Aveam vreo cinci ani, cand parintii mi-au cumparat o pereche de proteze, cu centura, pentru ambele picioare, cu ghete ortopedice, foarte grele. Dar cum puteam eu sa car acele pietre de moara si cum puteam eu sa actionez arcurile de la genunchi, cand atat genunchii, cat si mainile mele nu aveau putere. Cand ma asezam pe scaun, picioarele ramaneau intinse si altcineva trebuia sa mi le plieze. Asa ca, NU! Am decis, nu voi purta acele monstruozitati si inca o data, Dumnezeu m-a prins de subsiori sustinandu-ma atunci cand, tinandu-ma de zidul casei, coboram treptele, apoi, ancorata de gardul gradinitei, de zidurile casei, faceam ocolul curtii. In acest timp, asistenta medicala venea regulat sa-mi faca B-urile care erau asa de dureroase...
Dar eram un copil ca oricare altul si mi-am facut si o prietena, Gigi, fetita vecinilor nostri, cu un an mai mare ca mine, cam ciudata... de cate ori il vedea pe tatal meu, cand venea de la lucru, o lua rapid la picior, de parca ar fi fost amenintata de vreun pericol... si tatal meu era de o blandete rara... Cu Gigi ma jucam, cand la mine, cand la ea si ne piteam dupa casa bunicii ei de cate ori aparea aceasta. La mine, ne jucam cu papusi si alte jocuri, sub masa de pe veranda, sau sub nucul din curte, nuc sub care si tatal meu obisnuia sa se barbiereasca. Totul era frumos si eram fericite in lumea noastra ireala, de papusi si castele de nisip. Totul se rupea de indata ce aparea tatal meu pe poarta, asa cum am mai spus, cand Gigi se facea dintr-o data nevazuta. Nu stiu si nu cred ca voi sti vreodata ce era in mintea ei. Cand am plecat din Scaieni (Balaca) am pierdut legatura cu ea, legatura pe care dupa zeci de ani am reluat-o ocazional. Dupa terminarea liceului s-a mutat cu serviciu la Buzau, acolo s-a casatorit, iar dupa 1989 s-a mutat in Ploiesti. Am reluat legatura, dar pentru scurt timp, deoarece am pierdut din nou contactul cu ea.
Sa revin la Balaca. Viata mea, asa mi se parea, era una normala. Fiind putini copii, deci si rautatile lipseau... Nu ma simteam nici o clipa diferita, marginalizata. Universul meu magic era gradina. Imi amintesc o parte a curtii, separata cu gard de sarma, unde aveam flori. Apoi, mai era si nucul, un urias sub a carui umbra imi placea sa ma joc. Cand ploua mai mult, sub nuc se strangea apa si apareau broscute. Mai erau si alte minuni prin curte: gaini, curcani, unul care ma ataca de cate ori apaream imbracata in rosu,... si mai era ceva... ceva care ma atragea si ma fascina. La tanti Anica, gazda, era o camera fermecata, lipita de peretele nostru, la care aveau acces printr-o fereastra-usa, urcandu-te pe un pat. Am vazut si eu camera fermecata. Acolo erau tinute fructe si alte diverse alimente pentru iarna, un fel de frigider autohton. Ce parfum, il simt si acum in nari, cand ma gandesc acolo... ce armonie de culori: gutui, struguri, pere, mere si cate altele.
Dupa cum se vede, aveam o viata linistita, patriarhala si de ce nu, normala. Cam plictisitor, nu? Asa este... deci sa adaugam ceva picant. Pe la sase ani, din prea mult huzur, am facut hepatita, dar nu am cazut la pat. Am continuat sa ies pe afara, sa-mi mananc cartofii copti in coltul verandei, sus, in genunchi, pe un scaunel. La cartofi se mai adaugau carnea fiarta si portocalele. Intr-o zi, curatandu-mi cartoful, la locul mai sus mentionat, am experimentat atractia magnetica a pamantului... mai exact am cazut in cap cam de la vreo trei metri.Desi jos erau pietre, adica o poteca pietruita, n-am patit absolut nimic, nici macar un cucui. Cam asta a fost copilaria mea din Balaca, o copilarie linistita si frumoasa.
Si a sosit momentul sa inchid acest capitol, deoarece ne-am mutat in Ploiesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu