A mai trecut un an...

      A mai trecut un an si am mai prins in par un ghiocel... acum chiar ca imi apar in par ghiocei...
       Nu stiu de ce, acum, zilele de nastere nu mai sunt prilej de mare emotie, bucurie... chiar le anticipez cu o stare de usor discomfort, imi vine chiar sa lacrimez cand ma gandesc ca am trecut prin viata fara a realiza prea multe. Se spune ca in viata esti realizat daca ai facut un copil, ai sadit un pom si inca ceva, care in acest moment imi scapa... eu nu am facut nimic... copil, nu, ca abia la 53 de ani mi-am intalnit jumatatea... pom, nu, ca abia ma sustin pe mine pe picioare, dar sa mai plantez un pom... Am trecut prin cei 59 ani cu multe lacrimi pe obraz, cu sperante si deznadejdi, cu multe suisuri, dar cu si mai multe coborasuri.
       Nu ma pot plange, la prima vedere, pentru ca am o casa, am tot ce-mi trebuie, am un catel si un motan care imi insenineaza existenta... totusi simt un gol in suflet. Simt ca nu sunt implinita. Sant un om afectuos care, nu o spun doar eu, este cald si prietenos cu toata lumea, dar nu stiu cati pot vedea in inima mea. Cred ca nimeni nu stie ce simt si tare mi-as dori ca sa pot sa arat ce simt si ce doresc... dar nu reusesc.
      Oricum, azi nu e loc de lamentari. Am devenit mai matura.... ha, ha, ha... si sper sa ramana o gluma, caci prefer sa fiu un copil mare, care se entuziasmeaza de tot ce e in jurul nostru.