O excursie de toamna

     Duminica... o zi de toamna calda... hai sa ne plimbam si sa admiram culorile unice cu care Dumnezeu ne infrumuseteaza viata!
     Ne-am hotarat sa facem un drum intr-un sat aproape de Voinesti de Dambovita, sa vizitam si niste prieteni. Dupa ce ne-am asigurat ca sunt acolo, dupa ce am rezolvat cu vecinu' sa ne aduca niste rumegus in curte, chiar daca noi suntem deja plecati, dupa ce m-am intors din drum sa-i iau mamei fesul, iar apoi inca o data sa-i aduc si ochelarii, am pornit la drum. Era cam 10,30. Bineinteles ca am prins bariera de la calea ferata Albesti, unde am stat cam un sfert de ora, asteptand un tren cu trei vagoane si tot atatia pasageri. Apoi totul a mers bine pana la Targoviste. De la bun inceput am uitat sa-i spun lui Stuart sa puna in GPS Voinesti si de aici a inceput totul...

    Drumul de la Ploiesti la Targoviste este foarte bun, iar peisajul, acum, toamna este minunat. Ca de fiecare data, problema intervine cand ajungem la Targoviste. De data asta s-a intamplat ceva mai devreme, cand am vazut doua indicatoare Targoviste, unul 10 si altul 11. Noi am luat-o pe 10 si am intrat in Targoviste printr-o zona necunoscuta si de aici s-a rupt filmul. Eu aveam in cap ceva despre Campulung si Gaiesti, dar la un moment dat s-au separat indicatoarele si in loc sa mergem spre Campulung, am inceput sa ne invartim ca o musca, primavara, cand nu intelege ce se intampla si se tot invarte in jurul nasului cuiva.

Si ne-am invartit cand la stanga, cand la dreapta, pana cand am oprit si am intrebat despre Dragodanesti. Noi am pus asta in GPS, dar in Targoviste este o strada cu numele asta si acolo ne ducea ghidul nostru. Cei intrebati au zis ca poate vrem la Dragodana si atunci m-am zapacit si mai rau si am crezut ca nu am tinut eu bine minte numele satului. Si iata-ne in drum spre Dragodana, putin inainte de Gaiesti. Am ajuns in Dragodana... nimic cunoscut... si intreb pe cineva daca se vine din vreo directie, acolo, din Voinesti... ca intre timp mi-am amintit de Voinesti. Nu, categoric, nu, pentru ca Voinesti este in alta parte, inapoi spre Targoviste.
Stuart, plin de nervi, a zis ca mergem acasa. Le-am telefonat prietenilor si le-am spus ca ne-am ratacit si ca ne ducem acasa. Totusi pe drum l-am intrebat pe Stuart daca nu vrea sa mai incercam o data. El deja pusese in GPS Voinesti, dar nu-mi spusese si iata-ne acum din nou in Targoviste si apoi pe drumul spre Campulung, la Voinesti si in scurt timp am ajuns in satul Dragodanesti.

 Am intrat sa ne dezmortim putin si sa mai vorbim despre una, despre alta, in curte, sub un soare de vara. Am constatat ca si romanii au cam uitat de ospitalitatea care ne caracteriza si nu spun asta cu rautate, dar mi se pare firesc ca atunci cand iti vin niste prieteni in vizita, o vizita anuntata, si mai ales dupa aproape cinci ore de condus, sa-i intrebi, sau nu, mai bine, sa-i servesti macar cu un sandwish. Sincera sa fiu, mi se facuse cam foame, pe la ora trei si un pahar cu vin si o cafea nu prea au fost pe placul stomacului meu. Oricum, nu am stat decat o ora si am pornit spre casa, multumita ca am iesit putin din casa. Cred ca am sa procedez si eu dupa noua moda a tratarii musafirilor, nu de alta, dar nu vreau sa fac nota discordanta...
La patru ne-am imbarcat si am pornit spre casa, de data asta fara sa-i spun lui Stuart pe unde s-o ia.
Am ajuns din nou in Tragoviste si dupa ce am incurcat iar vreo doua strazi am reusit sa gasit drumul corect.

De acum, drumul spre casa a fost facut cu ochii inchisi. Aproape de Ciorani, toamna parca nu este chiar asa de grabita si verdele este inca predominant.

Cam pe la sase am ajuns acasa si de cum am intrat in curte (portile au stat deschise tot timpul cat am fost plecati, pentru ca tipul care ne-a lasat rumegusul nu le-a inchis), Gudurel, care a stat inchis in gradina, a inceput sa planga. Bineinteles ca Stuart s-a dus direct la el si de cum s-a vazut liber nu stia ce sa faca mai intai... sa se duca la castronul cu mancare sau sa zburde in jurul fiecaruia dintre noi. Am ramas putin afara cu el ca sa ne jucam si a alergat pana nu a mai putut respira. L-am lasat sa se linisteasca si odata intrata in casa mi-am pregatit o portie de minipite si o portie lui Stuart. Mama a mancat niste sarmale. Stuart a amanat masa si s-a dus putin la Mugurel sa se destinda. Dupa ce mi-am linistit burta am urmarit cate ceva la tv apoi m-am gandit sa postez mica noastra excursie si sa indemn la calatorie, mai ales acum, toamna, chiar daca uneori ne mai si ratacim. Totul e bine cand se termina cu bine!