Destin sau liberul arbitru

          Am auzit de multe ori despre persoane care au trait o viata fara griji, fara suparari, sau cel putin trecand peste anumite neplaceri cu mare usurinta. Tot de atatea ori am auzit ca daca gandesti pozitiv, daca iti spui in fiecare dimineata ca esti fericita, ca esti implinita, ca totul iti merge perfect, atunci asa si este, pentru ca in subconstient, totul se transmite si apoi se materializeaza conform cu ceea ce gandim. Oare asa sa fie? De ce atunci sunt atatia oameni nefericiti, bolnavi, saraci... doar pentru ca nu cunosc aceasta formula magica?!?!
           Si eu am trecut prin multe... de copil viata mea a fost pusa pe un fagas prin de gropi, suisuri si coborasuri, fara ca eu sa pot face ceva. Asa a vrut destinul... ca de liberul arbitru nu cred ca se poate vorbi la doi ani. Subconstientul meu a lucrat in favoarea mea, intr-o oarecare masura, incercand ca ma ridice de unde cazusem si nu mai puteam sa ma misc. Acum dupa ce am trecut deja prin jumatate dintr-o viata de om, asa cred, imi analizez putin drumul parcurs. Am fost ca un om, care iubind natura, se aventureaza pe carari de padure, fara s-o cunoasca, fara busola, si tine cararea pana cand, in fata, aceasta se bifurca. Stau si ma uit la cele doua noi carari si ma intreb pe care e mai bine s-o pornesc, care este mai neteda si ma poate duce la finis mai usor... si o iau in dreapta, d.e., si merg, merg, si cararea devine mai intortocheata, mai umbroasa, mai mlastinoasa, pana cand ma afund si simt ca nu voi mai putea sa continui drumul. Ma opresc, trag aer in piept si imi zic ca pot merge mai departe, chiar si in genunchi si coate... si in cele din urma ies, julita, plansa, obosita, la luminis. De ce nu am ales cealalta poteca, care m-ar fi adus in acelasi luminis fara atata efort? A fost asta liberul arbitru? Ce om isi alege drumul greu, daca stie ca exista si unul usor?
              De felul meu, nu judec pe nimeni, si accept pe oricine asa cum este, cu defecte si obiceiuri care, mai ales la o anumita varsta, nu mai pot fi indepartate. Totusi, ma intreb, daca sunt o persoana calma si toleranta, de ce nu sunt rasplatita macar cu o incercare de a schimba un obicei care vizibil ma face nefericita? Eu, daca constientizez ca ceea ce fac, sau spun, face nefericit pe cel de langa mine, ma abtin si imi spun in gand ceea ce ar fi trebuit sa-i spun persoanei respective si asa scap si eu de povara nemultumirii mele si il feresc si pe el de un comentariu pe care probabil a doua zi l-as regreta. De ce atunci, o persoana, care ma face nefericita, si acest lucru este vizibil, nu poate proceda intr-o maniera asemanatoare? Sa fie acesta destinul meu, sau liberul arbitru? Mi se poate replica, si am auzit astfel de remarci, ca trebuie sa ma indepartez de cei care ma fac nefericita, ca imi consuma energia pozitiva. Usor de spus, greu de facut. Daca ar trebui sa facem asa ceva, pentru multi asta ar insemna recluzie totala, pentru ca de multe ori nefericirea ti-o aduce cei mai apropiati, familie, prieteni si cum am mai putea trai, daca in jurul nostru ar ramane un gol imens...
               Eu cred ca exista un destin pentru fiecare, o harta a intregii noastre vieti si nu ne putem abate de la ea, cu tot liberul nostru arbitru, care dupa parerea mea, este o mare gaselnita, sa ne dea impresia ca ne putem ghida viata asa cum dorim. Nimic mai fals, nu eu mi-am dorit o boala cumplita, care mi-a schimbat tot restul vietii, nu eu mi-am ales o familie egoista pentru care aproape ca nu exist. Am gandit mereu pozitiv, chiar am aplicat formula cu uitatul in oglinda, dimineata, spunandu-mi cat de fericita sunt, cat de implinita, dar nu stiu din ce motive, oglinda mea nu e fermecata si nu poate ascunde realitatea.
                Si asa am ajuns de unde am plecat: destin, sau liberul arbitru? Cine poate stii? Eu nu, in nici un caz. Daca as avea intelepciunea de a sti, poate as sti si cum sa aleg cararea usoara catre luminis.

ELECTRICA SUD IMI MANANCA ENERGIA!

De cand m-am mutat la tara, viata mea are tot felul incercari. Una dintre cele mai aprige, care imi epuizeaza o mare parte din energia mea fizica si morala, este lipsa profesionalismului celor de la Distributie electrica sud. De nenumarate ori, in decursul a celor trei ani si jumatate, de cand locuiesc in aceasta mare comuna, Ciorani, Prahova, se intrerupea curentul cam de 15-20 ori pe zi. Dupa o serie de scrisori trimise la diverse departamente, primeam acelasi raspuns, si anume, ca de vina sunt pasarile si vremea. Totusi, la un moment dat, probabil si dupa ce am fost trecuta pe spam (banuiesc), s-au gandit baietii ca trebuie sa faca ceva si s-au apucat sa schimbe cabluri, transformatoare si... gata, nu s-a mai intrerupt curentul, chiar daca pasarile s-au asezat tot pe cabluri, vantul a batut la fel de tare. Dar un lucru tot nu l-au inteles, ca transformatoarele nu mai fac fata cerintelor. De cate ori s-a ars unul, a fost inlocuit dupa zeci de ore cu altul, care uneori se ardea imediat, fiind de aceeasi capacitate. O astfel de experienta am trait si astazi. Pe la ora 2,50, noaptea, am auzit centrala incercand din secunda in secunda, sa porneasca, fara rezultat. Crezand ca s-a defectat, am deconectat-o. Pe la 7,30, cand ne-am trezit, am constatat ca intensitatea curentului era atat de scazuta, incat nimic nu functiona, cu expeptia ledului de la ceasul-radio. La 7,45, pana totala. Nimeni nu stia nimic, o jumatate din comuna a ramas fara curent. Ce-i mai grav, hidroforul, in timpul intensitatii mici, a tot incercat sa functioneze, si i s-a ars motorul. Dimineata era atat de fierbinte... ca si noi am inceput sa fierbem de nervi. Abia la 17,30 au reusit sa puna noul transformator. Nu inteleg cum cei care conduc Electrica sud destributie nu pot gandi realist... nu poti trimite un transformator, si acela sub capacitatea necesara, dupa 15 ore. Il aducea din Italia, de unde se zice ca provine? Cand am facut contract cu Electrica, am fost obligata sa fac bransament nou, dar ei nu vor sa modernizeze nimic, cu exceptia veniturilor lor. A fost abia a doua zi cu zapada si deja avem astfel de probleme... ce va fi mai tarziu, Dumnezeu cu mila!

La petrecere...

Ieri am fost la cununia civila si logodna nepotului meu Radu cu Oana. Dupa o casatorie scurta plina de nemultumiri, Radu a divortat, situatie care l-a facut nefericit pentru o lunga perioada, dar fiind tanar norocul i-a suras si a intalnit o fata care il iubeste foarte mult si cu care se pare, sper, va avea familia pe care si-o doreste, cu atat mai mult cu cat Oana este si insarcinata. Poate ca daca nu ar fi aparut aceasta sarcina, lucrurile decurgeau mai lent, dar ei au vrut ca acest copil sa vina pe lume intr-o familie cu actele la zi.

Si astfel, ieri, dupa o ceremonie de 10 minute, la Primarie, cei doi au devenit sot si sotie, dupa care a urmat felicitarile, o cupa de sampanie, bomboane de ciocolata ( eu am mancat doua, deoarece Geta, a doua cumnata a mea, adica a doua sotie a fratelui meu, mi-a dat bomboana ei, pentru ca ea avusese o interventie dentara si nu putea s-o manance) si bineinteles pozele, faza care a durat mai mult decat ceremonia in sine. Apoi am plecat catre biserica Sf. Pantelimon, o biserica deosebit de frumoasa, unde a fost savarsita sluba de logodna.

Aici, dupa ceremonia logodnei, au urmat alte poze, s-a aruncat cu orez peste miri, nu stiu semnificatia, dar cred ca daca se arunca cu euro le-ar fi adus mai multa prosperitate...ha, ha, ha... si in cele din urma am pornit catre localul unde trebuia sa petrecem si sa ne bucuram pentru acest fericit eveniment. Pentru mine a fost o adevarata proba de rezistenta, dupa treptele Primariei, ale bisericii, acum aveam sa urc un etaj cu trepte in spirala. Stuart cand le-a vazut a zis ca mai bine renuntam si plecam, dar eu m-am ambitionat, ca doar nu facusem atata efort ca acum sa abandonez, si am pornit singura pe spirala, ca nu puteam cu ajutorul lui sa urca, si ancorandu-ma cu amadoua mainile de balustrada, incet, incet, am ajuns sus. Inima era gata sa iasa din piept, dar am reusit. Chiar glumeam cu Stuart ca la plecare, ma rostogolesc pe trepte in jos si va fi mai usor. Am fost intampinati, din nou, cu sampanie si apoi am fost asezati chiar langa miri si nasi. De la bun inceput atmosfera a fost foarte intima, ne-am simtit foarte bine, si un mare rol l-au avut nasii si mirii. Nasu l-a servit pe Stuart cu whisky de foarte buna calitate, iar eu am preferat un whisky cream. Au sosit niste platouri cu diverse gustari din carne de pasare, cascaval pane si muraturi. Am luat cate ceva, toate gustoase, dupa care a sosit si vinul. Vinul alb avea o puternica nota florala, dar nu am putut sa-mi amintesc ce floare miroase asa. Nasu, pisicher rau, i-a adus lui Stuart sa incerce si vinul rosu... dupa care au ramas pe acesta din urma, si statea cu ochi pe paharul lui Stuart sa nu fie niciodata gol. Intretimp muzica completa atmosfera placuta si a sosit momentul primului dans al mirilor.

Surpriza mare, pentru noi, a fost ca, nu au avut un meniu prestabilit, in afara de gustarile de la inceput. Ni s-a spus ca, atunci cand vom dori sa mancam ceva, ca nu ne grabeste nimeni, comandam ce vrem din meniu. Mi-a placut ideea si cred ca de aceea toti au fost relaxati. S-a dansat foarte mult, muzica a fost bine aleasa si combinata.

Eu am comandat pui cu ciuperci, crutoane, cherry, salata, iar Stuart a zis ca mai mananca cate ceva din aperitive ca nu prea poate sa mai manance. A trecut ceva timp si comanda mea nu sosea... intretimp si nasii si miriii au comandat cate ceva si asa s-a aflat ca eu nu primisem comanda, lucru care s-a remediat. Nasul, care primise o friptura de vita cu brocoli, vazand ca Stuart nu are nimic i-a adus friptura lui si l-a obligat s-o manance. Desi nu prea voia sa mai manance ceva, dupa ce a luat primul dumicat, nu s-a oprit pana ce farfuria a fost golita. A fost foarte incantat de gust si de calitatea carnii.Nasul si-a comandat alta portie si a fost incantat ca i-a facut o placere lui Stuart. La un moment dat, noi am hotarat sa ne retragem, dar Radu ne-a spus sa mai stam cam o ora macar, deoarece urma sa ne servesca si tort, dar il asteptau pe socrul mic care plecase cu o treaba. Ca despre socrul mare... disparuse ca magarul in ceata, fara ca macar sa-i spuna lui Radu ca pleaca. Am ramas, mai ales sa ii facem pe plac lui Radu. Nasul, care tot timpul era pe langa noi, cu sticla de vin rosu in mana, bineinteles, mi-a cerut aparatul de foto sa ne faca el noua o poza, si a concluzionat ca poza a iesit frumoasa pentru ca si noi suntem frumosi, logic, nu?

Dupa ce am mancat tortul, foarte bun, Stuart a rugat DJ-ul sa puna melodia Edith-ei Piaf, "Je ne regrete rien", care s-a nimerit pe gustul nasilor, nasa chiar lacramand, dupa care Stuart le-a multumit ca ne-a facut sa ne simtim bine si ca l-au facut parte al familiei. Apoi Stuart le-a dedicat si Drifters "Save la dans for me", dupa care am hotarat sa ne retragem. Nasii ne-au imbratisat cu afectiune, la fel un var de-al Oanei, care a tot stat de vorba cu noi pe parcursul petrecerii, la fel si Oana, iar Radu a mers cu noi pana la masina. I-a pregatit o portie de tort bunicii, mamei mele, care nu a putut sa ia parte la acest eveniment. Desi baut, Stuart a condus foarte relaxat si pe la 23,30 am ajuns acasa, cu bine. Am fost intampinati de Gudurel, care a latrat putin cand am ajuns la poarta, dar apoi dandu-si seama ca eram noi, s-a tot foit pe langa noi, pana am intrat in casa. In concluzie, petrecerea de ieri a fost reusita si asta, cred, si datorita calmului, relaxarii si dragostei care emana de la miri si de la nasi. La doresc sa fie sanatosi, sa se iubeasca si sa se ingaduie, si nu in ultimul rand sa se bucure de copilul care va veni. Daca vom fi sanatosi, la anul, in septembrie vom fi din nou la petrecere. De aceasta data la cununia religioasa si la botez.

Toamna.... iarna?

A venit oare iarna? Cand m-am trezit am auzit un suierat pe la geam... batea un vant strasnic si, cam in aceasta perioada a anului, daca bate asa vantul, precis se apropie iarna. A si plouat putin in timpul noptii si deja acum, seara, este tare frig. Dar toate aceste schimbari nu l-a impiedicat pe Stuart sa-si desavarseasca opera... adica producerea tuicii, pentru consumul lui propriu. A inceput de sambata si a tot facut cate putin, alternand supravegherea cazanului cu alte treburi arzatoare prin curte. Acum ca a terminat cu punerea la punct a masinii, a rulotei, ambele fiind gata de mari aventuri, a trecut la finisarea unor lucrari incepute, la curatarea gradinii pentru primavara, la golirea piscinei. Dar, cred ca dintre toate treburile gospodaresti pe care le face, producerea tuicii este cea mai draga lui, cu toate ca este un novice si nu stie prea bine care este temperatura optima, care este consistenta materiei prime, care sa produca mai mult lichid miraculos. Incet, incet ii va da de capat si acestor lucruri.

Tot in acest sfarsit de toamna m-am gandit si eu ca ar fi cazul sa fac o curatenie generala si pentru ca eu nu prea mai pot sa stau in picioare, am aranjat cu o vecina sa faca acest lucru, bineinteles contracost. A venit, impreuna cu alta vecina, care sa-mi stearga geamurile, si s-au apucat de treaba. Desi nu era asa de mult de lucru, au facut cum au facut ca sa ma lase cu bucataria si baia pe a doua zi. Le-am platit pentru o zi de lucru si a ramas stabilit ca vin a doua zi. Am asteptat pana pe la 10, fara sa gatesc, sa fac paine, ca sa nu fie aragazul incins si sa se arda, dar m-am ars eu ca a venit doar vecina, sa-mi spuna ca nu mai vine, ca o doare mana de cat a muncit, iar cealalta a plecat in alta parte la curatenie si sa lasam pe luni... adica peste cinci zile. Am fost de acord dar, dupa ce a plecat, am stat putin si m-am gandit, si dupa ce am gatit ceva, am facut si paine, m-am apucat singura sa fac putin cate putin. Asa am facut curat in bucatarie joi si vineri, iar sambata am facut in baie si, desi nu mai puteam sa ma misc, sunt multumita, pentru ca, cele doua nu au venit azi nici macar sa-mi spuna ca nu mai vin. Cam asta este norocul meu, sau probabil asta este starea fortei de munca in tara asta, de plans de saracie se plange multa lume, dar cati vor sa munceasca cu adevarat? Acum stau in casa la caldurica, citesc si gatesc, cand este cazul... si ma descarc de nervi pe blog... nostim, nu?

CONACUL BELLU

Duminica ne-am hotarat sa mergem sa vizitam conacul Bellu, in Urlati. Am ajuns cu bine la destinatie, si am intrat sa vizitam foisorul, a carui clopotnita este facuta dupa aceleasi planuri ca cea apartinand Manastirii Varbila. Eu nu am putut vizita prea mult, deoarece trebuia sa urc doua etaje si nu am fost in stare. A urcat doar Stuart si mi-a spus ca acolo se afla o colectie de aparate foto si una de costume din perioada respectiva, sec XVIII. Jos am facut trei poze. In camera de jos se afla expuse o serie de reproduceri dupa Durer, donate de regizorul Dan Nastea. De asemenea este un cufar armenesc care necesita a fi restaurat.

Am platit biletul, am cumparat un magnet cu imaginea foisorului si am pornit spre masina ca sa vizitam si casa mare. Cand sa intoarcem masina, motorul a murit... si am stat asa fara sa stim ce s-a intamplat cam o ora. In acest timp am dat telefoane si prietenul nostru Gigi ne-a spus ca vine sa ne ajute cumva. Cand era aproape de Urlati, Stuart reusise deja sa gaseasca hiba si s-o remedieze cat de cat, pentru ca, pentru prima data, nu a luat cutia cu scule in masina. Oricum, cand a ajuns Gigi, cu un var, am pornit impreuna spre casa, cu gandul sa revenim in alta zi sa terminam vizita. Asa ne-am hotarat sa revenim astazi, mai ales ca este atat de frumos afara. Cu toate piedicile puse in calea mea, in speta, treptele, am reusit sa vad tot ce era de vazut in casa de oaspeti.Mi-a placut foarte mult, pacat ca nu am avut voie sa fac cateva poze, mi-a placut mobilierul, tablourile, camera orientala, cu ciubucurile de fumat si tot ce mai era acolo, camera japoneza, iar in dormitor, am fost surprinsa cat de mic este patul. Apoi am stat putin pe veranda, atat cat Stuart s-a dus sa vada crama.

Cand a revenit, impresionat ca acolo jos, exista tot ce trebuie pentru facutul vinului, am plecat, nu inainte de a mai face cateva poze de ansamblu.

O data ajunsi in afara curtii, ghidul nostru ne-a mai spus ca in dreapta casei de oaspeti, cea vizitata de noi, se gaseste ghetaria, in fata mai sunt ceva ramasite ale unor pesteri, in spre stanga sunt ruinele casei de locuit, prabusita la cutremurul din 1940, iar in stanga, mai departe erau bucataria, locuintele servitorilor. Domeniul tinea de pe dealurile cu vii, pana in jos la Cricov. Totul este foarte frumos si linistit. Un loc care merita vizitat si care te lasa sa patrunzi intr-o lume de mult apusa.

URGENT CURIER - TESTOASA CURIER

Intr-una din zilele trecute am cautat in net o oglinda de usa pentru un VW Sharan si am reusit sa gasim la Stefanesti-Ilfov. Pe aceasta cale, ii multumesc domnului Razvan pentru lucrul de calitate pe care ni l-a trimis. Din pacate, firma de curierat cu care colaboreaza, este o firma de mizerie. Am sa ma explic de ce am aceasta parere mizerabila despre URGENT CURIER. Luni, pe la pranz, mi s-a confirmat ca pot primi oglinda si ca va fi expediata prin URGENT CURIER. A doua zi trebuia sa primesc pachetul... dar nu a fost sa fie. Astazi, pe la 10, am telefonat la Stefanesti sa vad ce s-a intamplat. Dl Razvan a fost uimit ca nu am primit inca pachetul, deoarece el fusese trimis la curier imediat dupa ce vorbise cu mine. Dar cum lucrurile nu stateau asa, mi-au dat numarul de telefon de la curierat. Am sunat acolo si o voce "blonda" mi-a confirmat ca pachetul este inca la ei si ca ma va contacta in cateva minute, dupa ce va afla ce s-a intamplat. Am asteptat mai bine de zece minute, dupa care, am sunat din nou... de data asta mi-a raspuns un barbat care dupa ce i-am explicat totul, s-a interesat ce si cum si, gata, la 14,30 pachetul va fi in posesia mea. I-am replicat sarcastic ca asta inseamna undeva pe seara. Domnul s-a suparat si mi-a zis-o foarte taios ca ora va fi 14,30. La 15,30 am revenit cu alt telefon sa aflu unde este pachetul meu si am fost trecuta pe la cateva operatoare, evident spunandu-le fiecarei in parte, detaliile apelului meu, dupa care am fost trasa pe o linie moarta. Am asteptat putin, am inchis si am sunat din nou. De data asta operatoarea a incercat sa-mi dea numarul de telefon al sucursalei din Urziceni si pentru ca am refuzat sa sun, a facut-o ea si dupa ce mi-a luat, si aceasta, numarul de telefon, mi-a spus ca ma va suna imediat ce are un raspuns pentru mine. Nu a mai sunat ea, ci chiar soferul care trebuia sa vina inca de ieri dimineata cu pachetul si sa vezi tragedie... ieri, in drum spre mine, i s-au rupt franele si nu a mai putut veni si nici nu s-a gandit sa ma sune, ca a uitat, dar nici inainte de a se culca nu si-a adus aminte ca avea ceva de livrat si nu o facuse... ca va fi la mine in 40 minute... a venit in mai putin de 30 minute si a inceput cu aceeasi pledoarie. NU TINE! In cele din urma s-a plans si ca este singurul distribuitor al companiei, in Urziceni si ca nu a avut ce face, daca masina a ramas fara frane. Interesant ca nimeni din cei cu care am vorbit la telefon nu mi-a spus de acest lucru, ceea ce ma face sa cred ca nu este adevarat. Dar probabil, daca a avut doar un pachet nu facea sa iroseasca combustibilul doar pentru mine. Oricum, a fost prima, dar si ultima data, cand imi bate la poarta URGENT CURIER, care pe drept cuvant ar trebui sa se numeasca TESTOASA CURIER. Am primit cateva pachete prin FAN CURIER si intotdeauna am fost serviti prompt, cu toate ca veneau de la o distanta mai mare. In concluzie nu lucrati cu URGENT CURIER daca nu vreti sa patiti ca mine.

Toamna.... vara indiana....

Azi, 1 octombrie, ma asteptam la o racorire a vremii, asa cum, de altfel, fuseseram anuntati zilele trecute. Nici pomeneala, vara in toata regula. Au fost 30 grade, soarele stralucea de parca a uitat ca acum trebuie sa faca focul mai mic si sa ne dea caldura mai cu moderatie. Si pe aceasta caldura, dupa ce ieri imi propusesem sa ma relaxez cateva zile, ca sa-mi revin din raceala care m-a prins, nu stiu unde, undeva pe traseu, m-am trezit cu o gramada de legume pe blatul din bucatarie. Cum in congelator nu prea mai e loc, m-am gandit sa fac putin ghiveci, desi nu prea ma omor cu acest fel de mancare. M-am gandit totusi,ca, cine stie ce iarna vine si e bine sa ai pe ce pune mana, daca vom avea iar vreo pana de curent de cateva zeci de ore, ca iarna trecuta.Asa ca, m-am suit pe scuter, m-am dus in piata sa mai iau cate ceva, ce-mi lipsea si, la treaba. Am avut un ajutor de nadejde, pe mama, si... curata, taie, pune in oala, amesteca, pana pe la patru dupa amiaza cand, si ghiveciul era gata si eu era terminata de durerea picioarelor.Dar, apoi m-am odihnit... da, am mancat, m-am uitat la un serial la tv si pe la sase, inapoi la bucatarie, episodul doi. Am pus la fiert o parte din borcane, am facut paine si in final am curatat locul, ca si cum nimic nu s-a petrecut azi in bucatarie. Cam asa a inceput saptamana mea de recuperare. Dar maine, 2 octombrie, imi promit ca nu voi face nimic altceva decat sa citesc si sa ma relaxez cat mai mult. Reteta mea de ghiveci: 1/2 kg ceapa taiata julien, 1/2 kg morcovi, 1/2 kg patrunjel (eu am pus pastarnac) 1/2 kg telina taiate rondele, se pun in oala de 8-10 l, cu 3/4 l ulei, sa se caleasca cam 10 minute.Apoi se adauga 1/2 kg fasole verde rupta in doua-trei bucati si se mai fierbe 20 minute, apoi se pun 2 kg vinete (taiate in cubulete si tinute 30 minute cu sare, dupa care sunt stoarse), 1/2 kg conopida, rupta buchetele, 1 kg ardei gras si 1 kg gogosari taiati feliute si se mai fierbe 30-50 minute. In final se adauga 2 kg rosii taiate feliute, sare, eu am pus si cam doua linguri de zahar, condimente care va plac (eu am un mix de coriandru, fenicul, salvie, ienupar, rozmarin), patrunjel si telina frunze, tocate, si se mai fierbe 15 minute. Se pune compozitia in borcane, eu le-am pus cate o aspirina deasupra, se astupa si se fierb la bain-marie 30 minute. Succes si pofta buna!

Avanpremiera la revederea din 2013

Dupa ce la prima revedere,cea de zece ani,de la terminarea liceului I.L.Caragiale din Ploiesti,nu am fost,deoarece nici una din colegele mele mai apropiate nu au mers;dupa ce nici la a doua revedere,cea de acum patru ani,nu am fost,deoarece nu am fost anuntata,acum am primit o imvitatie,la inceput doar ca o intrebare de la prietena-colega mea Viorica,care s-a decis si ea sa mearga,pentru prima data.Daca ea merge,merge si Doina,eu nu m-am gandit o clipa sa spun nu.Apoi,numarul meu a fost transmis lui Dan,un coleg de la Ar,care s-a ocupat de organizare si uite asa m-am trezit pe lista.Sambata,22 septembrie,la ora 11 ajungeam in fata liceului,unde deja erau adunati cativa colegi,din diverse clase.Am intrat pe hol,unde era o galagie ca intr-un viespar,si am inceput sa ne cunoastem si recunoastem unii cu altii.M-am bucurat enorm ca am revazut-o pe Consuela,si dupa cum mi-a spus si ea,s-a hotarat sa vina,in parte si pentru ca veneam si eu.La fel mi-a spus Gabi Ion-actualmente Vasilescu,casatorita cu Razvan Vasilesc,actorul,care bine-inteles,nu a venit.Dupa ce s-au schimbat impresii,emotii,am urcat la sala de festivitati,un adevarat efort pentru mine...dar,am reusit!La masa profesorilor,s-au aflat Molecula,d-na Petre de muzica,dl Ichim de engleza si o directoare din prezent.Oricum,nimeni,dintre profesorii invitatii nu au predat la clasa mea,decat foarte putin.Molecula,un zbir si o teroare,in anii nostri de studiu,acum s-a dovedit o femeie fermecatoare. Fiecare din cei prezenti si-a descris realizarile...medici,chimisti,profesori...pana la clasa mea,cand ne-am prezentat cu vieti mai simple,dar care nu ne-a facut sa ne simtim mai prejos.Apoi,am acultat mici speach-uri ale profesorilor,d-na de muzica ne-a cantat o cantoneta,Molecula ne-a recitat o poezie,dl Ichim a facut cateva glume si,in incheiere tanara directoare ne-a multumit ca am facut cinste scolii si ne-a urat petrecere frumoasa.Stuart a inregistrat,amator,aceasta parte a reuniunii,dupa care am coborat in hol,pentru cateva minute sa mancam ceva saleuri.Eu nu am mancat,in speranta ca la restaurant ma voi delecta cu cine stie ce delicatese-meniul a costat 150 lei/persoana.Am plecat cu Viorica si Stefan si am lasat masina la ei,pentru ca deja aranjasem sa ramanem la ei peste noapte(oricum,am crezut ca petrecerea va tine pana spre miezul noptii).Am luat un taxi si dusul l-a platit Stefan.Cand am ajuns noi la SchnitzelHouse din Paulesti,deja se cam adunasera mare parte din ei(am fost cam 50).Aranjamentul a fost pe clase,asa ca Stefan a stat la alta masa.Eu am stat langa Carolica,un simpatic,asa cum a fost mereu.Ni s-a comunicat ca,meniul este compus din un aperitiv,un fel principal,tort,cafea,cinzano,campari,whisky,vin si apa.Daca dorim altceva,trebuie sa platim.L-am rugat pe Carol sa-i aduca si lui Stuart un whisky,am am primit un deget de vermut.Langa Carol era sotul Silviei Marinescu,care s-a dus si el sa aduca de baut si a inteles ca vreau si eu un whisky...norocul lui Stuart ca a primit doua portii,mai exact o portie normala.Mai tarziu putin,cand baietii au mai comandat cate un whisky,surpriza...nu mai aveau...desi ni s-a spus ca avem mancare si bautura la discretie.A sosit farfuria cu aperitive,compusa din,trei feliute de pastrama pui,trei feliute sunca de pui,doua capacele de paine cu cateva firimituri de somon sarat,o rondea de paine cu o rondea de vinata cu rosii bucatele si firimituri de branza,doua scobitori cu cascaval incadrat de jumatati de boabe de strugure,si o bucata de castravete cu un mot de branza cu marar.Apoi au adus cate o cafeluta.Felul principal,a fost "magnific",o reala surpriza...trei snitele,ca doar ne aflam la Schnitzelhouse.Un snitel din talpa de pantof,pe care a trebuit sa mi-l taie Stuart si care avea deasupra rosi maruntite,probabil sa-l mai inmoaie,un snitel din pui dat prin cascaval ras,si un snitel care mi s-a parut,la inceput,pana sa-l gust,dat prin migdale...dar s-a dovedit ca erau de fapt,fulgi de mamaliga.Toate erau pregatite,probabil cu o saptamana in urma...reci,fade,tari,prea uscate.Garnitura era si mai si...cartofi prajiti,anul trecut,probabil,sleiti,arsi care iti cam taiau pofta de a-i manca.Noroc cu salata de varza,pe care trebuia sa si-o asezoneze fiecare.Intre feluri s-a dansat,muzica fiind fara o tema anume,trasa instantaneu de pe net,care de multe ori nu avea nimic in comun cu o ptrecere,sau cu generatia noastra.Ca sa nu ne inecam cu bunatatea de snitele,ni s-a adus vin alb.Dupa o pauza binemeritata,sa ni se aseze bunatatile,s-a stins lumina si in aplauzele tuturor a sosit TORTUL cu o artificie aprinsa.Noroc cu artificia,ca nu prea se vedea tortul.La taiere ne-a revenit cate o bucatica cam de 4/1,5/2 cm si eu am fost privilegiata,dearece Stuart mi-a dat portia lui.Si cam asta a fost.La final,pentru ca,pe la ora 19 au inceput sa plece,cand mai erau in sala vreo zece persoane,a cantat Last Dans,comandat de Stuart,care a invitat-o pe Viorica.Dupa dans,am chemat si noi un taxi si am plecat acasa la Viorica si Stefan.Drumul asta l-am platit noi.Odata ajunsi in apartament,baietii s-au mai dedat la o bere,au facut conversatie fiecare pe limba lui si apoi ne-am culcat.Stuart a dormit dus,ca era deja dus,dar eu nu am inchis ochii,decat spre dimineata,poate o jumatate de ora.Nu din cauza gazdelor,care au fost perfecte,ci din cauza zgomotului.Nu stiu daca as mai putea sa locuiesc intr-un bloc.Ei stau pe bulevard si tramvaiul circula de la 5 dimineata,la 24 noaptea.De fiecare data aveam impresia ca trece razant pe langa mine.Am auzit vecinii,apa curgand...intr-un cuvant nu am putut dormi.Cand i-am spus Vioricai,a ras,ca ea s-a obisnuit si nici nu mai baga in seama.Ne-am sculat pe la 8 si Stuart zicea sa plecam fara sa-i deranjam,dar am considerat ca nu ar fi politicos s-o stergem englezeste.In timpul asta,s-a sculat si Viorica si nu ne-a lasat sa plecat pana nu am luat micul dejun cu ei.Am baut si o cafea tare,revigoranta si ...la drum spre casa.Pe la 10 erau acasa. Ni s-a spus ca asta a fost doar o repetitie pentru la anul,ca ne vom revedea in fiecare an pe 25 mai...daca conditiile vor fi aceleasi,nu ma mai duc,pentru ca va fi si prea repede si finantele nu ne prea ingaduie astfel de extravagante.Meniul despre care am spus nu facea mai mult de 50 lei...dar 150,cam piperat... Oricum,din toata experienta asta mi-a facut placere revederea cu cativa,cateva dintre colegii,colegele mele si cam atat.Daca vi se pare ca sunt cam cusurgioaica,da,poate ca este asa,dat nu toti avem posibilitati materiale care sa ne permita sa aruncam banii pe mizerii.

Sunt depresiva!

Sunt o persoana toleranta,blanda,buna,pana la prostie...asa cum am fost catalogata,niste anii in urma,ca,"proasta de buna".Nu,nu sunt ingamfata,sau aroganta spunand toate acestea.Chiar mi s-a spus de foarte multe ori ca sunt o persoana buna.Dar,vedeti,bunatatea asta,rasplatita cu indiferenta,rautate,duce de cele mai multe ori la depresie.Sunt constienta ca sufar de depresie,o forma blanda,tinuta sub control de propria mea vointa,care sper sa nu evolueze mai mult decat acum. Si pentru ca sunt realista,imi pun singura intrebari despre cauzele care ma indreapta uneori catre crize mai acute de depresie.Si una din cauze mi-am explicat-o in felul urmator:Dumnezeu da fiecaruia cate un dar...mie mi-a facut trei,grele de abia pot sa le duc...in primul rand mi-a dat poliomielita,pentru ca nu m-am imbolnavit direct,prin apa,vant,sau cum s-o mai fi contactand,nu,mi-a trimis o asistenta,care avea un plan de realizat si eu eram ultima pe lista.Fiind un pic prietena cu mama,a convins-o in cele din urma,desi la inceput,mama nu a fost de acord,ca e bine pentru sanatatea mea sa fiu vaccinata...si am fost...vaccinata cu o boala cu care ma aflu in conflict si in ziua de azi...Am dus o viata normala,in sensul educatiei in scoli normale,nu speciale,am lucrat intr-o meserie care mi-a placut...dar nu am avut parte de dragostea tineretii,de fiorul primei nopti de dragoste dupa o nunta ca de vis,de ganduritul copiilor...nu,am fost singura,nedorita de nimeni,desi nu arat chiar de lepadat.La a doua tinerete,am primit celelalte doua daruri,care au venit unul in completarea celuilalt.Am cunoscut pe internet un barbat dintr-o alta tara,care mi-a devenit sufletul pereche de la primul mesaj.A fost mulat pe toate asteptarile mele si poate chiar mai mult.Ne-am intalnit,ne-am simtit ca si cum ne cunosteam de o viata...si acum intervine cel de-al doilea dar...schimbarea atitudinii mamei mele,dintr-o mama normala,cu care ma intelegeam perfect,intr-o mama straina,care l-a urat pe acest om din prima clipa,si care si acum,dupa cinci ani,continua sa-mi faca viata amara,din cauza lui,in fiecare zi.Subconstientul ei isi da seama ca a pierdut controlul asupra mea.Si cum o paste o scleroza senila,mostenire de familie,ca si mitomania,inventeaza tot felul de situatii in care acest barbat devine vagabond,hot,bataus,ca sa nu mai spun de alcoolism(pentru ca aici este un dram de adevar,el fiind obisnuit sa bea putin peste normal,dar niciodata ajungand in starea de a nu stii unde se afla,sau sa fie adunat de pe jos,(Doamne fereste-me!).Iar cel de-al treilea dar,poate veti fi putin uimiti,este chiar acest barbat.De o parte a depresiei mele il acuz pe el,pentru ca,involuntar,imi alimenteaza aceasta stare.Stiu ca ma iubeste foarte mult,are grija ca sa nu ma simt dependenta de nimeni(ceea ce parinti mei nu au facut-o,cred,din nestiinta),imi satisface unele capricii,dar...si aici pot spune un mare DAR...este un tip ciudat.Eu nu am parte de nici o imbratisare,nu pot sa-l ating(exceptand perioadele cand trebuie sa ma ajute sa merg pe strada,oferindu-mi bratul),rareori ne dam cate un sarut formal...si eu care credeam ca o relatie bazata pe dragoste este plina de romantism,de cate o mangaiere,un sarut,o declaratie...nu,el este preocupat sa ingrijeasca gradina,pasarile,animalele,sa intretina casa functionala...dar eu vreau sa-si faca timp si pentru mine,sa-mi acorde si mie macar a zecea parte din atentia care cred eu ca e normal sa mi-o acorde...Nu,nu va grabiti sa spuneti ca are pe altcineva,nu,sunt sigura ca imi este fidel,dar este un tip ciudat.Si atunci nu am dreptul sa ma intreb "DE CE EU?",de ce,daca tot mi-a fost harazit si mie un partener,atat de tarziu,nu a fost cineva care sa ma faca deplin fericita?...Poate cer prea mult,poate asta e tot ce merit,pentru ca sunt atat de toleranta si il accept chiar cu aceste defecte si ma culc aproape in fiecare seara cu lacrimi in ochi...pentru ca nu pot nici macar sa am cate o mica disputa cu el,pentru atunci,mama ar triumfa,si nu vreau sa-i dau nici un fel de satisfactie.O mare parte din vina este a ei,pentru ca nu am spatiu de intimitate,ea locuind cu noi.Eu nu ma stiu ca mincinoasa,chiar urasc minciunile,dar de cand sunt in aceasta relatie,spun,aproape in fiecare zi,minciuni...nu grave,ci nevinovate,care intretin linistea in casa.Evit sa spun unuia,ce spune celalalt despre el si asa evit conflictele,care de altfel au mai existat. Datorita acestor trei minunate daruri sunt depresiva si datorita blogului ma pot descarca,si asta este o terapie,ca nu ma duc pe canapeaua unui psiholog,care m-ar asculta si mi-ar goli buzunarele.Aici o fac gratis;stiu ca daca cineva citeste,chiar daca nu comenteaza pe blog,este ca si cum ar fi ascultat din gura mea aceasta destainuire. Oricum,acum ma simt mai usurata,si imi voi face singura curaj sa ma inveselesc singura,mai ales ca mi s-au copt piersicile in gradina(ramurile stau sa pice,de incarcate ce sunt)...asa ca voi ruga pe ciudatul meu barbat sa-mi culeaga cateva sa le savurez,in timp ce voi mai citi din "Biblia hazlie",o carte cat se poate de interesanta.

Sindrom post-polio noutati

Acum cateva momente am intrat pe blog cu intentia de a va impartasi cateva ganduri intr-o anumita directie,dar faptul ca cineva din Botosani,a citit ce am postat despre sindromul post-polio,si ca atunci cand am deschis calculatorulam gasit un mesaj offline care imi solicita acceptul de a discuta despre o suferinta comuna,m-a facut sa-mi schimb intentia si sa mai scriu cate ceva despre aceasta afectiune.Sper ca Ileana,daca acesta este numele persoanei din Botosani,sa citeasca aceasta postare si de ce nu sa-mi lase un comentariu aici. Dupa cum am mai spus,am inceput un tratament homeopat,care mi-a redat puterea de munca,nu mai sunt obosita,si acum urmez doar cu doua remedii,dintre care unul este ceva nou pentru practica romaneasca.Am intrebat medicul meu despre un remediu,si in prima instanta mi-a spus ca la noi nu exista,acest lucru l-am aflat personal,intreband la Laboratoarele Boiron Romania,care mi-au confirmat acest fapt.Totusi,medicul mi-a spus ca-mi va da o reteta cu care sa incerc sa-l obtin din Marea Britanie,unde stiam sigur ca exista.La cateva saptamani,cand m-am dus sa ridic reteta,am avut placuta surpriza sa aflu ca acum se gaseste si la noi acest remediu.Recomandarea a fost sa iau doar o singura data pe luna.Acest remediu se numeste polio nosode.Am luat numai o data,deci nu pot spune daca lucreaza si daca va modifica ceva in starea sanatatii mele...eu sper sa aiba efectul care,se pare ca l-a avut asupra unei persoane din Marea Britania,cu aporximativ acelasi diagnostic,si aceeasi evolutie ca si la mine. Pot insa afirma cu toata sinceritatea ca ma simt mult mai bine si sper ca din cand in cand sa pot posta cate un comentariu din care sa cititi ca sunt din ce in ce mai bine. A mai ramas durerea din genunchi,dar si pentru asta iau acum,de doua ori pe zi,Celadrin.Sunt la jumatatea perioadei de tratament,mai am dureri dar nu chiar asa de mari. Am invatat sa ma odihnesc mai mult si sper ca totul sa fie bine. Oricine doreste sa lase un comentariu pe acest subiect,va voi raspunde la orice intrebare,cu toata sinceritatea.

E-reader,sau cititorul de carti electronice

Am fost si am ramas o infocata cititoare.Cu multi ani in urma,intr-un concediu,nu am plecat nicaieri,nu m-am ocupat de nimic altceva decat de citit.Timp de o luna am citit "Comedia umana" a lui Balzac.Am avut si o biblioteca destul de mare si de calitate,pe care din anumite motive,am vandut-o,ramanandu-mi cam o suta de volume,pe care m-am oferit sa le donez bibliotecii din comuna,dar am fost refuzata pe motiv ca nu este suficient spatiu.Ma rog,sa revenim la zilele de acum.Pentru ca m-am mutat dintr-un oras mare,aglomerat,intr-o comuna mare,dar cam saraca din punct de vedere intelectual,am inceput sa ma cam plictisesc.Sa ma duc la biblioteca e cam dificil,e plasata la etaj si eu ma descurc cam greu cu scarile,...sa ma duc in oras sa imprumut carti,e cam peste mana.Incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca singura mea sursa de cultura ramane net-ul,prin teatrul radiofonic si diversele publicatii pe care le mai citesc din cand in cand. Acum o luna au venit in vizita rude din Anglia.In clipele de relash,cumnata mea se refugia in gradina si citea.Atunci am vazut mai de aproape un e-reader.Nu am avut curiozitatea sa-l studiez si nici nu am dat prea mare importanta.Dupa plecarea lor,intr-o zi,mi-a rasarit in minte un gand,pe care nu l-am indepartat pana nu l-am realizat.Am luat ceva bani la mine si i-am spus lui Stuart ca vreau sa ma duca la Carrefour sa-mi iau ceva.Acolo a vazut si el ce ma interesa.Ne-an decis pentru un cititor mai ieftin,dar cum se intampla de multe ori,vanzatorul ne-a anuntat ca acel model are defect si e unicul,dar erau alte modele,evident mai scumpe.Am plecat,dar nu am renuntat la dorinta mea,si Stuart a hotarat sa mergem la Altex.Acolo,a intrat doar el si a venit cu un e-reader Myria.Ajunsi acasa,am studiat brosurica,din care nu afli mare lucru si am inceput sa fac toate "manevrele"pentru a descarca o carte.Recunosc ca mi-a luat o jumatate de zi,dar am reusit.Prima mea carte in sistem electronic a fost "Amurg" de Stephanie Meyer,o carte captivanta,fiction,cu un stil foarte lejer.Apoi,am descarcat "Deliciul placerii"de Mcgregor si "Martorul de miercuri" de R.Ojog-Brasoveanu. Astfel,dupa o pauza de patru ani,timp cand am citit sporadic,am reluat pasiunea vietii mele,cititul.Chiar daca nu mai simt mirosul de hartie,chiar daca textele sunt pline de greseli de ortografie,sunt fericita ca pot citi din nou.Nu cred ca exista o placere mai mare decat sa stai intinsa pe o canapea,sau in gradina pe un chaiselong si sa citesti o carte buna.De aceea spun tuturor celor care vor citi aceste randuri,sa nu incetati sa cititi,ca va privati de o placere maxima.

Uneori imposibilul este posibil!

Dupa cum am mai scris si in alte postari,am fost bolnava de poliomielita,cand aveam doar doi ani si am ramas cu sechele,care imi fac viata destul de complicata.Mai nou,am dobandit si sindromul post-polio,ceea ce face ca viata mea sa fie si mai complicata.Deoarece nu mai pot merge pe distante mai lungi si din cauza modificarii posturii piciorului drept,am cumparat un mobilityscuter,adica un scuter pentru persoane cu dizabilitati.De cand il am,fac piata singura,ma pot plimba prin comuna(de trei ani am plecat din Ploiesti si ne-am mutat la vreo 40 km distanta),ma duc la farmacie,sau in vreo vizita.In curte,sotul meu a facut tot felul de trasee,astfel ca sa pot circula cat mai bine. In urma cu cateva zile,sotul meu a plecat in Ardeal pentru o zi,urmand sa se intoarca a doua seara.A dat de mancare,din abundenta,tuturor vietatilor din "ferma noastra vesela",mie ramanandu-mi doar sarcina hranirii iepurilor,gainilor,ratelor si bibilicilor,toate pasarile stand inmpreuna. Pe drumul de intoarcere,masina cu care urma sa vina,a dat semne ca are o problema,asa ca s-a intors din drum,si m-a anuntat ca nu poate sa revina acasa decat luni,pe seara,sau marti.In total,cinci zile in care trebuie sa ma descurc singura.Ieri mama s-a chinuit si a cules rosii pentru bulion si doua zile am facut pasta de rosii,intr-o caldura de ne toropise.Noroc ca pe seara punem in functie aerul conditionat si ne revenim.Afara,in situatia data,mi-am dat seama ca pot face multe lucruri,chiar daca le fac incet si cu dureri in genunchi.Am intrat in curtea pasarilor si am verificat daca au hrana si apa fazanii,puii,curcanii,gastele,porumbeii.Le-am mai dat cate ceva si le-am pus apa.Am taiat frunze de vita si impreuna cu stuleti de porumb am hranit mielul si caprita.Iepurilor le-am cumparat pepene verde.Ieri am cules strugurii copti ca sa nu-i manance graurii.Am udat plantele si aleea din jurul casei,iar astazi am facut chiar imposibilul.Am reusit sa ma duc in gradina si sa ud rosiile,ardeii si vinetele.In incercarea mea de a face un mic santulet,cu bastonul,pentru ca apa sa ajunga si la o plata de ardei,am fost ajutata de catelul meu,Gudurel,care a sapat cu mine odata,crezand probabil ca are ceva ingropat acolo.Am udat si in sera,si am gasit solutia ca sa le adap pe cele doua nastrusnice animale,care rasturnau galeata cu apa,de cum le-o puneam inainte.Le-am pus apa intr-o cutie de 1 kg,de la inghetata si au baut trei kg de apa. Dupa ce am terminat toate treburile,pe la 21,30,nu-mi venea sa intru in casa,atat era de placut afara.Se racorise si mirosea a pamant udat.M-am gandit insa ca e tarziu si vroiam sa fac un dus sa sterg urmele activitatii mele de fermiera.Tocmai cand ma pregateam sa intru in casa,m-a sunat sotul sa vada ce fac,daca totul e in regula.Nu i-a venit sa creada cand a auzit cate am facut.Da,asa este,uneori viata te pune in situatia de a face posibil,imposibilul.Tot ce am reusit astazi nu as fi putut face daca nu il intalneam pe cel care s-a hotarat sa-si petreaca restul vietii alaturi de mine si care face totul ca eu sa fiu independenta.

Muzeul Satului

Cu cateva zile inainte de a-mi pleca rudele din Anglia,ne-am gandit sa-i ducem sa vada Muzeul Satului.Am cautat in GPS locatia,ca sa nu avem probleme...eu vizitasem muzeul cu vreo treizeci de ani inainte,si nu eram sigura unde trebuie sa ne oprim.Stiam ca este la intrare in Bucuresti,pe stanga.Aproape de Bucuresti,desi i-am spus sotului sa o tina drept,el a ascultat de vocea GPS si am intrat intr-un cerc vicios,pana cand i-am spus sa iasa din nou in E60 si sa o tina drept.Astfel am ajuns la Fantana Miorita,dar nu am observat nici indicatorul muzeului si nici casutele ascunse dupa vegetatia de pe marginea soselei...si am trecut si de Arcul de triumf si de Statuia Aviatorilor.Fiind sigura ca trebuie sa ne intoarcem,dupa cateva ezitari am reusit sa reperam muzeul. Am intrat pe poarta muzeului si am patruns intr-o lume idilica.Inarmati cu camera foto,cu o sticla de apa,am pornit sa ne delectam privirea cu diversitatea de case ,gospodarii,unelte din diverse secole si zone ale tarii.M-a bucurat sa vad ca erau destui turisti straini interesati si care faceau poze pe care sper ca le vor arata cat mai multor prieteni,odata intorsi in tarile lor de bastina,astfel Romania va fi cunoscuta si sub acest aspect,nu numai prin lucrurile negative care ne-au invadat,in toate domeniile vietii noastre de zi cu zi. Si noi am facut poze pe care sper sa le vada cat mai multi oameni,cei care imi citesc randurile blogului si care sper ca le vor arata si prietenilor lor.De aceea va doresc vizionare placuta si de ce nu,va invit sa vizitati acest muzeu special.

Am fost la Vama Veche!

De la inceput vreau sa spun ca sunt in a doua parte a tineretii,ca sunt o persoana obisnuita si de aceea ceea ce voi scrie acum este vazut prin prizma acestor detalii. Pentru ca avem in vizita rude din Anglia,care doreau sa vada litoralul romanesc,ne-am hotarat sa mergem pentru trei zile la mare.Cum nu am gasit prea multe detalii despre locuri de camping,am hotarat sa mergem la Vama Veche.Am facut un drum cam lung,deoarece caravana cu care am circulat are volanul pe dreapta si cei care conduceau nu cunosteau traseul,dar in cele din urma am gasit locul,dar...unde este campingul?Am oprit undeva in zona si dupa cateva investigatii am intrat in arealul campingului.Am platit 20 lei pe zi,pentru un loc plin de scaieti si furnici,care nu au asteptat prea mult sa ne invadeze caravana. Am sa incep cu ce mi-a placut in Vama.Loc absolut nonconformist,am apreciat totusi ca nimeni nu era nervos,galagios...toti,chiar si drogatii zambeau chiar si cand le refuzam cererea lor de 1 leu pentru o votka,sau pentru sampon.N-am vazut niciodata atatia pletosi ca aici.Credeam ca a trecut vremea aceea,dar se pare ca nu sunt la curent cu realitatea.Multi baieti aveau parul mai lung decat partenerele lor.Una peste alta,Vama este o statiune boema,neconformista si patrulata de jandarmi si politisti de imi facea impresia ca erau unu la unu cu turistii. Mi-a mai placut marea,de care mi-a fost dor,pentru ca nu o mai vazusem de peste douazeci de ani.Mi-a placut amabilitatea tinerilor care serveau la terase,mancarea care a fost buna,dar scumpa. Acum am sa spun ce nu mi-a placut.In primul rand nu mi-a placut asa-zisul camping,care pentru 20 lei/zi ofera doar scaieti,iarba arsa si furnici.Facilitatile presupuse a fi,nu erau de fapt.Dusuri si WC erau aproape si trebuia platit,1 leu WC-ul,3 lei,dusul.Nu curent electric,nu apa,la care sa putem conecta caravana la nevoie.

Nu mi-a placut parcarea masinilor direct pe plaja...ca mai apoi,cand trebuie sa plece,sa fie nevoie ca cineva sa-i ajute sa iasa.

Nu mi-a placut sa vad nudisti amestecati cu ceilalti,mai ales ca erau pe plaja multi copiii.Chiar am fost neplacut surprinsa sa vad un barbat gol,care la scurt timp dupa ce a intrat in apa,a fost chemat de fetita lui inapoi pe plaja.Mi-a venit subit in cap o ideea macabra,ca probabil in cativa ani ii va da fiicei lui primele lectii de sex.Poate nu m-ar fi deranjat asa tare nudistii,daca aratau bine,dar erau niste dosuri scofalcite si "indicatoarele"indreptate spre mare,sau arborate in berna,erau ca de la second-hand.O pereche arata atat de jalnic,de parca se infometasera ani de zile,ca in loc de admiratie,mi-a inspirat mila. Nu mi-a placut ca erau cam multi caini fara stapan,care latrau noaptea si nu puteam dormi. Dar ceea ce m-a facut sa ma simt nelalocul meu,sau mai bine zis,intr-un loc neospitalier,a fost lipsa minimei facilitati pentru persoane cu dizabilitati.Nu am putut intra in nici un local,din cauza treptelor,cu exceptia terasei Frontiera,unde trebuia sa fac de fiecare data un exercitiu de indemanare,intrand in viteza maxima,pana in dreptul mesei,unde stateam de fiecare data.Intr-una din seri,doua tinere,care m-au vazut iesind,in aceiasi viteza maxima,mi-au declarat admirativ ca am mare curaj in ceea ce fac.Nu cred ca e curaj,cat mai degraba un grad de adaptabilitate la conditiile existente,cu consecinta zdruncinarii intregului corp. In rest pot spune ca locul e placut si destul de linistit.

Miercuri seara,mergand sa mai imi bag putin picioarele in apa,minunata,de altfel,si sa culeg niste pietre speciale,am vazut echipa de la "Pariu cu viata" pregatindu-se de filmare.Bubu canta la chitara si din gura,iar mama sa Crina Mardare era putin mai departe cu un grup.Au fost singurele persoane pe care le-am recunoscut. lipsa facilitati Pe drumul de intoarcere am zarit un camping in Jupiter,asa ca atunci cand vom avea si noi o rulota,vom campa acolo,pentru ca atat cat am putut vedea arata destul de civilizat.O data in Vama Veche mi-a fost destul.

Parerea mea!

In ultimele zile am tot auzit tot felul de pareri pro si contra situatiei actuale create de noul prim-ministru. Pararea mea este ca nu putea fi o situatie mai grea pentru tara asta,atat de incercata,decat aceea ce o face acum gruparea demolatorilor Ponta.Din momentul in care,justitia a inceput sa se miste,incet,dar a inceput,si au inceput sa apara primele cercetari mai serioase,totul a inceput sa se clatine.Un Nastase,sinucis doar in orgoliul sau de Atotputernic,a fost picatura care a pravalit la vale tavalugul anarhismului.Daca primul-ministru,cu studii in drept,nu respecta legile si institutiile statului,ce sa ne asteptam de acum inainte?Desi se pare ca situatia nu afecteaza la propriu pe omul de rand,in curand vom vedea cum toti hotii vor fi declarati cinstiti si eventual li se vor fi acordat niste despagubiri substantiale,pentru remedierea imaginii,si de ce nu,vor fi numiti in toate posturile cheie,ramase,dupa ce deja fostii au revenit in forta pe aceleasi posturi.Daca USL s-a tot laudat cu oameni de cea mai buna calitate morala si profesionala,trebuia sa si faca dovada acestora,cand a fost format guvernul.Dar,odata ajunsi la putere,specialistii au disparut si au ramas doar vechii tovarasi,care,vezi-Doamne,sunt cei mai buni.Daca sunt cei mai buni,de ce au dus tara de rapa in mandatele d-lui Iliescu. Nu sunt nici pentru cei din PD_L,ca si ei au facut cam acelasi lucru,si ma intreb cum este posibil,ca intr-o tara cu atatea minti luminate,sa nu se poata forma un guvern din oameni morali si profesionisti. Inapoi la comunism nu ne mai putem intoarce,dar de dictatura si mai ales de dicatura inculturii,a minciunii,a nesimtirii cred ca suntem la un pas,si acel pas ne va arunca intr-o prapastie,de unde tot acest popor necajit va trebui,pe coate,sa se tarasca si sa scoata tara din nou la lumina.Imi doresc din tot sufletul ca acest lucru sa nu se intample cu varsare de sange si cu erou post-mortem. Sper totusi ca romanii vor avea taria de a spune nu distrugerii sistematice a neamului nostru.

Duminica cu ghinion...

De cum m-am sculat am aflat ca vremea este frumoasa si in usoara incalzire,ca parca ar fi rece.Deja pe la 9 erau vreo 25 grade.Dupa micul dejun am facut putina regula in bucatarie si fiind duminica,m-am indreptat spre televizor sa vad daca este ceva interesant de urmarit.Dolce era mort!Dau telefon si robotul,amabil,ma informeaza ca a intervenit ceva si in cel mai scurt timp posibil defectiunea va fi remediata.Caldura devenea din ce in ce mai sufocanta.M-am hotarat sa plec sa ma plimb...asa ca am facut o cursa prin comuna si m-am intors putin mai bronzata.Dolce inca nu revenise,asa ca mi-am mai facut de lucru,pregatind cate ceva pentru un gratar.Pe la 13,30 Dolce a inviat si am putut sa urmaresc cam pana pe la 15 emisiunea de la National tv "Sa v-amintiti duminica"...numai pana pe la 15,ca a cazut curentul.Pana acum am enumerat doua ghinioane de duminica.De gratar ce sa zic...micii nu au tinut si din cinci au ramas doi si jumatate (restul a mancat motanul,din jar)si am mai fript in tigaie cativa,carnea a fost cam grasa si grasimea odata prinsa de caldura s-a topit si a scos fum,care a invaluit toate produsele de pe gratar.Singurele,ciocanelele,au fost bune.Deci,al treilea ghinion.Curentul tot nu revenise si pe la 17 m-am hotarat,desi afara erau vreo 50 grade,la soare,sa plec sa cumpar niste tuica pentru visinata.Si iar m-a urmarit ghinionul.Mai intai,cum am ajuns la prima raspantie,cand ma uit in dreapta,vad echipa de la electrica si ma duc la ei sa aflu cat mai tine pana de curent,iar ei,cu un aer naiv,imi spun ca nu stiu,ca abia au sosit,dupa doua ore,si urmeaza sa vada ce este la tansformator.M-am plans de intreruperile zilnice si am plecat pe drumul pe care mi l-am propus.Si am mers,si am mers si nu mai vedeam casa respectiva.La un moment dat,mi-am dat seama ca am mers prea mult si am intors.In sfarsit am zarit casa.La dus,am vazut doi barbati care stateau de vorba si la intoarcere,unul din ei s-a ridicat si venea spre casa unde trebuia sa ma opresc si eu.Era proprietarul,si ca-n filmele cu prosti,desi ma vazuse ca trec si ma uit spre case,nu a facut nici un gest sa ma opreasca.Cand am ajuns in sfarsit la destinatie mi-a zis ca m-a vazut...deh...un ghinion in plus ce mai conteaza.I-am dat bidonul si am crezut ca s-a dus sa faca atunci tuica,asa de mult a durat pana cand a revenit.Apoi,i-am dat 100 lei si iar a plecat,sa-mi aduca restul...si cred ca de data asta a luat un manual de aritmetica sa invete cifrele,ca sa poata deosebi bacnotele.Soarele ma ardea si el sa apara pace...chiar ma gandeam ca nu mai vine.A venit si a inceput sa-mi numere tacticos restul.Gata,am pornit spre casa.Cei de la electrica erau inca la lucru,ce bine!curand vom avea curent.Doamne fereste!visez,sau poate m-a batut soarele in cap prea tare.Pe la 20,Stuart a plecat la bar sa vada daca au noutati,pentru ca intre-timp baietii nu mai erau la transformator.Dupa o ora a venit cu vestea cea mare...electricienii au asteptat sase ore sa vina o masina care sa ridice transformatorul pe stalp.Interesant,nu?In sfarsit,aproape de 23 a venit curentul.Cei de la electrica gandesc inca in sistem comunist..."cei de la tara nu au aparatura moderna,folosesc radio-sant,closet in fundul curtii si gauri in geam pentru aer conditionat."Altfel nu se explica de ce un transformator abia montat de cateva luni s-a stricat... Cam astea au fost ghinioanele mele de duminica si nu a fost nici macar 13...

AM VOTAT!

Dimineata am plecat intr-o comuna alaturata,Draganesti,sa cumparam niste porumb.Negustorul nu numai ca nu a vrut nici cea mai mica negociere,dar cand l-a auzit pe Stuart vorbind,m-a si dojenit ca,"lasa ca are olandezul cu ce plati,ca are bani".I-am replicat ca daca ar fi avut bani nu ar fi in Romania.Nu inteleg de ce exista aceasta dorinta de jegmanire la romani.Chiar daca ar avea bani englezul,ca nu este olandez,sunt bani munciti din greu,pentru ca in Anglia daca nu muncesti nu esti platit.La noi,daca ai o bruma de bani,esti invidiat si daca se poate,jegmanit pana nu-ti mai ramane nimic.In momente ca cele de azi mi-a fost rusine ca fac parte din acelasi neam,romanesc,cu negustorul de porumb.Nu cred ca exista un popor mai lacom si mai "smecher" ca cel roman.Daca am angajez pe cineva sa faca o munca,pe care Stuart nu poate s-o mai faca,varsta,deh,mi s-a spus un pret supraevaluat si munca a fost inceata si de multe ori,de proasta calitate. Oricum,revenind la subiectul propus...ne-am intors repede de la targ si am plecat sa votez.Cand am ajuns in curtea grupului scolar,am descoperit ca trebuie sa urc vreo patru trepte,destul de inalte,ca rampa este facuta,dar usa din fata ei,inchisa.Inauntru,lume...si ne-am intors acasa.Caldura ca la tropice,30 grade.Ne-am hotarat ca sa revenim pe la ora 15.Zis si facut...grade si mai multe,nimeni pe strada,si dupa un efort de a urca acele trepte,iata-ma in sala de vot.Nimeni nu a obiectat ca Stuart a mers cu mine pana la cabina de vot si m-a asteptat sa ies.Imediat o tanara s-a oferit sa bage ea buletinele in cele patru cutii,ca sa nu stau eu prea mult in picioare.La iesire am observat ca venise intr-o scurta vizita "de observare" actualul si urmatorul primar. Am votat,dar numai pentru primar si presedintele CJ am facut-o in cunostinta de cauza,pentru cele doua consilii,am votat la nimereala,pentru ca nu cunosc pe nimeni,iar daca ar fi sa iau ca reper formatiunea politica,toti sunt la fel,doar culorile difera. Am votat,desi ma simt discriminata prin faptul ca nu pot intra in nici un magazin,deoarece toate au trepte.Cele care au o rampa,au facut-o doar ca sa arate ca o au,dar nici o persoana cu dizabilitate fizica nu o poate urca.Singura rampa functionala este la primarie. Cam asa a fost ziua mea de vot,vot care nu va schimba cu nimic lucrurile si eu voi continua sa ma lupt cu morile de vant si sa-mi zic in barba:Asta e Romania!

Concert electoral

Suntem in campanie electorala,si,asa cum este obiceiul,se organizeaza spectacole pentru a face niscai propaganda in favoarea candidatului partidului care plateste spectacolul. Asadar,vineri,1 Iunie,ziua copilului,mare spectacol,mare in parcul Casei de cultura Ciorani.Am lasat serialul pe care il urmaresc zilnic la ora 18,mi-am luat jacheta de ploaie si am plecat la spectacol.Cand am ajuns,am stat ceva mai departe (nu-mi place sa-mi bubuie in urechi boxele) si am putut sa vad ce lume mai locuieste in Ciorani,ca de trei ani nu vad decat aceleasi cateva fete.Canta o tinerica,de la Pucheni pare-mi-se si a facut fata cu brio.A cantat muzica populara din diverse zone ale tarii.Apoi a urcat pe scena un alt necunoscut,un tinerel care ne-a cantat muzica "usoara" trecand prin diverse genuri.Dar la al doilea cantec au aparut doua microbuze,aproape goale,dar cu megafoane foarte galagioase,care ne sugera sa votam Mircea Cozma.Intre cele doua microbuze veneau doua masini negre foarte scumpe in care erau tovarasii Nastase si Cozma,iar intr-o masina mai amarata era un lider al sindicatului Fratia Prahova.Primarul nostru i-a intampinat si i-a condus pe scena,unde au fost rugati sa ne spuna cateva cuvinte.Slava Domnului ca au fost numai cateva.Domnul (fost tovaras)Nastase a promis ca ...dar nu prea avea lumea timp sa-l asculte,deh,se vindeau mici,bere,vata de zahar si cate altele.Apoi domnul Cozma ne-a promis ca...si la fel,aplauze cam razlete,ca doar nu poti aplauda si tine micul in mana in acelasi timp.In sfarsit "oficialii",dupa ce si-au varsat veninul contra opozitiei,de parca n-ar fi toti din acelasi aluat,au plecat.Tovarasul Nastase a iesit ultimul si a mers prin multime pentru cunoscuta baie si strangeri de mana,numai ca lumea nu se prea inghesuia sa-l atinga.Ajuns,cu bodyguarzi cu tot,la masina sa,s-a oprit sa mai vorbeasca cu politistii si un singur admirator il aplauda frenetic (banuiesc ca procentul de sange in alcool era destul de mic).Apoi s-a urcat in masina neagra de mare sef si a plecat spre Ploiesti,sau Cornu,probabil. Concertul a fost reluat de catre tanarul Alin.Dupa el au intrat in scena Alesis si odata cu ei a inceput si ploaia.M-am adapostit sub streasina primariei.Aparuse un curcubeu cum n-am mai vazut de ani.Dupa vreo zece minute ploaia a stat.La finalul concertului,a intrat vedeta serii,Nicu Paleru.Am ascultat doua cantece si apoi am plecat acasa.Am fost deci,la un spectacol electoral,cu niste artisti de nisa,dar una peste alta a fost putina distractie in monotonia vietii de la tara. Mi se pare tare ciudat ca,desi comuna este foarte mare,nu am vazut nici un afis al vreunui contracandidat al actualului primar.Stiu ca primarul in functie a facut tot felul de imbunatatiri si incearca sa modernizeze localitatea,dar pare straniu sa nu se incumete nimeni sa-i faca concurenta.Nu este bine in primul rand pentru el.Este ca si cum ai alerga singur intr-o cursa.Daca simti in ceafa respiratia adversarului,devii mai competitiv,incerci sa te autodepasesti.Asa poti adormi si sa nu mai stii care este drumul drept (corect). Oricum,primarul ne-a promis ca vor fi mereu concerte in week-enduri,asa ca ne vom distra mai ceva ca la Bucuresti,sau orice alta mare metropola.

Calendarul cepei

La inceput anului,am pus foi de ceapa cu sare in ele,pentru a afla cum va fi acest an,in ceea ce priveste precipitatiile.Toate,cu exceptia celei destinate lunii decembrie,au fost uscate.La momentul acela vedeam prapadul facut de seceta si ma gandeam cu ceva ingrijorare,ca voi avea niste facturi la electrica ceva mai piperate,pentru ca va fi nevoie de multa apa sa udam gradina. Dar se pare ca ceapa mea,desigur de import,s-a simtit putin dezorientata geografic si ne-a facut un calendar complet pe dos. Ploile asta care vin ba pe cod galben,ba pe cod portocaliu,de parca ar fi la un oarece raliu,ne-a baltit toate rasadurile,au fericit balariile si de te aventurezi prin gradina risti sa-ti ramana pe acolo un pantof,sau sa te intorci pana la glezne plin de noroi. Dimineata,cand deschid ochii,in loc sa vad un cer albastru,cu primele raze de soare zambindu-mi ademenitor sa ies mai repede din casa,imi apare un cenusiu care,mai degraba,imi reproseaza ca ma trezesc prea devreme si ca ar fi mult mai placut sa mai lenevesc in pat cateva ore.Astfel de zile,de plumb,cum zicea Bacovia,imi dau o stare depresiva,ma molesesc si ma pun in concursul de cascat alaturi de Gudurel,catelul meu si de Clive,motanul. Ma intreb,daca dupa codul portocalui,care tine pana maine la pranz,vom avea putin soare,sau mai apare un alt cod,ceva cu picatele si buline,ca de culori simple ca portocaliu si galben,m-am cam saturat. Vreau sa intru in piscina,vreau sa pot face putina plaja,vreau ca atunci cand fac un gratar,sa-l pot savura in gradina. Hei,gata cu depresia,sa vedem partea buna a lucrurilor.Pentru ca e destul de racoare in casa,am putut sa calc o gramada de lucruri,pot sa stau sa citesc linistita o carte si pot...ah,nu,vreau sa fie din nou frumos afara...SA APARE SOARELE!

Prietenie

Am tot citit prin diverse carti,reviste,am auzit comentarii la radio,tv,despre prietenie.In marea lor majoritate,aceste comentarii spun ca nu conteaza cat de des te vezi cu prietenii,conteaza sa stii ca ei exista si ca,la o adica,ai un umar pe care poti plange,sau ai cu cine poti impartasii marile bucurii si impliniri.Oare asa sa fie? Incerc sa-mi spun ca asa este,dar,adanc,in sufletul meu,altceva este scris.Pentru mine,un prieten adevarat isi face timp sa ma viziteze,sa bem o cafea impreuna,sa ne spunem gandurile si sa ne privim in ochi,macar o jumatate de ora.Nu zilnic,poate nici macar saptamanal,dar o data pe luna nu cred ca s-ar prabusi bancile,ca ar da faliment firmele,ca,in fine ar sta lumea in loc,daca ne-am vedea pentru cateva minute. Am trei colege de liceu cu care mai tin si acum,dupa patruzeci de ani,legatura.Intotdeauna le-am considerat prietenele mele...dar cred ca,in realitate,sunt numai colegele mele de liceu.Nici una nu ma viziteaza,ne sunam doar pentru a ne felicita de sarbatori si zilele noastre de nastere.Poate veti spune:dar tu,tu le vizitezi?In ceea ce ma priveste,situatia este putin mai complicata.Din cauza starii mele fizice,nu am fost niciodata invitata la vreo petrecere a lor,in schimb ele au fost invitate la petrecerile mele.Am considerat ca,fiind singura,fara un barbat alaturi de mine,este normal sa nu iau parte la petrecerile lor.Cand,in sfarsit,am gasit si eu un barbat,doua din ele au venit,cred,din curiozitate,sa-l cunoasca pe alesul meu,am fost invitati la una din ele la un gratar,cealalta chiar ne-a facut o vizita la noua noastra casa si atat. Eu,daca,atunci cand locuiam in oras,la bloc,aveam pe cineva la tara,care sa ma invite,nu as fi stat acasa nici un weekend.Sa stai afara,inconjurat de verdeata,cu o muzica buna,un gratar,un pahar de vin,ce poate fi mai relaxant.Si totusi...nimeni nu are timp de putina relazare si o companie placuta. Si asa am ajuns la concluzia ca "prietenele"mele sunt doar vechi cunostinte,si ca de fapt eu nu am prietene,numai cunostinte.Cateva cunostinte din timpul liceului,cateva cunostinte din timpul serviciului,si alte cateva cunostinte mai recente.Cred ca sunt destul de saraca,daca stau toata ziua trabaluind prin casa,privind cateva programe la tv,petrecand cateva ore la calculator. Dar sa nu fiu chiar asa de prapastioasa,am totusi o prietena.Chiar daca locuieste departe de mine,si-a facut timp si a venit la mine pentru cateva zile si mi-a promis ca va reveni.Vorbim aproape zilnic pe mes,ne si vedem si ne facem tot felul de confidente. Asadar,pot spune ca sunt un om implinit:am tot ce imi doresc,am o prietena,am un catel care ma iubeste si un motan independent,si mai ales am sufletul deschis pentru prietenie. Mi-ar placea sa am o zi de five o'clock cu cateva prietene,sa jucam un remi,un scrable la o cafea si o prajitura.Dar cine mai are azi chef de asa ceva.Toata lumea alearga sa faca bani,cariera si cand ajung la pensie au sufletul gol,obosit.Pacat,mare pacat!

Copiii sunt copiii!

Acum o saptamana am cumparat o caprita.Cand a reusit sa o prinda,a inceput sa planga ca un copil cand este luat de langa mama.Ne-am gandit ca o sa-i treaca in cateva zile,dar ea a continuat sa planga,mai rar cu fiecare zi care trecea,dar tot plangea.

Initial ne-am gandit sa luam o caprita si o mieluta,dar primarul nostru nu are decat capre,asa ca am luat doar caprita.Apoi,de mila ei,ne-am hotarat sa cautam sa luam si o mieluta.Duminica l-am intalnit pe dl.Gigel,care are oi,si l-am intrebat daca putem sa luam si noi o mieluta.Urma sa-l contactam prin Bibi.Ieri,l-am rugat pe Bibi sa-mi dea nr.de telefon,dar nu-l avea,asa ca azi am pornit in cautarea oilor,avand un reper.Nu l-am gasit,dar un vecin ne-a dat numarul de telefon,l-am contactat,am aranjat si pe la 8 seara a sosit noul prieten al capritei Miercurica.Nu a fost sa fie o fetita,e baiat si l-am numit Martisor.

Acum se auzea in curte un dialog nostim:mehehe...behehe...Cred ca faceau cunostinta.Se asorteaza amandoi si la culoare si sper,din tot sufletul,sa nu mai planga nici unul.

Gudurel,catelul nostru cel rasfatat se duce pe la ei si,poate din curiozitate,sau din gelozie,latra la ei.Asa ca,probabil va dormi izolat,ca sa nu poata iesi noaptea sa inceapa sa-i latre si sa strice linistea tuturor.

Mesterul roman-continuare si sfarsit

Ieri,sambata,a treia zi de cand l-am cunoscut pe mesterul Avram,din Salciile,Prahova. Dimineata am conectat congelatorul "reparat",ca sa putem pune pachetele destinate lui,la loc.Din pacate,congelatorul era la fel de functional ca acum trei zile...adica,alarma pornita,compresorul ajunsese ca un cuptor,interiorul la temperatura camerei. L-am sunat pe mester si mi-a cerut cateva detalii,pana ajunge la noi.Telefonul mi s-a descarcat si discutia s-a intrerupt brusc.Crezand ca va veni oricum,asa cum a spus,nu l-am mai sunat in timp ce telefonul era la incarcat.Au trecut cateva ore,mesterul sa apara,pace...L-am sunat din nou,dar acum nu mai imi raspundea,chiar daca am facut apeluri repetate.Stuart s-a aprins tot si a decis...mergem la el acasa.In drum am oprit la Mugurel si am intrebat-o pe sotia lui daca are un alt numar de telefon al mesterului Avram.Era acelasi numar.Am rugat-o sa incerce ea sa-l sune,dar nici ei nu i-a raspuns.Am pornit spre Salciile.Chiar cand am ajuns acolo,mesterul nostru ne suna (probabil o sunase inainte pe sotia lui Mugurel si aflase ca nu suntem prea multumiti de prestatia lui)si ne spune ca tocmai se pregateste sa vina spre noi.Fiind deja la el,ne-am intalnit si dupa discutii aprinse,noi cerand banii inapoi,el spunandu-ne ca ne poate returna banii dupa ce returneaza piesele de unde le-a adus,am decis ca trebuie sa faca rost de bani,chiar daca se va imprumuta,si in cazul ca nu poate repara aparatul in cateva ore sa-si ia piesele si sa ne dea banii inapoi.Ajunsi la coltul strazii noastre,a oprit sub pretextul ca a vorbit cu cineva sa-i aduca ceva bani si noi s-o luam inainte.Nici vorba,asteptam.Am asteptat pret de vreo cinci-zece minute,nu a venit nimeni.Apoi,a intrat la Mugurel,a facut rost de bani,sau s-a facut ca cere cuiva,si gata mergem sa lamurim situatia.Gandindu-ne ca va crea o situatie sa poata pleca si cine stie cand sa se intoarca,i-am blocat masina.Si-a luat sculele,s-a foit ce s-a foit si a ajuns la concluzia ca va incerca sa-i schimbe uleiul,dar ca trebuie sa se duca acasa sa aduca niste ulei.Nu,categoric nu!In concluzie,nici acest motor nu era bun.Am cerut banii,ne-au fost returnati si atunci a putut sa-si ia piesele inapoi.In cele din urma congelatorul vintage va ajunge la fier vechi. Inainte de a pleca a tot incercat sa se scuze,ca,deoarece noi am dorit o reparatie rapida,a apelat la un alt furnizor de componente si ca nu avea sa stie ce se va intampla...ca el ia de obicei piese de buna calitate de la Bucuresti.Da,dar probabil face asta pentru cei cu magazine.La noi s-a gandit ca poate merge si cu second-hand,sau mai bine zis cu porcarii. Si-a cerut scuze pentru ca ne-a suparat,dar faptul era consumat si oricum nu-l vom recomanda nimanui.

Mesterul roman

Acum cateva zile ni s-a stricat congelatorul,unul vechi de vreo 25 ani,dar daca as fi optat pentru trimiterea lui la fier vechi as fi avut probleme cu mama,care,ca mai toti batranii,nu ar arunca nimic chiar daca nu mai functioneaza.Oricum,daca-i spuneam ca nu mai functioneaza congelatorul,vina era a noastra,mai exact a lui Stuart. Asa ca,am intrebat la macelarie,cel mai indicat loc,unde pot gasi un mester care sa-mi repare,daca e posibil,congelatorul vintage.Mi-au dat un numar de telefon si..."In ce stare e,ce face,sau nu face?...gata,intr-o jumatate de ora vin sa vad ce se poate face."Asta se intampla pe la ora 19....si a venit,pe la ora 22 si ceva.Mesterul Avram,din Salciile,om volubil,bine-dispus,a inspectat cam un minut aparatul si a pus diagnosticul:serpentina trebuie schimbata.Costa,in total 350 lei,avans 200 pentru a cumpara piesa.Stuart l-a intrebat daca nu cumva e motorul-nu,e serpentina.M-am gandit ca,desi este o suma cam mare,prefer sa-l repar,astfel toata lumea sa fie linistita."Maine dimineata,pe la 10,sunt aici,il fac si ii demonstram englezului (adica lui Stuart)ca mai sunt si meseriasi seriosi",nu numai hahalere,de care am avut parte din plin. A venit a doua zi,dar nu la 10,ci pe la 15,si s-a apucat de lucru.Incet,calm,sa nu cumva sa miste aerul din jur,a deconectat serpentina si...SURPRIZA...nu era acela defectul,ci motorul era dus. Avea un motor la el,asa ca va schimba motorul si pentru ca tot a adus o serpentina noua,contra a 70 lei,in plus,o va schimba si pe asta...oricum o va schimba,chiar daca nu vrem sa-i platim serpentina,ca manopera e gratis.Deci,din avansul de 200 lei pe care i l-am dat,serpentina face 70 lei,restul pana la 350 lei e manopera.Piperat,nu?Si barem daca ar fi lucrat repede....chiar si o testoasa devine iepure in competitie cu mesterul Avram.Pe la ora 10 seara ne anunta ca nu-i place cum merge,era deja "reparat" si vine a doua zi pe la 10-11 sa-l puna la punct,adica ieri. A venit pe la ora 14,cu un alt motor,l-a schimbat si pe la 19 ma cheama Stuart sa vad ce tot face,ca totul este dezmembrat si in camera e sauna,iar compresorul era bun de prajitor de paine.Totul e sub control,zice mesterul Avram.La un moment dat,crezand ca nu mai sunt in preajma,da un telefon unui coleg sa-i spuna ca nici motorul asta nu merge cum trebuie.Eu i-am spus lui Stuart si cum era de prevazut acesta s-a infuriat si i-a spus sa telefoneze sa i se trimita un motor bun,sau sa-si i-a piesele,sa returneze banii si sa plece.El dorea sa se duca el dupa motor si probabil ar fi venit in alta zi.Stuart nu a fost de acord si in cele din urma,colegul i-a trimis prin cineva un alt motor.Motor mare,pentru lada frigorifica,totul a fost pus la loc,in viteza melcului si pe la 23,30 ne-am luat la revedere,dupa ce ne-a asigurat ca va functiona mai mult decat lada frigorifica,noua,pe care o avem,i-am mai dat si restul de 220 lei. Dimineata,Stuart a conectat congelatorul,ca sa putem pune la loc pachetele congelate,inghesuite prin alte locuri.Ghinion,dupa o ora,compresorul era din nou fierbinte,porneste,se opreste si de racit in interior,ba.Becul de alarma sta aprins,ca atunci cand l-am chemat pentru reparatie.L-am sunat si mi-a spus ca va veni.Probabil,ca va veni pe seara,ca sa ne tina din nou pana la miezul noptii. In orice caz,daca din nou incepe ca trebuie sa schimbe una alta,ii cer banii inapoi,sa-si ia motorul si serpentina si sa se duca sa nu mai stiu de el.Congelatorul il voi da la fier vechi,asa cum trebuia sa fac de la inceput si gata,problema se rezolva,fara atatia nervii,cat ne-am facut de trei zile. Schimbarea motorului si a serpentinei,cu proba cu tot,ar fi durat,in mod normal,cam patru ore...lui i-a trebuit doua zi,fara cea de azi si rezultatul este nul. Mesterul Avram din Salciile s-a simtit jignit cand l-am intrebat daca cel cu care a vorbit la telefon este mai pregatit profesional.Eu nu am avut aceasta intentie,dar cred ca ar trebui sa se autojigneasca pentru felul "rapid"in care lucreaza si mai ales pentru priceperea cu care rezolva defectiunile. MESTERUL AVRAM din SALCIILE este prototipul mesterului roman.Cu astfel de oameni "priceputi"ne rezolvam toate situatiile si de aceea Romania progreseaza atat de repede si bine. Bravo Romania!Ai mesterii cei mai priceputi din lume!