luni, 1 octombrie 2012

Toamna.... vara indiana....

Azi, 1 octombrie, ma asteptam la o racorire a vremii, asa cum, de altfel, fuseseram anuntati zilele trecute. Nici pomeneala, vara in toata regula. Au fost 30 grade, soarele stralucea de parca a uitat ca acum trebuie sa faca focul mai mic si sa ne dea caldura mai cu moderatie. Si pe aceasta caldura, dupa ce ieri imi propusesem sa ma relaxez cateva zile, ca sa-mi revin din raceala care m-a prins, nu stiu unde, undeva pe traseu, m-am trezit cu o gramada de legume pe blatul din bucatarie. Cum in congelator nu prea mai e loc, m-am gandit sa fac putin ghiveci, desi nu prea ma omor cu acest fel de mancare. M-am gandit totusi,ca, cine stie ce iarna vine si e bine sa ai pe ce pune mana, daca vom avea iar vreo pana de curent de cateva zeci de ore, ca iarna trecuta.Asa ca, m-am suit pe scuter, m-am dus in piata sa mai iau cate ceva, ce-mi lipsea si, la treaba. Am avut un ajutor de nadejde, pe mama, si... curata, taie, pune in oala, amesteca, pana pe la patru dupa amiaza cand, si ghiveciul era gata si eu era terminata de durerea picioarelor.Dar, apoi m-am odihnit... da, am mancat, m-am uitat la un serial la tv si pe la sase, inapoi la bucatarie, episodul doi. Am pus la fiert o parte din borcane, am facut paine si in final am curatat locul, ca si cum nimic nu s-a petrecut azi in bucatarie. Cam asa a inceput saptamana mea de recuperare. Dar maine, 2 octombrie, imi promit ca nu voi face nimic altceva decat sa citesc si sa ma relaxez cat mai mult. Reteta mea de ghiveci: 1/2 kg ceapa taiata julien, 1/2 kg morcovi, 1/2 kg patrunjel (eu am pus pastarnac) 1/2 kg telina taiate rondele, se pun in oala de 8-10 l, cu 3/4 l ulei, sa se caleasca cam 10 minute.Apoi se adauga 1/2 kg fasole verde rupta in doua-trei bucati si se mai fierbe 20 minute, apoi se pun 2 kg vinete (taiate in cubulete si tinute 30 minute cu sare, dupa care sunt stoarse), 1/2 kg conopida, rupta buchetele, 1 kg ardei gras si 1 kg gogosari taiati feliute si se mai fierbe 30-50 minute. In final se adauga 2 kg rosii taiate feliute, sare, eu am pus si cam doua linguri de zahar, condimente care va plac (eu am un mix de coriandru, fenicul, salvie, ienupar, rozmarin), patrunjel si telina frunze, tocate, si se mai fierbe 15 minute. Se pune compozitia in borcane, eu le-am pus cate o aspirina deasupra, se astupa si se fierb la bain-marie 30 minute. Succes si pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu