Sindromul post polio

     Azi vă voi descrie mai amănunțit ce este, cum se manifestă acest sindrom. Fac acest lucru deoarece sunt multe persoane trecute de 50 de ani, care au suferit de poliomielită și au rămas cu sechele. Probabil unele dintre aceste persoane se confrunta cu acest sindrom și nu știu ce au, pentru că majoritatea neurologilor români nici nu au auzit de această afecțiune. Așa că, m-am gândit să vă împărtășesc tot ceea ce știu și mai ales tot ceea ce am de înfruntat acum.
        În primul rând trebuie spus că SPP apare la cei care au avut forme grave ale poliomielitei și care au trăit cu sechele peste 30 de ani.
       Eu am suferit de o formă foarte gravă a poliomielitei, fiind complet paralizată de la gat, în jos. Nu mai intru în amănunte și am să spun doar că, printr-o voință supranaturală, am revenit la o stare aproape normală. Totuși, după ce am împlinit 40 de ani, pe nesimțite, am inceput să am probleme, mai ales cu genunchii. Tot timpul am făcut mișcare, mai exact, yoga, bicicletă și bandă. Intre-timp, după vârsta de 50 de ani, am cunoscut un bărbat (actualul meu soț) și a trebuit să-mi fac datoria de stăpână a casei. În urmă cu vreo șapte, opt ani, am inceput să mă simt slăbită, să am dificultate, dimineața, la înghițit mâncare solidă. Nu e o stare permanentă, dar când mi se întâmplă să simt că mâncarea mi s-a oprit cam deasupra sternului, trebuie să-mi țin respirația și să mă lovesc cu palma în piept, până simt că s-a reluat activitatea de glutiție. Apoi, un alt simptom este slabă funcționare a colonului, uneori ducând la constipație. De aceea am grijă să mănânc variat și să beau apă suficientă, pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai rar. Tot un simptom este și tusea. Pentru că sistemul respirator a început să se deterioreze, nu mai respir la întreaga capacitate și din când în când am accese de tuse. Am incercat tot felul de medicamente, leacuri băbești, dar în final medicul de familie mi-a spus că trebuie să mă obișnuiesc cu ea.
            Dar toate astea le pot trece cu vederea, ceea ce urmează este ce mă afectează cel mai mult. Aproape nu mai pot merge. Am trecut prin faza cadrului ușor, apoi la cadrul cu două roți și platformă de stat când obosesc. Acum, de vreo lună, folosesc un scaun electric😀, cu joystick. Totuși am libertate de mișcare, deoarece pe afară mă deplasez cu un scuter (disability scooter).
           Principalul efect al sindromului este distrugerea neuronilor într-un ritm mai rapid decât în mod normal. Nu există tratament, deși se studiază încă din anii șaizeci.  Moartea neuronilor înseamnă atrofierea musculaturii. Astfel nu mai pot merge decat cu mare efort scap diverse obiecte din mâini, nu mă pot întoarce ușor în pat...nu pot purta pijama pentru că se răsucește în jurul meu și-mi blochează orice mișcare.
             Deși sunt conștientă de situația în care mă aflu, nu pot să mă predau, pur și simplu, să mă așez în pat și să aștept sfârșitul. Nu, nu știu dacă e bine ce fac, totuși mi-am cumpărat o bicicletă simplă, de cameră și fac din două în două zile puțină mișcare. Am și un aparat de masaj pe care-l folosesc cam de două, trei ori pe săptămână.
              Am scris toate acestea pentru cei ce caută un răspuns. Dacă cineva vrea să mă întrebe despre ceva ce nu apare aici, eu voi răspunde, dacă voi ști despre ce este vorba.
              În rest, capul sus și atenție la gropi!