Retenția de apă

     Când ceva trupesc mă supără, încep să experimentez cu schimbări în dietă, cu diverse remedii naturale, mai puțin medicamente.
      În urmă cu câteva zile, având nevoie să-mi fac curățenie, am luat două zile la rând câte un ibuprofen. M-a ajutat reducându-mi durerea din genunchi, dar și eliminarea urinei. De asta mi-am dat seama abia azi, după ceea ce am descoperit după de mi-am verificat greutatea.
       După cum am spus-o în altă postare, neavând prea multă activitate, trebuie să fac ceva contra acumulării de kg și cum nicio dietă nu ajută, am început să țin post negru în fiecare luni, astfel am reușit să pierd cam patru kg. Totuși, după ultima luni, nu am scăzut deloc și în cursul săptămânii am acumulat cam două kg. Fără excese alimentare? Cum a fost posibil?
       Aseară am mâncat o salată de roșii și apoi la scurt timp vreo trei prune, vreo zece boabe de strugure și o nectarină. M-am gândit că poate nu-i un lucru bun, mai ales că am probleme serioase cu fierea, dar asta e o altă discuție. După ce le-am mâncat, am inceput cam la interval de două, trei ore să urinez. Și peste noapte, la fel. Astfel de seara trecută, până azi pe seară, am pierdut 1,5 kg. Concluzia, am retenție de apă.
         Acum că știu voi consuma mai multă apă și un fruct😀, nu mai mult.
         Deci sfatul meu, dacă vedeți că nu scădeți în greutate, deși sunteți cumpătați, încercați să vedeți dacă nu aveți retenție de apă. În acest caz sunt diverse metode de a regla nivelul apei din corp. Consumul mai mare de apă, mișcare, ridicarea picioarelor la un unghi de până 45 grade.

Teatru pentru persoane cu dizabilitate fizică

     În urmă cu ceva timp mi-a venit ideea de a o contacta pe doamna Maria Morgenstern și să-i propun înființarea unui canal, a unei pagini, unde persoane greu deplasabile, cu dizabilități fizice pot urmări piesele de teatru actuale. Același mesaj l-am trimis și teatrului Metropolis. Azi doamna Maria Morgenstern a avut amabilitatea de a-mi răspunde că se va gândi la propunerea mea.
     În perioada când puteam merge și aveam serviciu, nu-mi scăpa niciun spectacol de la Casa de cultură Ploiești. Am văzut toate piesele de teatru jucate de actorii teatrele din București, toate operetele, revistele teatrului de revistă din București.
     Așa am avut fericirea de a-i vedea pe scenă pe Carmen Stănescu, Gina Patrichi, Florina Cercel, Dana Dogaru, Catrinel Dumitrescu și multe alte minunate actrițe. Dintre minunății noștri din actori enumer doar câțiva: George Constantin, Ion Marinescu, Mihăilescu Brăila, Mișu Fotino, Florin Piersic, Marius Bodochi...
       Sunt îndrăgostită de teatru și pentru că nu mai pot merge la spectacole, pentru că nu mai locuiesc în Ploiești și deplasarea este dificilă, ascult teatru pe eteatru.ro, dar ar fi cu totul altceva să-i văd pe actorii respectivi.
        Am avut această idee de a contacta câțiva oameni de teatru după ce am auzit un fragment din one-man show-ul lui Răzvan Vasilescu, "Este ok și la 60". Neputând să merg la spectacol, am apelat la el, mai exact la soția lui, ambii fiindu-mi colegi de clasă, în liceu, să-mi înregistreze spectacolul, cu asigurarea că nu-l voi distribui, dar...n-am găsit înțelegere.
         Acum am o speranță sădită în inima mea de aceasta minunata actriță, Maia Morgenstern, pentru care am toată admirația.

Premoniție, sau ce?

    Vi s-a întâmplat vreodată să "primiți" un mesaj a ceea ce se va petrece cât de curând? Am să vă spun mai mult despre ceea ce mi se întâmplă mie.
     Cu ceva ani în urmă, când puteam să merg fără ajutor, simțeam pur și simplu că voi cădea și cât de curând se întâmpla. Apoi, după de am inceput să folosesc obiecte ajutătoare, nu am mai avut acel avertisment mental.
     Dar ceva cu totul deosebit este felul în care sunt anunțată, pregătită că cineva din familie, sau apropiat mie va pleca dintre noi. Când lucram, aveam un coleg, cu care mă înțelegeam foarte bine și care mi-a rămas prieten și acum, după foarte mulți ani de când nu ne-am mai întâlnit. Când îmi apare în vise, absolut banale, știu că foarte curând voi primi o veste despre cineva care a părăsit această lume. Nu îl consider un înger negru, ci mai degrabă, un înger care mă pregătește pentru trista veste.
      I-am spus și lui și am crezut că dacă ne-am *regăsit" acele vise vor înceta, dar nu a fost așa. Partea interesantă este că visele le am doar pentru persoane apropiate.

Sindromul post polio

     Azi vă voi descrie mai amănunțit ce este, cum se manifestă acest sindrom. Fac acest lucru deoarece sunt multe persoane trecute de 50 de ani, care au suferit de poliomielită și au rămas cu sechele. Probabil unele dintre aceste persoane se confrunta cu acest sindrom și nu știu ce au, pentru că majoritatea neurologilor români nici nu au auzit de această afecțiune. Așa că, m-am gândit să vă împărtășesc tot ceea ce știu și mai ales tot ceea ce am de înfruntat acum.
        În primul rând trebuie spus că SPP apare la cei care au avut forme grave ale poliomielitei și care au trăit cu sechele peste 30 de ani.
       Eu am suferit de o formă foarte gravă a poliomielitei, fiind complet paralizată de la gat, în jos. Nu mai intru în amănunte și am să spun doar că, printr-o voință supranaturală, am revenit la o stare aproape normală. Totuși, după ce am împlinit 40 de ani, pe nesimțite, am inceput să am probleme, mai ales cu genunchii. Tot timpul am făcut mișcare, mai exact, yoga, bicicletă și bandă. Intre-timp, după vârsta de 50 de ani, am cunoscut un bărbat (actualul meu soț) și a trebuit să-mi fac datoria de stăpână a casei. În urmă cu vreo șapte, opt ani, am inceput să mă simt slăbită, să am dificultate, dimineața, la înghițit mâncare solidă. Nu e o stare permanentă, dar când mi se întâmplă să simt că mâncarea mi s-a oprit cam deasupra sternului, trebuie să-mi țin respirația și să mă lovesc cu palma în piept, până simt că s-a reluat activitatea de glutiție. Apoi, un alt simptom este slabă funcționare a colonului, uneori ducând la constipație. De aceea am grijă să mănânc variat și să beau apă suficientă, pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai rar. Tot un simptom este și tusea. Pentru că sistemul respirator a început să se deterioreze, nu mai respir la întreaga capacitate și din când în când am accese de tuse. Am incercat tot felul de medicamente, leacuri băbești, dar în final medicul de familie mi-a spus că trebuie să mă obișnuiesc cu ea.
            Dar toate astea le pot trece cu vederea, ceea ce urmează este ce mă afectează cel mai mult. Aproape nu mai pot merge. Am trecut prin faza cadrului ușor, apoi la cadrul cu două roți și platformă de stat când obosesc. Acum, de vreo lună, folosesc un scaun electric😀, cu joystick. Totuși am libertate de mișcare, deoarece pe afară mă deplasez cu un scuter (disability scooter).
           Principalul efect al sindromului este distrugerea neuronilor într-un ritm mai rapid decât în mod normal. Nu există tratament, deși se studiază încă din anii șaizeci.  Moartea neuronilor înseamnă atrofierea musculaturii. Astfel nu mai pot merge decat cu mare efort scap diverse obiecte din mâini, nu mă pot întoarce ușor în pat...nu pot purta pijama pentru că se răsucește în jurul meu și-mi blochează orice mișcare.
             Deși sunt conștientă de situația în care mă aflu, nu pot să mă predau, pur și simplu, să mă așez în pat și să aștept sfârșitul. Nu, nu știu dacă e bine ce fac, totuși mi-am cumpărat o bicicletă simplă, de cameră și fac din două în două zile puțină mișcare. Am și un aparat de masaj pe care-l folosesc cam de două, trei ori pe săptămână.
              Am scris toate acestea pentru cei ce caută un răspuns. Dacă cineva vrea să mă întrebe despre ceva ce nu apare aici, eu voi răspunde, dacă voi ști despre ce este vorba.
              În rest, capul sus și atenție la gropi!

Gândire pozitivă

   Citesc mereu că o gândire pozitivă ajută la vindecare, la o stare psihică bună, chiar se întâmplă o modificare a creierului. Probabil că ceva adevăr este, pentru că oricât de greu mi-a fost aproape toată viața, mereu am avut puterea de a merge mai departe gândindu-mă că pot face aproape totul...în felul meu.
    De vreo șapte, opt ani am intrat pe o pantă descendentă fiind afectată de sindromul post polio. Am citit tot ce s-a publicat despre SPP și concluzia este că  nu există nicio posibilitate de stopare a degenerării rapide. Și totuși...nu mă las și pentru că nu mai pot merge fara cadru, nu pot sta în picioare decât câteva secunde, am optat pentru un scaun electric și pentru ca musculatura să nu se atrofieze, am luat o bicicleta de cameră pe care o folosesc din două în două zile, la nivelul zero, cam două minute. Și deoarece sunt sedentară, ca să nu mă îngraș, am început, cam de trei luni, cura propusă de un cercetător japonez Yoshinori Ohsumi, care a primit premiul Nobel pentru asta. În fiecare luni după micul dejun nu mai mănânc nimic până a doua zi la micul dejun. Și funcționează. În cele trei luni am pierdut aproape patru kg. Perseveranța o pot socoti o gândire pozitivă.