Inmatriculari auto

    Am achizitionat o masina adaptata, din Anglia si m-am decis s-o inmatriculez in tara. Asta a fost inceputul unui lung drum al birocratiei.
   Mai intai am contactat RAR Bucuresti ca sa aflu ce demersuri sa fac, pentru ca, desi adaptata, masina nu avea specificat pe certificat acest lucru. Mi s-au cerut poze, actele, in copie, actele personale in copie. Am asteptat o luna pana am primit o hartie oficiala in care scrie ca masina este adaptata. Primul pas a fost facut.
   Pasul doi. Am mers cu toate actele necesare la RAR Ploiesti, pentru inspectia masinii, omologare si eliberarea cartii de identitate. Dupa toate procedurile, cu un mic incident, care a dus la intarzierea obtinerii actelor cu vreo doua saptamani, am trecut si de pasul doi.
   Pasul trei. Dosarul de depus la politie, pentru obtinerea numerelor definitive, romanesti. In acest stadiu, am apelat la tanarul meu vecin, care, contracost, bineinteles, s-a ocupat cu intocmirea dosarului. Persoana care a intocmit dosarul ne-a asigurat ca nu am nevoie de nici un act de la Administratia financiara, fiind scutita de la plata taxei de inmatriculare. Cu dosarul complet, am mers impreuna la Politie sa rezolvam si pasul trei. Ghinion! Deoarece la Politia din Ploiesti nu exista cale de acces pentru persoane cu dizabilitate fizica, vecinul meu a venit cu un subofiter, la mine, afara, pentru a verifica daca eu sunt cea care face inmaticularea. Am trecut testul ochiului, am scris pe cerere ca am depus personal actele. Odata intorsi in sediul Politiei, cand sa inregistreze dosarul....STOP! Le trebuie o hartie de la Administratia financiara ca nu trebuie sa platesc taxa. Mai era o ora si jumatate pana sa se termine programul si noi ne-am hotarat sa ajungem acolo. Si am ajuns. Cu greu a acceptat un "sef" sa vina la masina, pentu ca nici acolo nu exista cale de acces, si dupa cateva tentative de a ma aburi ca de fapt masina adaptata scutita este doar pentru cel ce o conduce... fals... mi-a dat hartia necesara.
   Pasul patru. Vecinul meu s-a dus, singur, de data asta, cu dosarul si a fost programat dupa patru zile, vineri.
   Pasul cinci. Vecinul, cu actele necesare se duce sa ridice numerele. GHINION! Si de data asta trebuie sa fiu de fata.
   Pasul sase. Am plecat, cu masina mea, cu vechile numere, repuse, si iar a trebuit sa vina afara un subofiter...de fapt a venit acelasi, si am obtinut numerele, fara a semna personal de primire.
   Concluzia este ca in tara asta birocratia intrece orice imaginatie, ca sa nu mai spun de umilinta la care, noi, persoanele cu dizabilitati fizice suntem supuse zilnic.
   Am scris despre acest lucru pentu ca, poate, citind cat mai multe persoane, vor afla si cei care trebuie sa faca ceea ce trebuie.