Inmatriculari auto

    Am achizitionat o masina adaptata, din Anglia si m-am decis s-o inmatriculez in tara. Asta a fost inceputul unui lung drum al birocratiei.
   Mai intai am contactat RAR Bucuresti ca sa aflu ce demersuri sa fac, pentru ca, desi adaptata, masina nu avea specificat pe certificat acest lucru. Mi s-au cerut poze, actele, in copie, actele personale in copie. Am asteptat o luna pana am primit o hartie oficiala in care scrie ca masina este adaptata. Primul pas a fost facut.
   Pasul doi. Am mers cu toate actele necesare la RAR Ploiesti, pentru inspectia masinii, omologare si eliberarea cartii de identitate. Dupa toate procedurile, cu un mic incident, care a dus la intarzierea obtinerii actelor cu vreo doua saptamani, am trecut si de pasul doi.
   Pasul trei. Dosarul de depus la politie, pentru obtinerea numerelor definitive, romanesti. In acest stadiu, am apelat la tanarul meu vecin, care, contracost, bineinteles, s-a ocupat cu intocmirea dosarului. Persoana care a intocmit dosarul ne-a asigurat ca nu am nevoie de nici un act de la Administratia financiara, fiind scutita de la plata taxei de inmatriculare. Cu dosarul complet, am mers impreuna la Politie sa rezolvam si pasul trei. Ghinion! Deoarece la Politia din Ploiesti nu exista cale de acces pentru persoane cu dizabilitate fizica, vecinul meu a venit cu un subofiter, la mine, afara, pentru a verifica daca eu sunt cea care face inmaticularea. Am trecut testul ochiului, am scris pe cerere ca am depus personal actele. Odata intorsi in sediul Politiei, cand sa inregistreze dosarul....STOP! Le trebuie o hartie de la Administratia financiara ca nu trebuie sa platesc taxa. Mai era o ora si jumatate pana sa se termine programul si noi ne-am hotarat sa ajungem acolo. Si am ajuns. Cu greu a acceptat un "sef" sa vina la masina, pentu ca nici acolo nu exista cale de acces, si dupa cateva tentative de a ma aburi ca de fapt masina adaptata scutita este doar pentru cel ce o conduce... fals... mi-a dat hartia necesara.
   Pasul patru. Vecinul meu s-a dus, singur, de data asta, cu dosarul si a fost programat dupa patru zile, vineri.
   Pasul cinci. Vecinul, cu actele necesare se duce sa ridice numerele. GHINION! Si de data asta trebuie sa fiu de fata.
   Pasul sase. Am plecat, cu masina mea, cu vechile numere, repuse, si iar a trebuit sa vina afara un subofiter...de fapt a venit acelasi, si am obtinut numerele, fara a semna personal de primire.
   Concluzia este ca in tara asta birocratia intrece orice imaginatie, ca sa nu mai spun de umilinta la care, noi, persoanele cu dizabilitati fizice suntem supuse zilnic.
   Am scris despre acest lucru pentu ca, poate, citind cat mai multe persoane, vor afla si cei care trebuie sa faca ceea ce trebuie.

Conexiune ciudată

     Când lucram, aveam un coleg cu care am avut o foarte bună relație pofesională, dar şi personală, având pasiunea cititului şi cum, înainte de '89, cărțile bune se găseau greu, noi le împumutam.
     Înainte de a ieşi la pensie, colegul meu s-a transferat în Timişoara şi de atunci, până de curând, nu am mai păstrat legătura. Şi totuşi...
     De fiecare dată când urma să trăiesc un moment trist în familie, îl visam pe acest prieten.Nu erau vise care să-mi rămână în memorie, dar ceea ce este cel puțin ciudat este că acest coleg s-a dovedit a fi un mesager al bolii, sau al morții... un mesager al evenimentelor triste care urmau să vină în viața mea.
    Anul trecut, l-am căutat, aşa cum am făcut cu toți cunoscuții, pe facebook şi l-am găsit. Am luat legatura cu el, i-am povestit ce legătură deosebită avem şi mi-a spus că, de acum încolo, speră să fie vestitorul bun. Aşa am sperat şi eu, însă... acum câteva săptămâni, visul a revenit. De data asta, în vis a venit şi tatăl meu, decedat în urmă cu optsprezece ani. La un moment dat, tatăl meu a plecat în altă direcție, iar eu m-am trezit.
    Odată trează, am ştiut că ceva urmează să se întâmple. Totuşi, până ieri, am crezut că a fost un simplu vis şi chiar nu mă mai gândeam la el.
    Ieri, duminică, leneveam pe canapea, când aud zarvă pe afară. Aveam vizittatori... nepotul cu soția şi fiica şi nepoata. Discutând de una, de alta, a venit şi vestea... aceea "veste". Fratele meu, mai mare cu şapte ani ca mine, a fost operat pe inimă. Dacă nu se opera, probabil nu ar mai fi trăit mult. Nici eu, nici mama nu am aflat decât după o săptamână şi ceva de la intervenție, pentru că nu păstrăm legătura, din diverse motive numai de el ştiute, dar e parte din familie.
    In concluzie, conexiunea, ciudată, între mentalul colegului meu şi mentalul meu funcționează în continuare şi asta mă face să cred în puterea nevăzută a lui Dumnezeu.
    Tot ce îmi doresc este ca veştile rele să fie cât mai rare, cu toate că asta înseamnă să-mi revăd, în vis, colegul, tot mai rar.

Sfintele Paste

     Anul acesta ne-am hotărât să avem miel pe masa de sfintele sărbători. Aşa ca am dat un telefon, am aranjat tranzacția şi gata, am luat mielul.
    Asta s-a întâmplat in marțea dinaintea sărbătorilor. L-am tranşat, l-am pus la congelator şi am continuat, în limita posibilităților mele fizice, să fac curățenie. Sâmbătă am stat mai mult în bucătărie, unde am făcut drob, friptură la cuptor, cu cartofi, cozonaci cu stafide şi nucă şi o prăjitură cu brânză. Frântă de oboseală, am făcut un duş si m-am aşezat la televizor. Aşteptând slujba de la miezul noptii, am ațipit chiar atunci şi m-am trezit dupa zece minute, dar tot am auzit sfântul cântec "Cristos a înviat", după care m-am culcat şi eu, ca toți ceilalți din casă.
   Duminică, prima zi de Paşte. Telefoane, mesaje... Vecina Tănțica ne-a adus sfănta lumină si anafură.
    Micul dejun: drob, ou roşu, de fazan, roşie, castravete, ardei gras, pâine prăjită, cafea. Temperatura creşte în pas rapid. Pe la prânz deja erau 24 grade. Până la masa principală am stat afară, în chioşc, admirând fazanii şi porumbeii şi jucându-mă cu pisicile.
    La masa principală am avut friptura de miel, un pahar de vin rosé, apoi am facut cafea şi impreună cu nişte cozonac şi prăjitură cu brânză, ne-am întors în chioşc.
    După un timp, a venit vecina cu familia fratelui ei, ca să vadă fazanii. Bărbații s-au dus la o băută, iar eu cu mama, ne-am întors la televizor... şi aşa a trecut prima zi de Paşte.
    Per total, o zi foarte caldă şi liniştită.
      CRISTOS A INVIAT!

Din categoria " Tepe"

  Acum cateva zile am luat o teapa cat mine de mare. Am vrut sa-mi fac un hatar si mi-am comandat de la Avon niste sticlute cu apa de parfum si am platit 89 lei pe niste apa chioara, care probabil a stat langa niste recipiente cu parfum, sau probabil este apa cu care se spala recipientele. Deci, daca doriti sa va faceti cadou ceva placut mirositor nu apelati la Avon pentru ca veti lua teapa, ca mine.