A venit din nou in septembrie. De data asta nu am mai stat in gazda, ci am dormit in casa neterminata, pe jos, pe saltele de burete, invelindu-ne cu o pilota murdara, care luase parte la toata perioada constructiei si care mirosea ingrozitor a mucegai... dar ne simteam bine impreuna si restul nu mai conta. Gateam pe o minibucatarie de voiaj si eram parte a tot ceea ce se intampla acolo. Intr-o seara, si-a deschis putin carapacea cu care este bine invelit, chiar si acum dupa sase ani de trai in comun, mi-a luat mana si stand unul langa celalalt, m-a intrebat ce-mi doresc eu. Am fost asa de emotionata, incat acum abia imi dau seama ca nu-mi mai amintesc ce i-am raspuns, daca i-am raspuns. Oricum, ce imi amintesc este ca nu a fost nici mai cald, nici mai apropiat decat la prima vizita, dar nu m-a deranjat. Ma simteam in siguranta alaturi de el si acest sentiment l-am pastrat. Grija pe care mi-o purta, ma facea sa-l indragesc din ce in ce mai mult cu fiecare zi care trecea. Deja incepeam sa-mi dau seama ca el va fi alaturi de mine toata viata de acum incolo. A doua minivacanta a trecut foarte repede si din nou am ajuns fiecare la casa lui, continuandu-ne relatia pe net.
In tot acest timp, pe mine ma framanta procesul pe care fratele meu il deschisese pentru succesiunea dupa decesul tatalui meu. A facut acest lucru, dupa ceva ani de la deces, deoarece de cate ori venea pe la noi in vizita, se certa cu mama, din te miri ce. Dupa un astfel de scandal, unde eu nu am facut decat sa incerc aplanarea lui, a vrut sa se razbune pe noi, pentru ca l-am reclamat la Politie. Dupa ce a venit cineva sa evalueze apartamentul, sentinta s-a dat cam intr-un an. Desi eu as fi putut sa fiu numita titulara a apartamentului, ca doar eu il platisem, mama a fost principala beneficiara. Astfel, eu si fratele meu aveam dreptul la aproape 18000 lei. Stiind ca voi pleca sa locuiesc cu prietenul meu in Paradis (asa numiseram casa de la munte), am inceput sa fiu ingrijorata ca o voi lasa pe mama intr-o situatie incerta. Imi doream acel apartament, nu sa locuiesc acolo, ci pentru ca am fost tot timpul convinsa ca el este pe drept al meu. Am investit in el la fel ca si parintii mei, si in cele din urma am platit, cand a fost posibil, sa fie cumparat. Din pacate, legea nu permitea sa fie proprietar decat titularul contractului de inchiriere. Dar ca sa pot face actele de vanzare-cumparare pe numele meu, trebuia sa-l despagubesc pe fratele meu. Nevazand nici o iesire din aceasta situatie, i-am povestit totul prietenului meu si inca o data s-a dovedit un om serios, spunandu-mi sa nu-mi fac griji, sa-l las pe el sa-si faca griji in locul meu. Va gasi el acesti bani, pentru ca nici el nu este un om bogat. Am aflat mai tarziu ca a luat bani de la sora lui pentru a-si termina casa, dar pe urma i-a spus ca o parte din acesti bani mi va da mie. Ea i-a reprosat naivitatea, dar el a fost convins ca gestul lui va fi rasplatit. Cum obisnuia sa spuna, a facut o investitie pe termen lung.
De Craciun, urma sa revina in tara, sa petrecem sarbatorile de iarna impreuna si sa rezolvam si cu plata succesiunii. I-am spus mamei ca prietenul meu imi va da banii.
Se apropia Craciunul. Prietenul meu a sosit in tara mai devreme cu doua saptamani si fiind foarte racit a venit la mine. Pentru ca Paradisul era cam departe de Ploiesti ne-am gandit sa cautam o casa mai aproape si apoi sa vindem casa de la munte. Oricum banii pentru fratele meu ii avea, dar ne-am hotarat sa cautam mai intai alta casa. In cazul ca am fi gasit alta casa, ii plateam fratelui meu dupa ce vindeam Paradisul. Nu am gasit nimic, dar ne-am plimbat de la vest la est, in tot sudul tarii. Ne-am decis sa mai asteptam si eventual, daca nu gasim nimic, inainte de a pleca acasa, sa-mi lase banii pentru fratele meu.
Ziua cand a plecat la Paradis, urmand sa revina de Craciun, a fost cea mai urata zi din viata noastra de cuplu, nu din cauza noastra, ci a mamei.
Vazand ca nu-mi da banii de cum a intrat pe usa, mama a inceput sa faca tot felul de supozitii, in mintea ei, unde el, oricum, nu are loc. Cand a plecat prietenul meu, ea deja era suparata si aproape ca nu se uita la el. L-am condus afara si inainte de a pleca mi-a dat primul sarut. Eram fericita. Fericita pana am intrat in casa, unde mama si-a inceput recitalul. A inceput sa planga, sa-mi spuna sa nu-l mai primesc, ca este un zgarcit, ca daca plec cu el ea se omoara... Plangeam si eu si m-am decis sa ma despart de iubitul meu, chiar daca asta imi omora sufletul. In aceste clipe primesc un telefon de la el, era pe la Predeal, ca sa-mi spuna ca ma iubeste. Scurt, "I love you", si a inchis. Mama continua sa ma faca in fel si chip, ca sunt naiva sa cred ca ma iubeste, ca se foloseste de mine si de pensia mea. Era convinsa ca deja ma culcasem cu el si de aceea eu ma comportam altfel cu ea. Adevarul e ca isi daduse seama ca pierduse controlul absolut asupra mea, lucru de care eu nu mi-am dat seama decat foarte tarziu. Era geloasa... si nu numai pe el, ci si pe prietena mea, Gilda.
Cand a ajuns acasa, in Paradis, l-am sunat si i-am spus ca am luat o decizie importanta. Fiind intr-un magazin mi-a spus ca ma suna el cand ajunge acasa... si i-am spus, l-am rugat sa nu se supere pe mine, dar nu mai doream sa vina inapoi, ca relatia noastra s-a terminat si ar fi mai bine sa-si gaseasca pe altcineva. Cred ca a fost un soc pentru el, dar nu mi-a facut nici un repros, doar m-a intrebat daca eu doresc asta cu adevarat, sau a pornit de la mama mea. I-am spus adevarul si ca nu vreau s-o fac sa sufere si ca e mai bine sa ne spunem adio. Se simtea emotia in glasul lui cand mi-a spus ca nu-si doreste pe nimeni altcineva, si ca probabil va pleca din tara si nu va mai reveni vreo doi ani. Dar nu a putut pleca... si-a inecat amarul la barul din capatul drumului forestier, m-a lasat si pe mine sa sufar cateva zile si am suferit la propriu, in pat, neputand nici sa mananc, nici sa ma scol. Plangeam tot timpul. Asa a trecut Craciunul. Intr-o zi, primesc din nou telefon de la prietenul meu care dorea sa-i confirm ca nu eu doream despartirea si atunci a aflat cat de mult sufeream si eu. Din clipa aceea m-a sunat aproape zilnic si i-am promis ca voi merge cu el oriunde va dori sa ma duca. Datorita insistentei lui, acum duc o viata activa, cu tristeti si bucurii, ca orice om normal. Apropo de normalitate... va amintiti cand m-a luat de mana si m-a intrebat ce-mi doresc? Tot atunci mi-a facut si cea mai tulburatoare declaratie, pentru el eu eram un om normal. Auziti? Normal. Pentru ai mei eram o neputincioasa, pe care nu merita deranjul s-o inviti la petreceri, sau s-o iei intr-un concediu. Nici fratele, nici nepotii nu m-au invitat niciodata sa petrecem un week-end impreuna.
Da, eram normala pentru un strain, care nu m-a compatimit si nu m-a protejat intr-o maniera gresita, ci din contra mi-a creat toate conditiile sa ma pot descurca singura. Va dau un exemplu. Ne duceam in supermarket la cumparaturi. Pentru ca-mi era greu sa-l tin de brat in timp ce ducea si caruciorul, ma lasa pe mine sa-l duc, pentru ca ma puteam strijini de el si asa ma deplasam mai usor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu