Locuind cu mama, doar noi doua si televizorul, imi doream foarte mult sa pot avea o casa pe pamant si o curte cu flori, unde sa pot sta, atat cat vremea imi permitea, tolanita intr-un fotoliu, cititnd o carte. Vedeam la televizor cum unii oameni isi faceau case pe la munte, in zone cat mai izolate si spuneam si eu ca mi-as dori sa traiesc intr-o astfel de casa. Mama era de-a dreptul inspaimantata... cum sa stai departe de inima orasului, departe de lume... Suntem firi total diferite. Pentru ea a fost o adevarata tragedie sa plece din oras si asta mi-o reproseaza sub diverse forme aproape zilnic. Este omul unui singur loc, de la nastere pana la moarte. Eu ma simt acasa oriunde ma simt bine, unde simt energie pozitiva. Pot schimba locuinta, chiar daca imi ramane o nostalgie a lucrurilor petrecute acolo, daca asta duce la imbunatatirea situatiei mele. Ceea ce s-a si intamplat... De la aceasta diferenta dintre mine si mama, a pornit tristetea vietii mele tocmai cand crezusem ca am gasit, in sfarsit, fericirea.
Si am ajuns in fata unei noi schimbari, care va aduce multe furtuni in viata mea si asa destul de tulburata. Cum spuneam si la inceputul povestirii mele, de ce sa fiu linistita si sa mor de plictiseala, in apartamentul din buricul unui oras cosmopolit, cand pot sa-mi complic viata, singura si nesilita de nimeni.
De cativa ani ma batea gandul sa-mi cumpar un PC, dar pretul destul de piperat ma tinea in loc. La un moment dat, varul Adi a venit in vizita cu o noua prietena de-a lui, o romanca traita prin Germania, apoi in Italia. Ne-am imprietenit si, venind vorba despre calculatoare, i-am spus ca mi-as dori unul, dar asta va fi mai tarziu. Ea, plecand in Germania pentru o perioada, la fiica ei, la intoarcere mi-a facut surpriza de a-mi aduce un monitor si boxe... deci primul pas fiind facut, am cautat un PC second hand si iata-ma "in rand cu lumea". Dupa ce am reusit sa ma familiarizez cu modul de lucru al PC-ului, mi-a venit ideea de a vedea ce se gaseste pe niste site-uri de socializare... cine stie, poate imi gasesc si eu jumatatea. Mai in gluma, mai in serios, mi-am facut o fisa si... au inceput solicitarile. Eu nu am ascuns starea mea de sanatate si din acest motiv, "pretendentii" se retrageau cand le explicam care e situatia mea.Si asa au trecut cateva luni, am cunoscut virtual cativa barbati, pana intr-o zi cand m-am inscris intr-o alta retea de socializare. La un moment dat, privind pozele din portofolio, am gasit una, uratica foc, a unui englez, singur de vreo doi ani, a carui partenera decedase. I-am trimis un mesaj, dar nefiind membru gold, nu am putut citi raspunsul lui, dar imi raspunsese imediat. I-am mai trimis un mesaj cu adresa mea de messenger si a doua zi imi cerea permisiunea de a fi in lista mea... si asta a fost tot. Din clipa in care am inceput conversatia, ne-am simtit ca si cum ne cunosteam de o viata. Aveam gusturi asemanatoare, radeam la aceleasi glume si ce m-a impresionat profund a fost faptul ca nu i-a pasat nici o clipa ca am o dizabilitate fizica. Chiar inainte de a veni in tara, isi facea o casa in Transilvania, pe un drum forestier... interesant, nu?... am vrut sa-i arat pe video cum arat, sa nu-mi faca vreo figura, cand ne intalnim si replica lui a fost ca "nu vede decat o fata frumoasa" si asta o spune tuturor, chiar si acum, dupa sase ani. A stiut cum sa ma cucereasca definitiv prin conversatia lejera, neinhibata, prin melodiile pe care mi le trimetea, exact la momentul potrivit. A stiut sa ma faca sa ma simt importanta si speciala. Dupa cateva luni, a venit in tara sa-si vada casa, care era in lucru si mi-a spus ca va veni sa ma vada si pe mine. Mai in gluma mai in serios, i-am spus ca as vrea sa-i vad casa si poate ca-mi inchiriaza si mie o camera. A venit si am avut un soc. Desi mi s-a parut un tip dragut, era teribil de neingrijit. Mai exact avea unghiile mari si pline de murdarie, erau negre. M-a lasat sa-i fac manichiura, spunandu-mi ca erau murdare de la masina... dar mi-a trebuit ceva timp pana l-am obisnuit sa-si taie unghiile si sa se spele bine pe maini cand termina treaba. Oricum, asta a fost doar ce se vedea la suprafata. Mi-a inspirat o incredere totala si asa ca am plecat cu el in Ardeal, pentru cateva zile. Mi-a fost teribil de rau in masina, lucru care s-a repetat de multe ori, pana cand, calatorind foarte mult, m-am obisnuit si acum imi este rau foarte rar.
Am ajuns in zona secuiasca, pe un drum forestier, in padure. Casa era deja, la exterior, gata si arata foarte bine. In interior nu se putea inca locui. Am mers in oras, la o gazda. Dupa ce ne-am instalat, eu am ramas sa ma spal, iar el a plecat sa se intalneasca cu un prieten, tot englez. Camera era placata cu gresie lucioasa si cand am iesit de la baie, fiind desculta, cand am incercat sa inchid geamul, am alunecat, am cazut cu fata de masa, gata sa-mi disloc nasul. Abia am reusit sa ma scol, ca am alunecat din nou si dupa un efort mare am reusit sa ma scol din nou. Sangele siroia din nas, totul era stropit. Am sters totul, mi-am schimbat maioul si am oprit sangerarea blocandu-mi narile. Cand a venit Stuart si m-a vazut nu stia ce sa zica. Nu i-am spus ca am cazut, ci ca m-am lovit de masa, cand am vrut sa inchid geamul. A doua zi aratam ca si cum luasem un pumn in nas. Ca sa nu ma intorc acasa cu fata vanata, mi-am prelungit vacanta cu cateva zile si astfel nimeni nu a stiut ce s-a intamplat. Cum toata lumea s-a mirat de curajul meu de a pleca cu un strain, cred ca daca m-ar fi vazut cu fata tumefiata, s-ar fi spus ca am fost agresata. Oricum situatia nu a fost chiar simpla, deoarece si acum mai resimt lovitura acea la nas. Asta a fost prima mea experienta de viata alaturi de un englez...
In tot acest timp, prietenul meu nu mi-a facut nici o declaratie, nu m-a sarutat, nu m-a imbratisat. Eram doi buni prieteni, care s-au dovedit, in cele din urma a fi doi prieteni si parteneri pe viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu