Craciun 2013

   Stiu ca au trecut deja doua zile, dar abia acum am simtit ca pot impartasi cu cititorii mei impresiile din acest Craciun.
   In primul rand, acest Craciun a venit cu o vreme de primavara. Ce frumos ar fi fost sa avem zapada si Mosul sa vina cu sania lui celebra... asa, pe la noi nu a ajuns, ca sania pe asfalt nu merge.
   De dimineata, am mancat toti cam ce se mananca in aceasta sfanta zi. Nu am tinut post pentru ca pur si simplu nu am simtit acest lucru. Cred ca postul nu are totusi insemnatatea care i se da. Mai important este sa ne pastram sufletul curat, sa incercam, cum spune cabala, sa fim altruisti, ca numai asa putem sa evoluam. Dupa cum spuneam am luat micul dejun si cafeluta de dimineata, in familie.

    Cozonacul si poalele in brau au fost facute de mine. Desi nu sunt o mare bucatareasa, cozonacii imi ies bine si sa stiti ca nu-i framant, asa cum se zice ca trebuie facut, ore.
    Dupa micul dejun m-am uitat cu mama la tv, iar Stuart, ca de obicei, sta pe net, urmarind seriale si alte lucruri care-l intereseaza pe el.
    Noi, pentru ca mancam destul de consistent dimineata, nu prea mai mancam la pranz, dar de data aceasta am devansat masa si in loc de ora 17, aproximativ, am pregatit ceva special pentru ora 15.
    Specialitatea noastra de acest Craciun a fost fazan la cuptor cu garnitura de legume.
   Am avut si muraturi, dar Stuart a preferat sa aiba sos si putin gem de fructe de padure.
   Bineinteles ca am avut si sarmale, dar acest fel a fost ales de mama.

  Dupa cum vedeti, masa noastra nu a fost una cu fite si in general, farfuriile noastre sunt din plastic, din motive bine intemeiate ( motivul este starea mea de sanatate), pentru ca sunt usoare si nici nu le sparg daca se intampla sa cad si nici nu ma ranesc.
  Cam toata ziua a decurs dupa un tipic de ceasornic. Masa, canapea, televizor, iar masa, canapea, televizor. In compania bradului cel vesnic verde am avut o zi linistita, asa cum de fapt ar trebui sa fie in toate casele.

   Si cum prima zi de Craciun eu am fost stapana televizorului, a doua zi i-am cedat locul lui Stuart, iar eu am citit aproape toata ziua. Am inceput sa studiez cabala si desi mi se pare foarte dificil de inteles, sunt totusi parti pe care parca le-as cunoaste dinainte. Am terminat Cabala revelata si acum citesc Biblia explicata, care chiar de la inceput mi-a schimbat complet imaginea despre ceea ce scrie in Geneza. Este foarte interesant si sper sa pot intelege in asa fel incat sa pot evolua spiritual.
   Despre Cabala am sa scriu mai multe cu alta ocazie, mai ales, dupa ce voi intelege eu ce si cum, asa incat sa pot sa-mi exprim impresiile din unghiul  meu de vedere.
   Sper ca toti cei ce veti citi aceste randuri, ati avut un Craciun linistit, alaturi de familia.

Ajunul Craciunului

   Ho, ho, ho... a mai trecut un an si iar este Craciun. Dupa o scurta curatenie, pentru ca nu mai ma tin balamalele sa fac o curatenie generala, in sensul spalarii geamurilor, spalarea tuturor lucrurilor pentru improspatarea aerului, am reusit ieri sa impodobesc bradul. Nu am putut lasa sa treaca aceasta sarbatoare fara a bucatari cate ceva mai deosebit, adica am facut cozonaci, am pus la cuptor un fazan, mama a pregatit caltabos si sarmale.
   Din pacate nu avem zapada si parca nu este sarbatoare fara a vedea totul nins, alb imaculat.
   Ieri si azi am tot primit copii colindatori si bietul meu catel nu mai contenea sa latre si de fiecare data a fost pus la adapost ca nu cumva sa o stearga afara pe poarta, mai ales ca este in perioada cand si-ar dori foarte mult sa aiba alaturi o iubita.
    Acum cred ca am intrat intr-o noua etapa a evolutiei mele, pentru ca am simtit nevoia de a afla mai multe despre cabala si chiar daca am mai incercat sa gasesc documente despre aceasta, abia acum am gasit o carte pe care o citesc pe indelete, pentru ca mi se pare destul de dificila pentru intelegerea mea.
    Imi doresc foarte mult, asa cum explica cabala, ca omenirea sa experimenteze altruismul si astfel sa evoluam colectiv spre o viata mai buna, spirituala.
    Doresc ca aceste sarbatori va aduca, tuturor celor care vor citi aceste randuri, liniste sufleteasca si bucuria implinirilor in orice domeniu va doriti acest lucru.
    Multa sanatate tuturor si Craciun linistit!

Cartea vietii mele 13

     Intr-o seara, plimbandu-ne pe drumul forestier, sa surprindem iepuri, caprioare, pasari, am lovit o piatra, care ne-a spart cutia de ulei. La inceput, nu ne-am dat seama ce s-a intamplat, dar am observat ca indicatorul ne arata ca nu mai avem ulei. Stuart a crezut ca s-a terminat si cand am ajuns intr-un loc unde puteam intoarce, a oprit, a controlat nivelul uleiului, a pus rezerva pe care o aveam cu noi si am pornit inapoi spre casa. Totusi imediat, indicatorul ne-a aratat ca iar nu avem ulei. La o verificare mai atenta aveam sa constatam ca uleiul se scurgea din cauza cutiei care era sparta. Am stat putin pe loc sa luam o hotarare si ne-am aventurat spre casa, cu multa grija. In momentul cand am inceput sa coboram, s-a gandit sa intrerupa motorul ca sa nu-l strice si... am inceput sa luam viteza. Franele nu mai functionau, iar drumul era o serpentina nu prea complicata, dar care totusi devenea din ce in ce mai periculoasa. La primul cap de pod, fara frane, Stuart a reusit sa stapaneasca cat de cat masina, sa nu ne lovim frontal si sa ne rostogolim. Am avut totusi noroc, pentru ca acel cap de pod era mic de inaltime si lovindu-l cu partea laterala, a mea, a reusit sa dirijeze masina in partea opusa, ajungand intr-o rapa, oprindu-ne intr-un bolovan salvator. Fara el, probabil am fi ajuns, rostogolindu-ne, in apa, poate chiar raniti. Am avut centurile puse si nu am suferit nici o zgarietura. Stuart a iesit primul din masina si a venit sa ma ajute si pe mine. Era deja seara, iar noi doi am luat-o la pas cu speranta ca poate va trece cineva care sa ne ia cu masina. Drumul spre casa era de vreo doi-trei km si eu nu eram in stare sa merg atat pe jos. Deja  dupa un km nu mai puteam sa merg. Tot timpul am incercat sa telefonam cuiva in Odorhei, care sa ne trimita un taxi, dar o parte din drum nu am avut semnal. In cele din urma am primit confirmarea ca un taxi este in drum spre noi, astfel ca m-am asezat pe o piatra pentru ca picioarele mele nu mai vroiau sa se miste din loc si pace. Am ajuns cu bine acasa, dar am ramas marcata de acel accident, poate minor, dar care, in cazul unui incepator, putea sa se termine trist. A doua zi masina ne-a fost scoasa din rapa cu ajutorul unui tractor si abia atunci au putut fi vazute daunele... roata din fata, pe partea mea, era impinsa inauntru. Masina a mers direct la dezmembrari. Bine ca totul se terminase cu bine, in ceea ce ne priveste pe noi.
     Dupa cateva zile, primesc un telefon de la mama, ca sa vin acasa, ca se simt rau. I-am spus ca nu avem cu ce veni, i-am spus despre accident si ma credeti, sau nu, nici nu i-a pasat. Ba gresesc, mi-a spus ca m-a pedepsit Dumnezeu pentru ca am parasit-o. Asta a fost reactia mamei, a unei mame fata de copilul pe care pretinde ca-l iubeste...
     Desi nu era singura, avandu-i aproape pe baiatul ei si cei doi nepoti, totusi am sunat o prietena, pe care m-am gandit c-am s-o gasesc disponibila, s-o rog sa treaca sa vada daca are nevoie de ceva. Din fericire, se afla chiar in zona si s-a dus imediat s-o vada. Povestindu-i prietenei de ce nu pot veni in Ploiesti, cred ca a fost socata, ca nu a reactionat in nici un fel, dar mai tarziu mi-a telefonat, ingrijorata de starea noastra... o straina, ingrijorata pentru noi...
     Masina era cam veche si dupa accident chiar nu mai merita o investitie, asa ca Stuart s-a hotarat sa plece in Anglia sa cumpere alta. Problema eram eu, pentru ca nu putea sa ma lase singura nici macar o zi. Am hotarat sa-l rog pe nepotul meu, contra cost, bineinteles, sa vina sa ma ia la Ploiesti, unde am stat o saptamana.
     Cand a venit Stuart sa ma ia, am hotarat s-o luam cu noi si pe mama sa vedem daca se acomodeaza unde locuiam noi.
     Tot drumul a vorbit si m-a implicat si pe mine, lucru care l-a deranjat pe Stuart, el fiind obisnuit sa conduca in liniste, dar nu ne-a spus nimic. Printre altele, mama mi-a marturisit ca inainte de a muri, ar vrea sa se impace cu fiul ei, cu care de altfel, de cate ori se intalnea se certau. Acum nu mai vorbea cu noi pentru ca nu a reusit sa primeasca el apartmentul. Orice ar face el, in final tot eu sunt vinovata ca ei doi nu se inteleg, si asta mi-a reprosat-o de mai multe ori. Aici e valabila vorba ca "pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti". In loc sa-mi fi vazut si eu de viata mea, asa cum toata lumea m-a sfatuit, eu m-am complicat, acceptand sa locuim impreuna.
     Dupa un drum lung, obositor, am ajuns in Paradis. Vai, cum sa traiesti in salbaticie... fara vecini de zid, fara galagia celor de la etaj, fara poluarea orasului... aici nu auzea decat susurul apei, ciripitul pasarelelor, fosnetul padurii. Nu, categoric nu era locul ei preferat. In aceeasi perioada, surorile lui Stuart aveau in plan sa ne viziteze si noi ar fi trebuit sa le luam de la aeroportul din Budapesta. Dar, cu mama la noi, planul a fost schimbat si Stuart s-a dus singur. Cei trei frati, obisnuiti cu bautura, se cam intrecusesa cu paharul, intr-o seara, ceea ce a facut-o pe mama sa se hotarasca sa plece, asta fiind ultima picatura de nemultumire, la tot resul. Desi aranjasesm cu nepotul sa vina sa o ia la o data anume, ea nu a mai vrut sa mai ramana nici o zi, asa ca a trebuit sa-si lase balta treburile si sa vina s-o ia. Nepotul, la fel ca si tatal lui, si-ar fi dorit si el apartamentul si cum nu l-a primit, nu era incantat s-o ajute pe bunica. Dupa plecarea mamei, am reusit sa vizitam si noi diferite locuri, ca Sighisoara, muntele Madaras. Intr-o seara, ne-am dus in Odorhei, la restaurant, cu muzica live.
     Cand a sosit momentul plecarii, le-am dus pe cumnate pana la aeroportul din Budapesta, iar noi am calatorit spre Anglia, cu masina si ferryboat-ul. A fost prima mea calatorie "afara", dupa cea din 1973, in Ungaria. Nu mi s-a parut prea obositor si trecerea cu ferryboat-ul a fost chiar ceva inedit. Mi-a placut Anglia, de cum am ajuns. E exact asa cum mi-am imaginat-o. Peisajul este minunat, arhitectura deosebita de a noastra, oamenii politicosi si amabili. Ceva ce nu mi-a placut? Da, felul tinerilor de a se imbraca. Se spune ca englezii se imbraca prost... corectie: tinerii englezi se imbraca prost. Am vazut foarte multi tineri obezi.
     Am vizit multe locuri... am facut intr-o saptamana cam jumatate din Anglia (nu Marea Britanie). Stuart mi-a aratar locurile copilariei lui.
     O deosebire foarte mare intre romani si englezi, este felul in care se consuma o invitatie. Daca mergi la prieteni, invitatie prestabilita, cu vei gasi masa pregatita, ca la noi. Ei iti ofera, eventual, ceva de baut, sau un ceai. Asa ca e bine sa te duci cu burta asigurata. Nu fac asta din zgarcenie, asa sunt ei. Stuart, deja se comporta ca un roman adevarat si cand ne vine cineva in vizita, ma si intreaba daca avem ceva sa le oferim, in afara de un suc, un pahar de vin, sau bere. In cazul ca intalnirea este la un restaurant, sau un bar, fiecare isi plateste consumatia. Daca le oferi ceva de mancare, sau le platesti o bautura, se simt flatati si uimiti. Intr- seara, am fost invitati la niste prieteni de-ai lui Stuart. Cand au aflat cum ii pregatesc micul dejun, cum gatesc si mai ales ca fac paine de casa, pe langa uimire si incantare, au decis ca in anul urmator vor veni sa se convinga la fata locului... din pacate, pentru ei, s-au despartit si planul a cazut.

Ziua sfantului Nicolae

      E seara... si ma gandesc la o gramada de lucruri, unele mai importante, probabil doar pentru mine, unele mai putin importante. Chiar acum o aud pe mama, entuziasmata, razand ca a descoperit cadoul lasat de mos, in lipsa ei din camera. Nu e ceva scump, doar o pereche de botosei, dar care a incantat-o, mai ales ca isi simte picioarele rece si mi-a spus ca se va culca cu ei in picioare. E o mica atentie, venita de la noi... si imi vine in gand ca, mai are si un baiat si doi nepoti, care nici macar un telefon nu-i da, ca sa nu mai zic ca nu o viziteaza, sau sa-i trimita cate o mica surpriza din cand in cand. Cat a fost buna de ajutor, de oferit... a fost buna, solicitata, cautata. Acum, nimeni nu mai o doreste in preajma. Ea vede toate astea, vede ca tot in sotul meu ii este nadejdea si cu toate astea tot nu-l are la suflet. El este vinovat de tot ce nu-i este ei pe plac.
      Viata mea este atat de complicata ca mi-am zis ca mi-am pierdut credinta. Cred ca exista Dumnezeu, dar nu mai cred ceea ce spun preotii si toti cei care se dau drept invatati. Eu cred ca totul este o poveste frumoasa, care incearca sa aline suferintele si deznadejdile oamenilor. Un exemplu... "cere si ti se va da"... daca nu "primesti" ce ai cerut, pentru care te-ai rugat, inseamna ca acel ceva nu e bun pentru tine. Asa ni se spune. Adica daca eu m-am rugat sa fiu intr-o stare buna fizica, pentru ca am fost permanent constienta ca nu voi fi niciodata din nou sanatoasa, asta nu este bine pentru mine si astfel starea mea se deterioreaza ingrijorator de repede.
       Un alt exemplu... "cand o usa se inchide, alta se deschide"... gresit... sa zicem ca o usa mi s-a deschis cand a intrat in viata mea Stuart. Apoi toate usile din jurul meu s-au inchis. Relatia mea cu familia s-a stricat, in unele situatii, de tot. Pot spune ca acum nu mai am frate si nepoti, doar o mama, care aproape in fiecare zi gaseste motiv sa-mi otraveasca sufletul cu tot felul de remarci, toate gravitand in jurul lui Stuart. E adevarat ca are o multime de defecte, dar atunci cand l-am acceptat in viata mea l-am luat asa cum e si pentru ceea ce este, nu ca sa-l transform dupa tiparul dorit de mama mea. Ea nu cunoaste cuvantul toleranta. Toata viata, ea a fost cea care a decis si nu intelege ca eu sunt total opusul ei. Stuart a spus odata ca sunt un inger viu. Nu sunt inger, dar stiu sa fiu toleranta. Ma gandesc ca el este cel care isi face griji pentru mine, el este cel care ma ridica, la propriu, cand cad si stiu ca va fi langa mine pana la sfarsit. Tot el este singurul om din viata mea care mi-a creat conditiile de a fi independenta.
        Cred ca fiecare om, cand ii este scris sa se nasca, vine pe aceasta lume cu un parcurs precis, nevazut, dar de la care nu se poate abate. De aceea nu cred nici in liberul arbitru, pentru ca nu am posibilitatea de a alege, incepand chiar cu momentul nasterii. As fi dorit sa ma nasc intr-o familie care sa-mi arate o dragoste senina, altruista, care sa ma impinga de la spate sa-mi iau zborul fara a incerca, indiferent cand a venit acea desprindere, sa mi se agate ca o frana de picioare. Apoi, intalnirea mea cu Stuart... a fost o minune pentru mine si sper ca si pentru el, dar a venit poate prea tarziu... unde a fost liberul arbitru?... mi-am dorit din totdeauna sa am o familie, dar asta a venit tarziu, poate prea tarziu. Si cand spun prea tarziu, ma refer la viata intima, care pentru noi s-a dus... a ramas doar prietenia, care nu e lucru putin... totusi...
        Se spune ca unui om care are un handicap, o mare problema de sanatate, Dumnezeu ii da un har, care sa compenseze nefericirea lui. Gresit! Eu nu am nici un har... nu am voce, nu am ureche muzicala, nu am talent la desen, nici macar talent la scris, desi se spune ca "pesti sunt fiinte artistice". Mi-as dori sa pot pune pe hartie tot ceea ce-mi trece prin gand, dar cand ma apuc sa scriu totul dispare, frazele se complica, ideile se incurca intre ele si gata... nu mai iese nimic.
        Totusi e seara lui Mos Nicolae... am mancat o amandina, adusa de mosul meu ( nu am mai mancat dulciuri de doua saptamani, pentru ca incerc sa slabesc putin, din ratiuni de sanatate) si incerc sa ma simt bine cu mine. Pur si simplu am simtit nevoia sa scriu ceva aici, ca si cum as vorbi cu niste prieteni la o cafea. E greu cand cei apropiati, fie familie, fie prieteni, nu-ti deschid din cand in cand usa ca sa stea cu tine o ora, de vorba la o cafea.

O excursie de toamna

     Duminica... o zi de toamna calda... hai sa ne plimbam si sa admiram culorile unice cu care Dumnezeu ne infrumuseteaza viata!
     Ne-am hotarat sa facem un drum intr-un sat aproape de Voinesti de Dambovita, sa vizitam si niste prieteni. Dupa ce ne-am asigurat ca sunt acolo, dupa ce am rezolvat cu vecinu' sa ne aduca niste rumegus in curte, chiar daca noi suntem deja plecati, dupa ce m-am intors din drum sa-i iau mamei fesul, iar apoi inca o data sa-i aduc si ochelarii, am pornit la drum. Era cam 10,30. Bineinteles ca am prins bariera de la calea ferata Albesti, unde am stat cam un sfert de ora, asteptand un tren cu trei vagoane si tot atatia pasageri. Apoi totul a mers bine pana la Targoviste. De la bun inceput am uitat sa-i spun lui Stuart sa puna in GPS Voinesti si de aici a inceput totul...

    Drumul de la Ploiesti la Targoviste este foarte bun, iar peisajul, acum, toamna este minunat. Ca de fiecare data, problema intervine cand ajungem la Targoviste. De data asta s-a intamplat ceva mai devreme, cand am vazut doua indicatoare Targoviste, unul 10 si altul 11. Noi am luat-o pe 10 si am intrat in Targoviste printr-o zona necunoscuta si de aici s-a rupt filmul. Eu aveam in cap ceva despre Campulung si Gaiesti, dar la un moment dat s-au separat indicatoarele si in loc sa mergem spre Campulung, am inceput sa ne invartim ca o musca, primavara, cand nu intelege ce se intampla si se tot invarte in jurul nasului cuiva.

Si ne-am invartit cand la stanga, cand la dreapta, pana cand am oprit si am intrebat despre Dragodanesti. Noi am pus asta in GPS, dar in Targoviste este o strada cu numele asta si acolo ne ducea ghidul nostru. Cei intrebati au zis ca poate vrem la Dragodana si atunci m-am zapacit si mai rau si am crezut ca nu am tinut eu bine minte numele satului. Si iata-ne in drum spre Dragodana, putin inainte de Gaiesti. Am ajuns in Dragodana... nimic cunoscut... si intreb pe cineva daca se vine din vreo directie, acolo, din Voinesti... ca intre timp mi-am amintit de Voinesti. Nu, categoric, nu, pentru ca Voinesti este in alta parte, inapoi spre Targoviste.
Stuart, plin de nervi, a zis ca mergem acasa. Le-am telefonat prietenilor si le-am spus ca ne-am ratacit si ca ne ducem acasa. Totusi pe drum l-am intrebat pe Stuart daca nu vrea sa mai incercam o data. El deja pusese in GPS Voinesti, dar nu-mi spusese si iata-ne acum din nou in Targoviste si apoi pe drumul spre Campulung, la Voinesti si in scurt timp am ajuns in satul Dragodanesti.

 Am intrat sa ne dezmortim putin si sa mai vorbim despre una, despre alta, in curte, sub un soare de vara. Am constatat ca si romanii au cam uitat de ospitalitatea care ne caracteriza si nu spun asta cu rautate, dar mi se pare firesc ca atunci cand iti vin niste prieteni in vizita, o vizita anuntata, si mai ales dupa aproape cinci ore de condus, sa-i intrebi, sau nu, mai bine, sa-i servesti macar cu un sandwish. Sincera sa fiu, mi se facuse cam foame, pe la ora trei si un pahar cu vin si o cafea nu prea au fost pe placul stomacului meu. Oricum, nu am stat decat o ora si am pornit spre casa, multumita ca am iesit putin din casa. Cred ca am sa procedez si eu dupa noua moda a tratarii musafirilor, nu de alta, dar nu vreau sa fac nota discordanta...
La patru ne-am imbarcat si am pornit spre casa, de data asta fara sa-i spun lui Stuart pe unde s-o ia.
Am ajuns din nou in Tragoviste si dupa ce am incurcat iar vreo doua strazi am reusit sa gasit drumul corect.

De acum, drumul spre casa a fost facut cu ochii inchisi. Aproape de Ciorani, toamna parca nu este chiar asa de grabita si verdele este inca predominant.

Cam pe la sase am ajuns acasa si de cum am intrat in curte (portile au stat deschise tot timpul cat am fost plecati, pentru ca tipul care ne-a lasat rumegusul nu le-a inchis), Gudurel, care a stat inchis in gradina, a inceput sa planga. Bineinteles ca Stuart s-a dus direct la el si de cum s-a vazut liber nu stia ce sa faca mai intai... sa se duca la castronul cu mancare sau sa zburde in jurul fiecaruia dintre noi. Am ramas putin afara cu el ca sa ne jucam si a alergat pana nu a mai putut respira. L-am lasat sa se linisteasca si odata intrata in casa mi-am pregatit o portie de minipite si o portie lui Stuart. Mama a mancat niste sarmale. Stuart a amanat masa si s-a dus putin la Mugurel sa se destinda. Dupa ce mi-am linistit burta am urmarit cate ceva la tv apoi m-am gandit sa postez mica noastra excursie si sa indemn la calatorie, mai ales acum, toamna, chiar daca uneori ne mai si ratacim. Totul e bine cand se termina cu bine!

Prima mea vacanta cu rulota

     Nu aveam planuita o vacanta, in mod special, in acest an, dar, intamplarea a facut ca un prieten, din Anglia, cu sotia, sa mearga in Polonia si dorind sa ne vada, am hotarat sa facem si noi un drum pana in Polonia. Astfel, pe 13 septembrie, vineri, am pornit intr-o excursie de o saptamana. Am asigurat casa, pasarile si nu in ultimul rand pe mama, chemand o prietena sa locuiasca la noi in acest timp.
     Cand am plecat, era o vreme de vara, dar calatorind non-stop, odata cu noaptea s-a lasat si frigul. Oricum, dupa 17 ore de mers am ajuns la destinatie, dupa ce am trecut prin tara, de-a curmezisul, adica de langa Ploiesti, prin Brasov, Sighisoara, Oradea, am parcurs partea de est a Ungariei, prin Debretin si Miskolc, apoi estul Slovaciei prin Kosice si Presov, apoi dupa ce am trecut granita (fictiva) in Polonia, am ajuns in campingul pe care il alesesem de acasa, Polana Sosny. Campingul este frumos, curat, linistit, cu ceva facilitati pentru persoane cu handicap si cu un pret bun, fiind in extrasezon.

     Am lasat "casa" in  camping si am fost in Novy Tag, Andrichow si Cracovia. In Cracovia ne-am intalnit cu prietenii de care am spus la inceput si ne-am plimbat prin piata centrala si bineinteles am fost in pasajul cu suveniruri, cu preturi ca pentru turisti... adica destul de piperate. Am cumparat cate ceva, am intrat de doua ori la CaffeHeaven si, din pacate, a plouat mai tot timpul. Imi pare rau ca nu am putut sa vizitam si Castelul Wawel... poate alta data, cine stie? La plecare, a inceput sa ploua destul de tare, ca in masina eram ca o curca plouata si tremuram toata. Dar, per total, mi-a placut. Peste tot drumurile sunt foarte bune, este curatenie, dar au si polonezii un defect, sau cel putin, cei pe unde am fost noi... nu vorbeau engleza (limba turistilor) si ne-a fost greu sa ne intelegem cu ei.

    De la Cracovia, inapoi in camping. In Niedzica, unde este campingul, puteti vizita un castel din sec XIV, biserica locala, unde, in curte este amplasata statuia papei Paul al II-lea, protejata de o cutie de plaxi, cred.

    De asemenea, am mai observat ceva deosebit si anume, pe unul din peretii exteriori ai caselor, este o nisa in care se afla ori o statuieta cu Feciora cu Pruncul, ori una cu papa Paul al II-lea.
    Cam atat despre mica mea excursie in Polonia. Deoarece vremea nu a fost prea buna, ne-am hotarat sa luam drumul inapoi spre casa, dar nu direct, ci facand un ocol prin nordul tarii.
    Probabil timpul a vrut sa ne faca, in ultimul moment, o bucurie si s-a facut cald si soarele a aparut cand am parasit campingul. Am strabatut Slovacia mai repede, acum la intoarcere, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Nu vreau sa par sovina, dar am inteles de ce cehii au dorit sa se separe de slovaci. Strabatand Slovacia am avut impresia ca ma aflu pe teritoriu romanesc... drumuri proaste, tigani cat cuprinde si in general o atmosfera care te duce cu gandul la "epoca noastra de aur". No offence!
    Ajunsi in Ungaria, la Miskolc, ne-am decis sa ramanem intr-un camping ales din tara, cu recomandarile de rigoare, Hollostetoi Hegyi. Greseala capitala! Dupa un drum extrem de periculos, cu rulota, am ajuns acolo si,  surpriza, era inchis. Timp si bani irositi. Sper sa nu faca nimeni acest drum, ca nu merita. Asa ca, ne-am intors in oras, am mai alimentat masina o data si am pornit spre tara. Pentru prima data, am intrat in tara pe la Valea lui Mihai, punct de frontiera de care nu stiam ca este functional, si de acolo pana in Carei, drumul este nou, foarte bun. In continuare am tot mers pana la Sighet, deoarece doream sa mergem intr-un camping in Sapanta si cum nu exista indicatoare pentru campinguri am tot ratacit, pana in cele din urma am ajuns la un camping in Sighet, campingul Iza, o adevarata piatra de rezistenta pentru cei cu rulote. Iti trebuie ori abilitati de sofer-cascador, ceea ce are sotul meu, ori sa ai muschi de halterofil, ca sa poti sa-ti parchezi rulota by hand. Oricum, la conditiile si suprapretul practicat (60 lei), nu-l recomand nimanui, nici chiar mie!
    A doua zi, am plecat, dupa ce ne-am chinuit cam 15 minute sa iesim din camping, spre Sapanta, unde, in sfarsit, am gasit campingul Poieni, curat, linistit, in curs de modernizare. Pe acelasi drum se afla si Cimitirul vesel, scopul venirii noastre aici.

In afara de Cimitir, care nu mi se pare prea vesel, ci mai degraba, unic, am mai vizitat manastirea Sapanta Peri, casa creatorului cimitirului si Valtoarea.

    In camping, este un restaurant, stil rustic, foarte placut si mancarea este destul de buna, cu o mica remarca... nu exista nici o facilitate pentru persoanele cu dizabilitati, mai exact este foarte greu sa ajungi in restaurant.

    Tot timpul am avut impresia ca cei din Maramures sunt oameni mai ciudati, ii vedeam mai ursuzi, dar aflandu-ma, acum, printre ei, mi-am schimbat impresia total. Sunt oameni calzi, binevoitori si de aceea imi cer sincer scuze pentru impresia anterioara.
    De la Sapanta am pornit spre Vatra Dornei, pentru a merge apoi sa vizitam Voronetul. Desi initial am stabilit sa mergem prin Bistrita, GPS-ul ne-a condus, fara sa fim atenti, prin Viseul de Sus, si vai! drumul de pe la Viseu pana aproape de Vatra Dornei este o catastrofa, groapa langa groapa, asa ca am ajuns la destinatie cu rulota ca dupa cutremur. Toate, desi asigurate, erau unele peste altele, radioul aproape smuls din perete, o plafoniera cazuta, masa sarita din picior si multe altele. Totusi, am lasat-o asa, in campingul din Vatra Dornei si am plecat spre Voronet. Drumul a fost foarte frumos si vizita a meritat. Si aici am o mica nemultumire si anume, faptul ca trebuie sa parchezi la o distanta de cam 200 m pentru ca de acolo pana la manastire sunt vanzatori de "suveniruri".

    Mi-am dorit de mult timp sa vad Voronetul si in sfarsit visul a devenit realitate. De aici, inapoi in Vatra Dornei, nu inainte de a face o poza in comuna Frasin.

Inapoi in Vatra Dornei, statiune balneo, unde se pare ca nimeni nu da importanta facilitatilor pentru persoanele cu dizabilitati. In camping, trebuie sa mergi ceva distanta, bineinteles pe trepte, sa poti ajunge la toaleta si apa.
    De la Vatra Dornei, a doua zi, am pornit spre casa, prin Bistrita, Reghin, Sighisoara, Brasov... si acasa. Pe traseu am mai facut cateva poze, din masina.

    Cam asta a fost vacanta mea in rulota, pusa aici, pe hartie, destul de sumar, dar cu destule poze. Ne-am simtit bine, cu toate piedicile puse de vreme si lipsa facilitatilor. Acum am invatat cate ceva despre calatoria cu rulota si ne vom alege traseele cu mai multa grija. Acasa, sotul meu a reparat tot ce a fost deteriorat si acum rulota asteapta o noua vacanta.