Sindrom post-polio noutati

Acum cateva momente am intrat pe blog cu intentia de a va impartasi cateva ganduri intr-o anumita directie,dar faptul ca cineva din Botosani,a citit ce am postat despre sindromul post-polio,si ca atunci cand am deschis calculatorulam gasit un mesaj offline care imi solicita acceptul de a discuta despre o suferinta comuna,m-a facut sa-mi schimb intentia si sa mai scriu cate ceva despre aceasta afectiune.Sper ca Ileana,daca acesta este numele persoanei din Botosani,sa citeasca aceasta postare si de ce nu sa-mi lase un comentariu aici. Dupa cum am mai spus,am inceput un tratament homeopat,care mi-a redat puterea de munca,nu mai sunt obosita,si acum urmez doar cu doua remedii,dintre care unul este ceva nou pentru practica romaneasca.Am intrebat medicul meu despre un remediu,si in prima instanta mi-a spus ca la noi nu exista,acest lucru l-am aflat personal,intreband la Laboratoarele Boiron Romania,care mi-au confirmat acest fapt.Totusi,medicul mi-a spus ca-mi va da o reteta cu care sa incerc sa-l obtin din Marea Britanie,unde stiam sigur ca exista.La cateva saptamani,cand m-am dus sa ridic reteta,am avut placuta surpriza sa aflu ca acum se gaseste si la noi acest remediu.Recomandarea a fost sa iau doar o singura data pe luna.Acest remediu se numeste polio nosode.Am luat numai o data,deci nu pot spune daca lucreaza si daca va modifica ceva in starea sanatatii mele...eu sper sa aiba efectul care,se pare ca l-a avut asupra unei persoane din Marea Britania,cu aporximativ acelasi diagnostic,si aceeasi evolutie ca si la mine. Pot insa afirma cu toata sinceritatea ca ma simt mult mai bine si sper ca din cand in cand sa pot posta cate un comentariu din care sa cititi ca sunt din ce in ce mai bine. A mai ramas durerea din genunchi,dar si pentru asta iau acum,de doua ori pe zi,Celadrin.Sunt la jumatatea perioadei de tratament,mai am dureri dar nu chiar asa de mari. Am invatat sa ma odihnesc mai mult si sper ca totul sa fie bine. Oricine doreste sa lase un comentariu pe acest subiect,va voi raspunde la orice intrebare,cu toata sinceritatea.

E-reader,sau cititorul de carti electronice

Am fost si am ramas o infocata cititoare.Cu multi ani in urma,intr-un concediu,nu am plecat nicaieri,nu m-am ocupat de nimic altceva decat de citit.Timp de o luna am citit "Comedia umana" a lui Balzac.Am avut si o biblioteca destul de mare si de calitate,pe care din anumite motive,am vandut-o,ramanandu-mi cam o suta de volume,pe care m-am oferit sa le donez bibliotecii din comuna,dar am fost refuzata pe motiv ca nu este suficient spatiu.Ma rog,sa revenim la zilele de acum.Pentru ca m-am mutat dintr-un oras mare,aglomerat,intr-o comuna mare,dar cam saraca din punct de vedere intelectual,am inceput sa ma cam plictisesc.Sa ma duc la biblioteca e cam dificil,e plasata la etaj si eu ma descurc cam greu cu scarile,...sa ma duc in oras sa imprumut carti,e cam peste mana.Incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca singura mea sursa de cultura ramane net-ul,prin teatrul radiofonic si diversele publicatii pe care le mai citesc din cand in cand. Acum o luna au venit in vizita rude din Anglia.In clipele de relash,cumnata mea se refugia in gradina si citea.Atunci am vazut mai de aproape un e-reader.Nu am avut curiozitatea sa-l studiez si nici nu am dat prea mare importanta.Dupa plecarea lor,intr-o zi,mi-a rasarit in minte un gand,pe care nu l-am indepartat pana nu l-am realizat.Am luat ceva bani la mine si i-am spus lui Stuart ca vreau sa ma duca la Carrefour sa-mi iau ceva.Acolo a vazut si el ce ma interesa.Ne-an decis pentru un cititor mai ieftin,dar cum se intampla de multe ori,vanzatorul ne-a anuntat ca acel model are defect si e unicul,dar erau alte modele,evident mai scumpe.Am plecat,dar nu am renuntat la dorinta mea,si Stuart a hotarat sa mergem la Altex.Acolo,a intrat doar el si a venit cu un e-reader Myria.Ajunsi acasa,am studiat brosurica,din care nu afli mare lucru si am inceput sa fac toate "manevrele"pentru a descarca o carte.Recunosc ca mi-a luat o jumatate de zi,dar am reusit.Prima mea carte in sistem electronic a fost "Amurg" de Stephanie Meyer,o carte captivanta,fiction,cu un stil foarte lejer.Apoi,am descarcat "Deliciul placerii"de Mcgregor si "Martorul de miercuri" de R.Ojog-Brasoveanu. Astfel,dupa o pauza de patru ani,timp cand am citit sporadic,am reluat pasiunea vietii mele,cititul.Chiar daca nu mai simt mirosul de hartie,chiar daca textele sunt pline de greseli de ortografie,sunt fericita ca pot citi din nou.Nu cred ca exista o placere mai mare decat sa stai intinsa pe o canapea,sau in gradina pe un chaiselong si sa citesti o carte buna.De aceea spun tuturor celor care vor citi aceste randuri,sa nu incetati sa cititi,ca va privati de o placere maxima.

Uneori imposibilul este posibil!

Dupa cum am mai scris si in alte postari,am fost bolnava de poliomielita,cand aveam doar doi ani si am ramas cu sechele,care imi fac viata destul de complicata.Mai nou,am dobandit si sindromul post-polio,ceea ce face ca viata mea sa fie si mai complicata.Deoarece nu mai pot merge pe distante mai lungi si din cauza modificarii posturii piciorului drept,am cumparat un mobilityscuter,adica un scuter pentru persoane cu dizabilitati.De cand il am,fac piata singura,ma pot plimba prin comuna(de trei ani am plecat din Ploiesti si ne-am mutat la vreo 40 km distanta),ma duc la farmacie,sau in vreo vizita.In curte,sotul meu a facut tot felul de trasee,astfel ca sa pot circula cat mai bine. In urma cu cateva zile,sotul meu a plecat in Ardeal pentru o zi,urmand sa se intoarca a doua seara.A dat de mancare,din abundenta,tuturor vietatilor din "ferma noastra vesela",mie ramanandu-mi doar sarcina hranirii iepurilor,gainilor,ratelor si bibilicilor,toate pasarile stand inmpreuna. Pe drumul de intoarcere,masina cu care urma sa vina,a dat semne ca are o problema,asa ca s-a intors din drum,si m-a anuntat ca nu poate sa revina acasa decat luni,pe seara,sau marti.In total,cinci zile in care trebuie sa ma descurc singura.Ieri mama s-a chinuit si a cules rosii pentru bulion si doua zile am facut pasta de rosii,intr-o caldura de ne toropise.Noroc ca pe seara punem in functie aerul conditionat si ne revenim.Afara,in situatia data,mi-am dat seama ca pot face multe lucruri,chiar daca le fac incet si cu dureri in genunchi.Am intrat in curtea pasarilor si am verificat daca au hrana si apa fazanii,puii,curcanii,gastele,porumbeii.Le-am mai dat cate ceva si le-am pus apa.Am taiat frunze de vita si impreuna cu stuleti de porumb am hranit mielul si caprita.Iepurilor le-am cumparat pepene verde.Ieri am cules strugurii copti ca sa nu-i manance graurii.Am udat plantele si aleea din jurul casei,iar astazi am facut chiar imposibilul.Am reusit sa ma duc in gradina si sa ud rosiile,ardeii si vinetele.In incercarea mea de a face un mic santulet,cu bastonul,pentru ca apa sa ajunga si la o plata de ardei,am fost ajutata de catelul meu,Gudurel,care a sapat cu mine odata,crezand probabil ca are ceva ingropat acolo.Am udat si in sera,si am gasit solutia ca sa le adap pe cele doua nastrusnice animale,care rasturnau galeata cu apa,de cum le-o puneam inainte.Le-am pus apa intr-o cutie de 1 kg,de la inghetata si au baut trei kg de apa. Dupa ce am terminat toate treburile,pe la 21,30,nu-mi venea sa intru in casa,atat era de placut afara.Se racorise si mirosea a pamant udat.M-am gandit insa ca e tarziu si vroiam sa fac un dus sa sterg urmele activitatii mele de fermiera.Tocmai cand ma pregateam sa intru in casa,m-a sunat sotul sa vada ce fac,daca totul e in regula.Nu i-a venit sa creada cand a auzit cate am facut.Da,asa este,uneori viata te pune in situatia de a face posibil,imposibilul.Tot ce am reusit astazi nu as fi putut face daca nu il intalneam pe cel care s-a hotarat sa-si petreaca restul vietii alaturi de mine si care face totul ca eu sa fiu independenta.

Muzeul Satului

Cu cateva zile inainte de a-mi pleca rudele din Anglia,ne-am gandit sa-i ducem sa vada Muzeul Satului.Am cautat in GPS locatia,ca sa nu avem probleme...eu vizitasem muzeul cu vreo treizeci de ani inainte,si nu eram sigura unde trebuie sa ne oprim.Stiam ca este la intrare in Bucuresti,pe stanga.Aproape de Bucuresti,desi i-am spus sotului sa o tina drept,el a ascultat de vocea GPS si am intrat intr-un cerc vicios,pana cand i-am spus sa iasa din nou in E60 si sa o tina drept.Astfel am ajuns la Fantana Miorita,dar nu am observat nici indicatorul muzeului si nici casutele ascunse dupa vegetatia de pe marginea soselei...si am trecut si de Arcul de triumf si de Statuia Aviatorilor.Fiind sigura ca trebuie sa ne intoarcem,dupa cateva ezitari am reusit sa reperam muzeul. Am intrat pe poarta muzeului si am patruns intr-o lume idilica.Inarmati cu camera foto,cu o sticla de apa,am pornit sa ne delectam privirea cu diversitatea de case ,gospodarii,unelte din diverse secole si zone ale tarii.M-a bucurat sa vad ca erau destui turisti straini interesati si care faceau poze pe care sper ca le vor arata cat mai multor prieteni,odata intorsi in tarile lor de bastina,astfel Romania va fi cunoscuta si sub acest aspect,nu numai prin lucrurile negative care ne-au invadat,in toate domeniile vietii noastre de zi cu zi. Si noi am facut poze pe care sper sa le vada cat mai multi oameni,cei care imi citesc randurile blogului si care sper ca le vor arata si prietenilor lor.De aceea va doresc vizionare placuta si de ce nu,va invit sa vizitati acest muzeu special.