Din nou la drum cu rulota

     In acest an am planuit o minivacanta, impreuna cu rude venite la noi, in vizita, din Marea Britanie, in Bulgaria. Am gasit, pe net, un camping in Dragizeva, aproape de Veliko Tarnovo, proprietatea unui cuplu englez si vineri, 10 iunie, am pornit la drum cu frumoasa noastra Clermont.Vremea foarte buna pentru calatorit, racoare, cer senin. Era 6 dimineata cand am pornit voiniceste catre Bulgaria.
     Drumul nu este prea rau, chiar au fost portiuni foarte bune. Numai aproape de vama drumul este mai deteriorat si are nevoie de reparatii, ca de circulat, este foarte.
      La vama se face un control de forma, a pasapoartelor si se plateste o taxa de trecere a podului, de 3 euro (in lei) la dus si 2 euro (in euro) la intors.
      Am trecut pe langa Veliko Tarnovo si am ajuns in camping pe drumul care duce spre Elena, nu prin Dragizeva. Drumul prin Dragizeva este deteriorat si este mai dificil de parcurs cu rulota.
      La destinatie am ajuns la 11,25, adica dupa aproape cinci ore de condus, oprindu-ne doar pentru a face plinul de doua ori.
      Prima impresie este incurajatoare... in fata se vede un deal impadurit, campingul este plin de flori, liniste, ciripit de pasarele, o piscina curata.

      Pentru mine, a gasi un loc perfect, inseamna facilitati pentru persoane cu dizabilitati. Pe site-ul campingului exista asa ceva... in realitate, nu. Dupa cinci ore de  calatoarie, normal ca primul drum l-am facut spre usa wc-ului... si acolo am ramas, pentru ca nu exista nici o rampa, iar treapta avea cam 15-20 cm. Mie imi e greu sa urc si o treapta de 5 cm, dar una de 20... Am chemat imediat un angajat al campingului, care impreuna cu patronul, mi-au cerut un ragaz de 10 min ca sa improvizeze o rampa. Pana atunci, ajutata de scuterul meu si de persoanele care ma insoteau, am intrat totusi in camera de toaleta. Cand am revenit afara, am avut o cadere nervoasa, simtindu-ma foarte frustrata si am inceput sa plang, ca nu puteam sa ma opresc. In timp ce eu incercam sa ma linistesc, trupa a fixat rulota, chiar peste drum de toaleta, au aranjat cate ceva inauntru si apoi am plecat la restaurantul campingului sa mancam. Desi am luat cate ceva cu noi, ne-am hotarat sa nu pregatim nimic si sa mancam doar la restaurant. Am mancat preparate ca si la noi, cu diferenta ca la ei carnea este tocata ca o pasta, atat in carnati, cat si in chiftele, iar salata lor Shopska, este de fapt salata de rosii in care, asa cum fac si multi romani, pun branza.
     Foarte aproape de locul nostru de campare era un nuc, sub care am stat in fiecare zi sa ne facem siesta.

     Dupa o masa bunicica, putina odihna, cei doi barbati au inceput sa monteze cortul rulotei, unde urma sa doarma ei, ca sa ne lase noua, doamnelor intimitate. Dupa minute bune, cu transpiratia aferenta, si-au dat seama ca nu au toate piesele ( nefiind data de la cumparare) pentru apendicele cortului. Asa ca au apelat la patron sa le imprumute o franghie ca sa poata improviza ceva si in cele din urma au reusit.
     O alta reclama in avans se refera la spatiile umbrite de campare. Copacii, abia plantati, probabil ca vor face umbra rulotelor peste vreo douazeci de ani.
     Totusi, recunosc ca locul este curat, iar stilul bordurilor cu flori este foarte frumos. Piscina este mare si curata, iar apa a fost foarte placuta.

     La restaurant daca vrei sa platesti totul la plecare, ti se da un numar (noi am avut nr 2) si de cate ori comanzi ceva totul merge pe numarul tau.
     A doua zi de vacanta, dupa micul dejun, am plecat sa vizitam un mic orasel, Gorna Oryahovitsa, cu iz,inca de comunism. Nu am putut afla de la nimeni (nici tinerii nu vorbesc, macar putin, engleza) de ce pe stalpi si pe aviziere erau foi A4 cu persoane decedate. Erau comemorari, sau decese recente? Numai ei stiu. In centrul oraselului au o biblioteca impunatoare si un parc frumos, cu un monument inchinat eroilor primului razboi mondial, o fantana arteziana si un alt monument, de data asta nu stiu ce reprezinta.

  Am avut putin noroc pentru ca stiu sa citesc literele slavone, asa am stiut ca este vorba de biblioteca si monumentul eroilor.
  Ca sa nu plecam fara o amintire din Gorna, am mancat o inghetata la cornet, buna, care a costat 1 leva, 100 grame ( inainte de a ti-o da, o cantareste).
  Din pacate, oraselul fiind mic si inca traind in stil comunist, nu au nici un fel de facilitati pentru persoane cu dizabilitati si ma refer in special la borduri adaptate.
   Pentru ca era miercuri, in camping vin doua cupluri de " negustori" ambulanti englezi, care-si vand marfa celor din camping si celorlalti englezi stabiliti prin zona. Apropo, am aflat ca pe ruta Veliko - Varna sunt cam 3000 de britanici. Asa ca la intoarcere i-am gasit in plina activitate. Am facut si noi un tur si mi-am cumparat niste biscuiti cu ghimbir, deliciosi si o sticla de "cordial", un fel de suc natural, fara zahar din diverse fructe. Eu am luat din mere, pere si orz.
   Toti cei care au venit sa faca cumparaturi s-au oprit si la restaurant sa bea ceva si chiar sa manance, situatie in care, noi a trebuit sa asteptam, la umbra sub nuc, pana s-a eliberat o masa.
   Dupa ce toti turisti si negustori au plecat, Jen a indraznit sa intre in piscina si mi-a spus ca apa este foarte buna. Am prins curaj si am intrat si eu, dar nu am inotat pentru ca piscina era destul de mare si pe interior nu avea bara de care sa te poti agata la nevoie. Eu, cand inot, trebuie sa ma prind de ceva cand ajung la capat de traseu. Mi-a placut totusi, am facut gimnastica si aproape ca nu-mi venea sa mai ies, dar se facuse deja tarziu si a trebuit sa ne ducem la masa de seara, dupa care am mai citit cam vreo ora si ca de obicei, pe la zece, noi fetele, ne-am culcat.

   Ultima zi plina de vacanta. Am pornit spre Veliko Tarnovo, orasul tarilor. Oras de munte, cu cladiri in stil turco-greco-slav, dupa parerea mea.  Greu de vizitat cu motoscuterul, trotoarele pietruite, de foarte multa vreme, fara acces de pe o parte pe alta a drumului. Am parcat langa Universitatea metodista Sf. Chiril si Metodiu, 1 leva/1h, si am pornit spre strada cu suveniruri. Magazinele au cam aceleasi obiecte, nu prea diversificate... da, am luat si eu niste sticlute din lemn, cu parfum, evident, de trandafiri, o sapca si o palarie de vara cu "Bulgaria" si nelipsitul magnet.

   Am intrat la Hanul Hagi Niculi, han construit in 1853, sper sa nu gresesc, in memoria lui Hagi Niculi, care s-a sacrificat pentru credinta crestina.

    In curtea interioara sunt niste porumbei din bronz, iar in partea dreapta sunt mese unde poti manca ceva, sau poti bea o cafea, sau orice altceva. Eu am luat plasa comandand o cafea turceasca, pentru ca in cescuta cat un degetar, 2/3 era zat si 1/3 lichid si ceasca nu era nici macar plina. Oricum am primit si un mic pliant-indrumator de ghicit in cafea.
    Ne-am intors unde am parcat si inainte de a porni spre Teratevici, cetatea tarilor, am intrat la terasa restaurantului Haunter, aproape de Universitate. Eu si Stuart am plecat nemancati, pentru ca ce am comandat noi arata jalnic. Nu recomand acest local. Probabil ca, fiind aproape de universitate, nu conteaza ce servesc, pentru ca majoritatea clientilor sunt studenti.
    Cu foamea "potolita", am plecat din parcare exact cand taxatorul venea sa ne mai taie un bilet. Nu am intrat pe drumul castelului, deci nu am vizitat practic castelul, ci doar l-am vazut si fotografiat de la distanta.

  Castelul cu zidul de protectie se afla in dreapta, iar in stanga lui se gaseste Trapezitsa, o fortareata naturala, pe malul raului Yantra.

   Pe malurile Yantrei exista locuinte moderne.

    Am lasat castelul in urma si am pornit din nou spre centrul orasului, unde exista o statuie neagra, asemanatoare statuii libertatii din Ploiesti, dar aceasta are pe cap o coroana, care pare a fi din aur.

    Inapoi in camping am luat-o prin comuna Dragizevo, pe unde am fost sfatuiti sa nu mergem cu rulota, din cauza drumul prost. Asa este, drumul nu este indicat pentru rulote.

   Odata ajunsi in camping, am lenevit sub nuc cam pana pe la 6 seara, dupa care, fiind cina de plecare, mi-am permis si un desert. Am mancat un snitel in sos de ciuperci si vin rosu, cartofi prajiti si ca desert o prajitura cu portocale, mai exact o bucata de pandispan aromata bine cu bucatele de coaja de portocala si glazura de ciocolata. Dupa acest regal, evident ora de lectura si apoi am dat stingerea.
   A sosit momentul plecarii... totul a fost strans, pus la punct si am plecat sa luat micul dejun si sa achitam nota de plata.
   Cand ne-am intors la rulota, Hugo, catelul cu care ne-am inprietenit, parca a stiut ca plecam si se tot foia pe langa masina. M-am urcat si cand sa porneasca sa poata ancora rulota, surpriza... ah, era vineri 13, bateria era descarcata si masina nu putea sa porneasca. L-am rugat pe patron, prin angajatul sau, sa ne porneasca masina si asa am reusit la plecam.

   Acum a venit al doilea ghinion... am luat o alta ruta, spre Ruse, prin creierii muntilor, dupa care am reusit sa iesim la un drum mai bun, la Byala, dupa care am ajuns cu bine si la Ruse. Am mers in plus cam o ora si am consumat un plin de gpl. Dar totul s-a terminat cu bine si am ajuns acasa, unde ne-au iesit in intampinare si Gudurel si Luna, catelul si pisica.

   Ca o concluzie, pot spune ca am avut o vacanta scurta, dar frumoasa. Bulgaria nu mi se pare, cel putin in aceasta zona, ceva care "trebuie" vizitat, dar in camping privelistea este foarte frumoasa, e multa liniste si daca ai picioare sanatoase, sunt multiple posibilitati de drumetie, iar preturile sunt cam ca la noi. O leva este in jur de doi lei.

Cartea vietii mele, 14

     Sotul meu, din relatia anterioara, are trei copii adoptivi, relativ. Spun relativ, deoarece nu i-a infiat, in momentul intrari in relatie cu mama lor, dar s-a comportat cu ei ca un tata natural, lucru pe care ei il apreciaza ca atare. Pe doi dintre acesti copii, in fapt doi tineri trecuti de douazeci de ani, i-am cunoscut in prima mea vizita in Anglia. Cei doi sunt foarte diferiti, nu numai ca gen, ci si ca fire. Tanarul este foarte comunicativ, placut, cu putina carte, dar cu bun simt, in timp ce tanara, mai scolita, este aroganta si ignoranta. Cred ca are pentru sotul meu o afectiune mare si dublata de suferinta pierderii mamei ei au facut-o sa se comporte cu mine ca si cum as fi fost inamica ei. Desi stia ca am sosit si mai ales a aflat si de mine, a fost foarte decisa sa nu ne viziteze, dar la insistentele sotului meu, care s-a rugat de ea sa vina, a venit si ce a urmat nu a facut decat sa ma convinga ca niciodata ea nu va fi binevenita in casa mea. Comportarea ei, de ignoranta totala, usor superioara, de parca as fi fost acolo din mila cuiva, m-a facut sa cred ca vede in mine pe cineva care se interpune intre ea si sotul meu. Atitudinea ei, desi toti cei prezenti au incercat s-o scuze in diferite modalitati, a fost pentru mine o mare jignire peste care nu voi trece niciodata. Daca mama ei, care fie-mi scuzata inpolitetea, bea la greu, s-a inbolnavit de cancer si a murit la o varsta destul de tanara, nu cred ca acest lucru are vreo legatura cu mine. Atata timp cat sotul meu a trait cu aceasta femeie i-a fost total devotat si faptul ca abia dupa doi ani si-a refacut viata de familie, impreuna cu mine, nu ma face partasa in nici un fel la tragica ei poveste.
     Dupa acest scurt incident neplacut, dupa cateva zile am pornit la drum spre casa. De data asta am dormit cam tot drumul, trezindu-ma doar cand primeam cate un ghiont de la Stuart, sa fac cate o poza cate unui obiectiv mai interesant, sau cand faceam pauza de cafea si restul...
     Cand am ajuns in Austria, fara rovinieta, am gresit drumul si... ghinion... o masina de supraveghere a drumurilor, ne-a reperat, s-a tinut dupa noi si ne-au arestat intr-o curte, pana a venit politia, care ne-a luat actele noastre si ale masini si ne-a dat o ora sa achitam amenda si nu ne-a dat drumul pana nu am platit o amenda destul de mare. Pacat ca politistul era tare dragut, dar foarte afurisit...
     De frica sa nu patim la fel, am luat rovinieta si in Ungaria si in tara.
     Indiferent de cheltuieli si incidente neplacute, am ramas incantata si mi-am dorit sa pot revedea Anglia, si am revazut-o.
     Dupa ce ne-am intors, am luat-o pe mama, din nou, la noi si am facut primul Craciun impreuna.
     Ninsese si totul a fost foarte frumos. Intr-o seara, am fost cu Stuart la vecinul Csiki si acolo, ca de obicei, s-a baut tarie, asa ca la intoarcere, desi eram atenta pe unde calc, sa nu alunec, asta s-a intamplat si... am aterizat drept pe fund si in cadere l-am tras si pe Stuart dupa mine, ca era cam ametit si isi uitase echilibrul undeva pe langa pahar. In incercarea noastra de a ne ridica, nu faceam decat sa cadem la loc razand, de cat de caraghiosi eram. Noroc cu Melinda, fata lui Csiki, care a venit si ne-a ajutat sa ne ridicam.
      Aici vreau sa fac o paranteza in legatura cu atitudinea pe care o are Stuart cand bea. Spre deosebire de marea majoritate a barbatilor, care isi pierd capul, devin violenti in vorbire si comportament, el devine un bonom, un jovial care glumeste si nu-ti face acea sila pe care, cred, orice femeie o simte cand isi vede barbatul cel putin afumat. Nu-mi face placere ca bea, dar nici nu-i pot reprosa vreun comportament urat. In starea lui euforica, de multe ori m-a facut sa rad, sa ma simt bine, glumind si m-am simtiti iubita si dorita.

Primavara, primavara...

          Am cam hibernat de la Craciun pana acum, gandindu-ma ca nu prea mai am ce sa scriu ca sa mentin acest blog live... dar a venit primavara, care mai degraba seamana cu un inceput de vara si parca ma indeamna sa-mi reiau impartasirea gandurilor cu alti oameni din toata lumea.
          Primavara asta a debutat cu schimbarea prefixului varstei mele, fapt care nu a influentat cu nimic felul meu de a fi, mai exact inca actionez ca la 20 de ani, in gandire bineinteles, ca trupul a inceput sa devina cam crocant.
           Daca pe plan international, lucrurile se cam agita si asta nu departe de, si asa tulburata, noastra tara, in ograda proprie totul decurge lent, calm si sigur. Pomi noi plantati, o gradinita de trandafiri, vita taiata si legata, ceilalti pomi taiati, gradina pregatita pentru plantarea legumelor.
           Dupa ce nu am iesit din casa toata iarna, desi nu a fost o iarna grea, acum, de cand s-a incalzit, imi gasesc motivatii sa fac cate o plimbare cu mobilityscuterul, prin comuna. Nu inteleg femeile de la tara, de ce se infofolesc cu fuste groase, ciorapi tricotati si mai ales caciuli acoperite cu basmale, in timp ce eu pot iesi in papuci, fara ciorapi, in tricou si o vesta. Cand afara sunt 20 grade, nu cred ca-i poate fi cuiva frig. Chiar nu pot intelege acest comportament.
           Cum spuneam, de la Craciun am hibernat, adica nu am iesit din casa, dar in casa... am avut destula activitate. Am gasit in prima zi de luni, dupa Craciun, in garaj, o pisica birmaneza, care nu a mai vrut sa plece de la noi, asa ca am adoptat-o si am numit-o Luna.

                Este o pisica cu personalitate, foarte jucausa si care imi recunoaste vocea si pasi si abia asteapta sa o primesc in bucatarie, pentru ca sta pe veranda. De cum intra in bucatarie, se cocoata la spatele meu pe scaun, pentru ca eu imi fac toate treburile stand pe un scaun cu roti, astfel imi protejez genunchii, care nu-mi mai permit sa stau in picioare.
                Dupa cateva sedinte de apropiere de Gudurel, catelul nostru, acum se ignora reciproc si se evita reciproc, cand trebuie sa treaca unul pe langa celalalt.
                De cand s-a incalzit bine, usa de la veranda sta deschise, astfel ca are o curte intreaga de explorat si cred ca este fericita.
                Dupa trei luni, am aflat de unde a poposit la noi. A fost dusa, de fostul stapan, langa stadoin si abandonata acolo si ea a venit la noi. Acum, cand fiica persoanei vine sa ne aduca lapte, duminica, o mai ia in brate, vorbeste cu ea, dar cred ca deja nu o mai recunoaste de stapana.
                Traiul la tara nu ofera prea multe posibilitati de petrecere a timpului liber... mai exact nu ofera nimic, asa ca imi ofer clipe de relaxare citind pe e-book. Ultima carte m-a impresionat mult si o recomand. Sidney Sheldon - Strainul din oglinda. Acum citesc o culegere de nuvele de Rodica Ojog Brasoveanu - Grasa si urata.
                Astept sa-mi infloreasca narcisele, bujorii si lalelele si sper sa am un an bun si linistit.