Azi, în prima zi de Crăciun, mi-au venit în minte cum am petrecut Crăciunul de-a lungul anilor.
Nu am cine știe ce amintiri din copilărie. Mi-amintesc că, deși încercam să-l surprind pe Moș Crăciun, pe atunci Moș Gerilă, nu reușeam niciodată. Mi-a mai rămas în memorie cum într-un an pomul nostru a luat foc. Pe vremea aia se foloseau lumânări cărora li se dădeau foc serile și pe brad se puneau bucățele de vată, care făceau pomul să pară că e nins. Într-o zi, fratele cel mare a dat foc la o lumânare, care se afla foarte aproape de o bucățică de vată și asta a fost. Pomul era pus pe o masă, sau scaun, lângă o fereastră, așa că a luat foc și perdeaua. Noroc că cineva, nu-mi amintesc cine, a stins repede focul aruncând cu apă. În anul ăla pomul nu a mai avut farmec. Într-un an a venit la noi bunicul din partea tatei. Era un omuleț mic și slăbuț, care zâmbea tot timpul. Mi-a adus un cornet cu bomboane.
Mai târziu, când deja locuiam în Ploiești, părinți mei încercau să păstreze tradițiile...cu greu.😀 Într-un an, eram în sufragerie. Afară era încă lumină și l-am văzut pe tatăl meu trecând cu bradul spre dormitorul băieților. Bineînțeles, fiind fată deșteaptă, m-am făcut că nu l-am văzut. Cred totuși că acela a fost ultimul an în care "pomul a venit noaptea, pe fereastră".
De-acum eram mare și pomul se făcea în familie. De obicei, pomul nostru era un molid, pentru că era mai stufos. În fiecare an cumpărăm câteva ornamente noi și împodobirea lui era o reală plăcere. Noaptea apăreau și cadourile așezate frumos sub pom.
Chiar și acum, când aranjez pomul (de prin anii '80 am un brad artificial) folosesc ornamente de când eram copil.
Nu știu de ce nu am nicio amintire cu frații mei, în legătură cu bradul de Crăciun.😥
Mesele de Crăciun erau aceleași în fiecare an. Masa era încărcată cu salată de boeuf, cârnați, șuncă, sarmale. Se bea țuică fiartă și vin, de obicei era un vin făcut în casă. Aceeași masă încărcată era și în noaptea anului nou. Ca desert aveam cozonac, fursecuri, rulouri cu cremă de vanilie, sărățele, cornulețe. În anii copilariei și tinereții mele nu aveam grija caloriilor.😀
La masa de Crăciun și în special la cea de anul nou, aveam deseori toată familia și câte o rudă.
Mai târziu, mesele de Crăciun mi s-au mutat la serviciu, pentru că atunci nu aveam liber, Crăciunul nefiind de importanță pentru comuniști. Dimineața treceam pe la biserică, mă împărtășeam și apoi mergeam la serviciu. Acolo nu mai țineam de restricțiile comuniste și întindeam o masă comună, fiecare aducând de acasă diverse preparate. Și beam țuică de Cerașu, sau Gornet. Mâncăm carne friptă în sobă, în țepușe, sarmale cu mămăligă, cârnați prăjiți. Și mese asemănătoare erau până pe la Bobotează.
Acum sunt la pensie. Mesele sunt de dietă😀, adică, chiar dacă vrem, nu putem mânca decât un fel și acela nu prea mare. Familia s-a destrămat...tata nu mai e de peste douăzeci de ani, mama foarte bătrână, nu mai ține minte nici în ce zi e și de mâncat...câțiva dumicați. Eu trebuie să fiu atentă la ce mănânc, din motive de sănătate. Cu un soț englez, încerc să fac un compromis între cele două tradiții.
Am tot vorbit de mâncare și nu am zis nimic despre colindători.
Eu nu am fost la colindat. Când locuiam în Ploiești, veneau copiii din vecini. Apoi, când au apărut nepoții, veneau și ei. Mai târziu, nepotul meu, student fiind, venea cu câțiva colegi și ne colinda, pe mine și pe mama mea, cu o mulțime de colinde foarte frumoase. Acum nu mai locuiesc în Ploiești, nepoții nu mai au timp de noi, copiii de aici nu știu să colinde...se pricep mai bine la furat.😥 Acum colinde ascult doar la tv. Prieteni, care să mă viziteze, nu am. Mă mulțumesc cu prietenii virtuali și cu cei care mai doresc să ne auzim la telefon.
Cam așa îmi amintesc eu Crăciunul copilăriei și cum este acum.
