O excursie de toamna

     Duminica... o zi de toamna calda... hai sa ne plimbam si sa admiram culorile unice cu care Dumnezeu ne infrumuseteaza viata!
     Ne-am hotarat sa facem un drum intr-un sat aproape de Voinesti de Dambovita, sa vizitam si niste prieteni. Dupa ce ne-am asigurat ca sunt acolo, dupa ce am rezolvat cu vecinu' sa ne aduca niste rumegus in curte, chiar daca noi suntem deja plecati, dupa ce m-am intors din drum sa-i iau mamei fesul, iar apoi inca o data sa-i aduc si ochelarii, am pornit la drum. Era cam 10,30. Bineinteles ca am prins bariera de la calea ferata Albesti, unde am stat cam un sfert de ora, asteptand un tren cu trei vagoane si tot atatia pasageri. Apoi totul a mers bine pana la Targoviste. De la bun inceput am uitat sa-i spun lui Stuart sa puna in GPS Voinesti si de aici a inceput totul...

    Drumul de la Ploiesti la Targoviste este foarte bun, iar peisajul, acum, toamna este minunat. Ca de fiecare data, problema intervine cand ajungem la Targoviste. De data asta s-a intamplat ceva mai devreme, cand am vazut doua indicatoare Targoviste, unul 10 si altul 11. Noi am luat-o pe 10 si am intrat in Targoviste printr-o zona necunoscuta si de aici s-a rupt filmul. Eu aveam in cap ceva despre Campulung si Gaiesti, dar la un moment dat s-au separat indicatoarele si in loc sa mergem spre Campulung, am inceput sa ne invartim ca o musca, primavara, cand nu intelege ce se intampla si se tot invarte in jurul nasului cuiva.

Si ne-am invartit cand la stanga, cand la dreapta, pana cand am oprit si am intrebat despre Dragodanesti. Noi am pus asta in GPS, dar in Targoviste este o strada cu numele asta si acolo ne ducea ghidul nostru. Cei intrebati au zis ca poate vrem la Dragodana si atunci m-am zapacit si mai rau si am crezut ca nu am tinut eu bine minte numele satului. Si iata-ne in drum spre Dragodana, putin inainte de Gaiesti. Am ajuns in Dragodana... nimic cunoscut... si intreb pe cineva daca se vine din vreo directie, acolo, din Voinesti... ca intre timp mi-am amintit de Voinesti. Nu, categoric, nu, pentru ca Voinesti este in alta parte, inapoi spre Targoviste.
Stuart, plin de nervi, a zis ca mergem acasa. Le-am telefonat prietenilor si le-am spus ca ne-am ratacit si ca ne ducem acasa. Totusi pe drum l-am intrebat pe Stuart daca nu vrea sa mai incercam o data. El deja pusese in GPS Voinesti, dar nu-mi spusese si iata-ne acum din nou in Targoviste si apoi pe drumul spre Campulung, la Voinesti si in scurt timp am ajuns in satul Dragodanesti.

 Am intrat sa ne dezmortim putin si sa mai vorbim despre una, despre alta, in curte, sub un soare de vara. Am constatat ca si romanii au cam uitat de ospitalitatea care ne caracteriza si nu spun asta cu rautate, dar mi se pare firesc ca atunci cand iti vin niste prieteni in vizita, o vizita anuntata, si mai ales dupa aproape cinci ore de condus, sa-i intrebi, sau nu, mai bine, sa-i servesti macar cu un sandwish. Sincera sa fiu, mi se facuse cam foame, pe la ora trei si un pahar cu vin si o cafea nu prea au fost pe placul stomacului meu. Oricum, nu am stat decat o ora si am pornit spre casa, multumita ca am iesit putin din casa. Cred ca am sa procedez si eu dupa noua moda a tratarii musafirilor, nu de alta, dar nu vreau sa fac nota discordanta...
La patru ne-am imbarcat si am pornit spre casa, de data asta fara sa-i spun lui Stuart pe unde s-o ia.
Am ajuns din nou in Tragoviste si dupa ce am incurcat iar vreo doua strazi am reusit sa gasit drumul corect.

De acum, drumul spre casa a fost facut cu ochii inchisi. Aproape de Ciorani, toamna parca nu este chiar asa de grabita si verdele este inca predominant.

Cam pe la sase am ajuns acasa si de cum am intrat in curte (portile au stat deschise tot timpul cat am fost plecati, pentru ca tipul care ne-a lasat rumegusul nu le-a inchis), Gudurel, care a stat inchis in gradina, a inceput sa planga. Bineinteles ca Stuart s-a dus direct la el si de cum s-a vazut liber nu stia ce sa faca mai intai... sa se duca la castronul cu mancare sau sa zburde in jurul fiecaruia dintre noi. Am ramas putin afara cu el ca sa ne jucam si a alergat pana nu a mai putut respira. L-am lasat sa se linisteasca si odata intrata in casa mi-am pregatit o portie de minipite si o portie lui Stuart. Mama a mancat niste sarmale. Stuart a amanat masa si s-a dus putin la Mugurel sa se destinda. Dupa ce mi-am linistit burta am urmarit cate ceva la tv apoi m-am gandit sa postez mica noastra excursie si sa indemn la calatorie, mai ales acum, toamna, chiar daca uneori ne mai si ratacim. Totul e bine cand se termina cu bine!

Prima mea vacanta cu rulota

     Nu aveam planuita o vacanta, in mod special, in acest an, dar, intamplarea a facut ca un prieten, din Anglia, cu sotia, sa mearga in Polonia si dorind sa ne vada, am hotarat sa facem si noi un drum pana in Polonia. Astfel, pe 13 septembrie, vineri, am pornit intr-o excursie de o saptamana. Am asigurat casa, pasarile si nu in ultimul rand pe mama, chemand o prietena sa locuiasca la noi in acest timp.
     Cand am plecat, era o vreme de vara, dar calatorind non-stop, odata cu noaptea s-a lasat si frigul. Oricum, dupa 17 ore de mers am ajuns la destinatie, dupa ce am trecut prin tara, de-a curmezisul, adica de langa Ploiesti, prin Brasov, Sighisoara, Oradea, am parcurs partea de est a Ungariei, prin Debretin si Miskolc, apoi estul Slovaciei prin Kosice si Presov, apoi dupa ce am trecut granita (fictiva) in Polonia, am ajuns in campingul pe care il alesesem de acasa, Polana Sosny. Campingul este frumos, curat, linistit, cu ceva facilitati pentru persoane cu handicap si cu un pret bun, fiind in extrasezon.

     Am lasat "casa" in  camping si am fost in Novy Tag, Andrichow si Cracovia. In Cracovia ne-am intalnit cu prietenii de care am spus la inceput si ne-am plimbat prin piata centrala si bineinteles am fost in pasajul cu suveniruri, cu preturi ca pentru turisti... adica destul de piperate. Am cumparat cate ceva, am intrat de doua ori la CaffeHeaven si, din pacate, a plouat mai tot timpul. Imi pare rau ca nu am putut sa vizitam si Castelul Wawel... poate alta data, cine stie? La plecare, a inceput sa ploua destul de tare, ca in masina eram ca o curca plouata si tremuram toata. Dar, per total, mi-a placut. Peste tot drumurile sunt foarte bune, este curatenie, dar au si polonezii un defect, sau cel putin, cei pe unde am fost noi... nu vorbeau engleza (limba turistilor) si ne-a fost greu sa ne intelegem cu ei.

    De la Cracovia, inapoi in camping. In Niedzica, unde este campingul, puteti vizita un castel din sec XIV, biserica locala, unde, in curte este amplasata statuia papei Paul al II-lea, protejata de o cutie de plaxi, cred.

    De asemenea, am mai observat ceva deosebit si anume, pe unul din peretii exteriori ai caselor, este o nisa in care se afla ori o statuieta cu Feciora cu Pruncul, ori una cu papa Paul al II-lea.
    Cam atat despre mica mea excursie in Polonia. Deoarece vremea nu a fost prea buna, ne-am hotarat sa luam drumul inapoi spre casa, dar nu direct, ci facand un ocol prin nordul tarii.
    Probabil timpul a vrut sa ne faca, in ultimul moment, o bucurie si s-a facut cald si soarele a aparut cand am parasit campingul. Am strabatut Slovacia mai repede, acum la intoarcere, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Nu vreau sa par sovina, dar am inteles de ce cehii au dorit sa se separe de slovaci. Strabatand Slovacia am avut impresia ca ma aflu pe teritoriu romanesc... drumuri proaste, tigani cat cuprinde si in general o atmosfera care te duce cu gandul la "epoca noastra de aur". No offence!
    Ajunsi in Ungaria, la Miskolc, ne-am decis sa ramanem intr-un camping ales din tara, cu recomandarile de rigoare, Hollostetoi Hegyi. Greseala capitala! Dupa un drum extrem de periculos, cu rulota, am ajuns acolo si,  surpriza, era inchis. Timp si bani irositi. Sper sa nu faca nimeni acest drum, ca nu merita. Asa ca, ne-am intors in oras, am mai alimentat masina o data si am pornit spre tara. Pentru prima data, am intrat in tara pe la Valea lui Mihai, punct de frontiera de care nu stiam ca este functional, si de acolo pana in Carei, drumul este nou, foarte bun. In continuare am tot mers pana la Sighet, deoarece doream sa mergem intr-un camping in Sapanta si cum nu exista indicatoare pentru campinguri am tot ratacit, pana in cele din urma am ajuns la un camping in Sighet, campingul Iza, o adevarata piatra de rezistenta pentru cei cu rulote. Iti trebuie ori abilitati de sofer-cascador, ceea ce are sotul meu, ori sa ai muschi de halterofil, ca sa poti sa-ti parchezi rulota by hand. Oricum, la conditiile si suprapretul practicat (60 lei), nu-l recomand nimanui, nici chiar mie!
    A doua zi, am plecat, dupa ce ne-am chinuit cam 15 minute sa iesim din camping, spre Sapanta, unde, in sfarsit, am gasit campingul Poieni, curat, linistit, in curs de modernizare. Pe acelasi drum se afla si Cimitirul vesel, scopul venirii noastre aici.

In afara de Cimitir, care nu mi se pare prea vesel, ci mai degraba, unic, am mai vizitat manastirea Sapanta Peri, casa creatorului cimitirului si Valtoarea.

    In camping, este un restaurant, stil rustic, foarte placut si mancarea este destul de buna, cu o mica remarca... nu exista nici o facilitate pentru persoanele cu dizabilitati, mai exact este foarte greu sa ajungi in restaurant.

    Tot timpul am avut impresia ca cei din Maramures sunt oameni mai ciudati, ii vedeam mai ursuzi, dar aflandu-ma, acum, printre ei, mi-am schimbat impresia total. Sunt oameni calzi, binevoitori si de aceea imi cer sincer scuze pentru impresia anterioara.
    De la Sapanta am pornit spre Vatra Dornei, pentru a merge apoi sa vizitam Voronetul. Desi initial am stabilit sa mergem prin Bistrita, GPS-ul ne-a condus, fara sa fim atenti, prin Viseul de Sus, si vai! drumul de pe la Viseu pana aproape de Vatra Dornei este o catastrofa, groapa langa groapa, asa ca am ajuns la destinatie cu rulota ca dupa cutremur. Toate, desi asigurate, erau unele peste altele, radioul aproape smuls din perete, o plafoniera cazuta, masa sarita din picior si multe altele. Totusi, am lasat-o asa, in campingul din Vatra Dornei si am plecat spre Voronet. Drumul a fost foarte frumos si vizita a meritat. Si aici am o mica nemultumire si anume, faptul ca trebuie sa parchezi la o distanta de cam 200 m pentru ca de acolo pana la manastire sunt vanzatori de "suveniruri".

    Mi-am dorit de mult timp sa vad Voronetul si in sfarsit visul a devenit realitate. De aici, inapoi in Vatra Dornei, nu inainte de a face o poza in comuna Frasin.

Inapoi in Vatra Dornei, statiune balneo, unde se pare ca nimeni nu da importanta facilitatilor pentru persoanele cu dizabilitati. In camping, trebuie sa mergi ceva distanta, bineinteles pe trepte, sa poti ajunge la toaleta si apa.
    De la Vatra Dornei, a doua zi, am pornit spre casa, prin Bistrita, Reghin, Sighisoara, Brasov... si acasa. Pe traseu am mai facut cateva poze, din masina.

    Cam asta a fost vacanta mea in rulota, pusa aici, pe hartie, destul de sumar, dar cu destule poze. Ne-am simtit bine, cu toate piedicile puse de vreme si lipsa facilitatilor. Acum am invatat cate ceva despre calatoria cu rulota si ne vom alege traseele cu mai multa grija. Acasa, sotul meu a reparat tot ce a fost deteriorat si acum rulota asteapta o noua vacanta.